La moartea lui Klaus Kinkel

Liberalul Klaus Kinkel a fost urmașul lui Hans-Dietrich Genscher. A lucrat decenii la rând alături de cel ce e considerat a fi fost cel mai important ministru german de externe al Republicii de la Bonn. Când Hans-Dietrich Genscher, la rândul său mebru marcant al liberalilor germani, a demisionat în 1992, după 18 ani petrecuți la șefia diplomației vest-germane, fiind totodată şi cel dintâi ministru de externe al Germaniei reunificate, Kinkel l-a urmat după câteva dispute interne în Partidul Liber-Democrat (FDP).

Cu doar un an și jumătate înainte, Kinkel, născut pe 17 decembrie 1936 la Metzingen, la sud de Stuttgart, intrase în politica federală.

Primul civil de la vârful BND

Anterior, începând din 1979, Kinkel a condus Serviciul Federal de Informații timp de aproape patru ani, într-un stil reflectat, dar în egală măsură hotărât. A fost primul civil în fruntea serviciului german de informații externe, un serviciu pe care l-a reformat cu profesionalism.

După alegerile federale din decembrie 1990, juristul Kinkel a preluat conducerea Ministerului Federal al Justiției, unde fusese deja câțiva ani secretar de stat. După reunificarea celor două Germanii a devenit un politician de vârf: ministru de externe, vicecancelar, iar din 1993 până în 1995 președinte al FDP. A fost membru al Bundestagului din 1994 până în 2002.

Germania și Consiliul de Securitate

Kinkel a determinat politica externă germană, după perioada Războiului Rece. Pentru prima dată, el a formulat în mod ofensiv și repetat solicitarea unui loc permanent în Consiliul de Securitate, pentru Germania. În opinia sa, acest organism al ONU reflecta încă lumea de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial ", dar nu importanța crescândă a Japoniei și a Germaniei reunificate", avertiza el.

Pledoaria sa a fost și a rămas blocată de puterile reprezentate în Consiliul de Securitate, inclusiv de către aliații occidental. Dar din punct de vedere politic, poziția promovată de el nu și-a pierdut actualitatea. Modul în care Kinkel a declanșat dezbaterea a fost tipic pentru el. Gândea mai puțin în convenții politice stabilite și urmărea mai degrabă ​​liniile mari. A lansat dezbaterea pentru că și-o dorea și o considera necesară, dincolo de orice constrângere politică.

În primăvara anului trecut, el s-a exprimat în cotidianul "Augsburger Allgemeine", probabil în ultimul său interviu politic major, cu privire la responsabilitatea crescândă a Germaniei în lume. "Stăm de prea multe ori la margine, urmărind, criticând, dând bani", a spus el. "Reținerea a fost corectă în perioada postbelică, dar această perioadă s-a terminat. Cel mai recent exemplu e operațiunea condusă de SUA în Siria… Republica Federală Germania, fiind cea mai mare putere economică din Europa și putere de mijloc, nu poate să spună, pe de-o parte, că intervenția e corectă, iar pe de altă parte să nu participe.” O poziție care se potrivește cu dezbaterile privind rolul Germaniei în lume și în Europa, cu care politica germană se luptă în prezent.

Srebrenica ... ”acolo am eșuat și eu"

În retrospectivă, Kinkel a deplâns faptul că un ”ministru de externe al unei țări mari și bogate ... reușește să facă prea puțin". Concluzie valabilă, desigur, pentru unul dintre cele mai sumbre momente din timpul mandatului său ca diplomat-șef: masacrul de la Srebrenica din iulie 1995, cea mai mare crimă în masă din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial. Atunci, forțele sârbe au ucis peste 8.000 de musulmani bosniaci. În 2015, Kinkel a declarat pentru programul bosniac al Deutsche Welle: ”În opinia mea, acolo ONU a eșuat, NATO a eșuat, europenii și eu am eșuat (...) Ulterior - trebuie să recunosc - nimeni nu poate să înțeleagă cum comunitatea internațională nu a fost în măsură să împiedice acest măcel teribil".

La începutul lui mai 1997, Kinkel a vizitat Bucureștiul, unde i-a încurajat pe cei care câștigaseră cu doar o jumătate de an în urmă alegerile: ”Cursul reformelor nu este simplu, dar reprezintă unica şansă. De aceea voinţa de reformare nu are voie să slăbească.“ În anii 70-80, Kinkel mai vizitase de câteva ori capitala României comuniste, unde purtase negocieri chiar și cu cuplul Ceaușescu pentru a înlesni - contra cost - emigrarea etnicilor germani din România.

Un mare european

"Am pierdut un patriot german și un mare european", a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la moartea lui Klaus Kinkel. În calitate de ministru german de externe, el "a pus bazele ancorării Germaniei reunite în centrul Europei reunificate", a declarat Juncker.

Cancelara federală, Angela Merkel, l-a numit pe Kinkel ”un mare liberal și un luptător neobosit pentru libertate și democrație”. Ministrul federal de externe, Heiko Maas, a postat pe Twitter un mesaj, în care amintește de meritele lui Kinkel: ”A contribuit în mare măsură la poziționarea Germaniei reunificate în lume, la conviețuirea Germaniei în pace și respect cu vecinii săi”.

Liderul FDP, Christian Lindner, a amintit de sfaturile discrete și pline de înțelepciune primite de-a lungul anilor din partea lui Kinkel: ”Partidul a pierdut un prieten părintesc”, a spus Lindner.

"Pierdem o personalitate remarcabilă în istoria țării noastre”, a transmis președintele federal și fost ministru de externe Frank-Walter Steinmeier. Kinkel ”a încorporat o mare parte din ceea ce avem nevoie atât de mult și astăzi: rațiune, deschidere și toleranță”, a adăugat Steinmeier.

 "Voiam să decid pentru mine, când să mă retrag din politică. Am sentimentul că am ales momentul potrivit", a declarat Kinkel înainte de retragerea sa voluntară din Bundestag, odată cu alegerile federale din 2002. Ulterior, a lucrat ca avocat, rămânând un observator politic atent și calm. Fără autobiografie publicată, fără intervenții zilnice în media, fără nicio postare pe Twitter.

Foști și actuali politicieni din întreaga lume au publicat pe rețelele de socializare mesaje și au transmis condoleanțe familiei fostului ”mare liberal” Klaus Kinkel, decedat luni la Rostock, la vârsta de 82 de ani.