La centenarul lui Margot Friedländer | Germania | DW | 05.11.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

La centenarul lui Margot Friedländer

Supraviețuitoarea Holocaustului, Margot Friedländer, care s-a repatriat la Berlin, la 89 de ani, și-a celebrat vineri centenarul, fiind onorată pentru anii ei de muncă de educație antiextremistă în rândul celor tineri.

Margot Friedländer a trăit în răstimp de un veac, spune ea, patru vieți diferite. A marcat-o însă îndeosebi trecerea de la prima la cea de-a doua. Această tranziție s-a petrecut în intervalul celor 15 luni în care a încercat, după anii fericiți ai existenței în Berlinul copilăriei, să scape cu viață, mai întâi ascunzându-se de autoritățile naziste, iar apoi încercând, timp de un an, să rămână în viață în lagărul de concentrare de la Theresienstadt.       

O scenă relatată în memoriile ei, publicate în 2008, a avut loc la 20 ianuarie 1943 în apartamentul din cartierul Kreuzberg al unui cuplu pe care abia îl cunoștea.

Cunoștința îi spunea tinerei numite pe atunci Margot Bendheim că mama ei plecase, înainte de a se preda autorităților spre a-l însoți pe Ralph, copilul ei mai mic, care fusese arestat în acea după-amiază de Gestapo. Îi dăduse totodată, pentru fiica ei Margot, poșeta, conținând ultima ei legătură cu familia: un carnet de adrese și un colier de chihlimbar. Îi mai transmisese, verbal, un mesaj matern direct: ”Încearcă să-ți faci viața”.

Aceste cuvinte mi-au format viața, a mărturisit Friedländer în această săptămână, într-o discuție cu DW la unul din evenimentele organizate întru marcarea centenarului ei, între care o expoziție cu portrete ale ei. "Am sentimentul că am realizat câte ceva, nu doar pentru mama, nu doar pentru șase milioane de evrei, ci pentru multele milioane ucise pentru că nu voiau să facă ce li se spusese să facă."

Încearcă să-ți faci viața

N-avea să afle decât după decenii, că mama și fratele ei au fost asasinați la Auschwitz în răstimp de câteva săptămâni de la arestarea lor. Tatăl ei, care se refugiase în Belgia cu ani înainte, fusese deja ucis.

După 65 de ani, grăbit transmisul mesaj al mamei avea să devină titlul memoriilor lui Friedländer, o carte demarând munca rememorării și educației care i-au umplut ultimul deceniu trăit la Berlin, unde s-a repatriat definitiv, în 2010.

Mutarea la Berlin nu i-a căzut ușor și au existat mulți care au încercat s-o determine să se răzgândească. Alți supraviețuitori ai Holocaustului, pe care-i cunoscuse la New York, inclusiv verișoara ei Jean, au ridicat obiecții privind vizitele ei la Berlin. Propriul ei soț, Adolf Friedländer, de asemeni supraviețuitor al Holocaustului, pe care l-a întâlnit la Theresienstadt și care a murit în 1997, obișnuia să respingă vehement invitațiile primite, ani la rând, de la guvernul berlinez.

"Mă întreb adesea dacă am făcut bine să revin aici", își amintește Friedländer în "A Long Way Home" (Lungul drum spre casă), un documentar din 2010, coprodus de DW. Ea admitea atunci că nu se simțea în largul ei în preajma unora dintre berlinezi. "Sunt foarte precaută cu oamenii generației mele pe care îi întâlnesc aici. Ei au fost cei care-i aplaudau pe naziști în acele vremi. Și n-au făcut nimic să oprească ce se întâmpla. Toți știau ce se petrece, dar au întors capul. Deși am revenit, e ceva ce încă mă afectează teribil." 

Pentru generația viitoare

Și-a risipit îndoielile în munca pe care a început-o după vârsta de 87 de ani, când și-a publicat memoriile și a început să citească din ele peste tot, în special în școlile din Germania. "Mă ascultau intens", le spune ea studenților. "Am primit - nu știu -, poate o mie de scrisori. Le spun: ce s-a întâmplat nu se poate schimba, dar aceasta e pentru voi.  Aceasta a devenit misiunea mea."

Călătoriile ei la Berlin au devenit subiectul unei trilogii documentare filmate de Thomas Halaczinsky, un cineast german trăind la New York. Prima peliculă, intitulată "Nu-i spune dor de țară", a devenit ocazia primei ei vizite la Berlin, în 2003.

Halaczinsky a spus că l-a interesat criza prin care a trecut Margot Friedländer când a întâlnit-o prima oară la începutul anilor 2000. "Vedeam ce efecte ale istoriei germane, ale fascismului, ale oprimării, ale Holocaustului continuă să existe în viețile unor oameni ca Margot, care se luptau să se reconcilieze cu propria viață și cu propria identitate." 

Situația ei proprie conținea un conflict special. Și-a petrecut 15 luni din viață la Berlin, protejată de germani neevrei, în timp ce alți germani îi asasinau familia. Se lupta cu această împrejurare și încerca să găsească o cale de a se echilibra. Cum îți găsești propriul punct central la o asemenea vârstă?

În a doua peliculă a lui Halaczinsky, "Lungul drum spre casă", Friedländer răspunde acestei întrebări ea însăși. "Cum de-mi poate fi dor de Germania după ce germanii mi-au asasinat părinții? Nu pot răspunde decât că exact acesta e motivul pentru care am venit aici - am venit să mă întâlnesc cu oameni tineri care n-au avut de a face cu asta." 

Un serviciu făcut Germaniei

Acele lupte timpurii par, după 18 ani, să fi rămas departe, în urmă. Peste Friedländer a plouat cu premii de stat și cetățenii de onoare. I s-au pictat portrete, i s-au sculptat busturi, povestea ei a fost narată în expoziții, în filme, în cărți. Fundația Schwarzkopf, care promovează angajamentul politic al tinerilor, a instituit în onoarea ei, în 2014, un premiu anual, înmânat de multe ori de cancelara Angela Merkel.

Politicienii s-au aliniat s-o laude. Între ei se numără și noul primar al Berlinului, Franziska Giffey, potrivit căreia Friedländer "cred că e un exemplu pentru noi toți. Merge la copii și tineri și-și împărtășește viața cu ei. Iar acest act de comemorare e foarte, foarte important azi pentru educația noastră politică. A auzi această voce la cei 100 de ani ai ei, e foarte important pentru toți cei care apără societatea liberă și deschisă." 

"Ea ne întinde mâna împăcării", a spus președintele Fundației Schwarzkopf, André Schmitz. "Și ne ușurează viața, nouă germanilor: e șarmantă, veselă, îi place să fie ascultată, nu ne acuză, ci spune: fiți atenți, această chestiune a fost posibilă cândva, e posibilă mereu. Aceste este un serviciu inestimabil."

Ultimul film al lui Halaczinsky acoperă acești ultimi ani ai muncii ei, fiind difuzat de televiziunea publică germană, ARD. E intitulat "Sosirea la țintă" și scena finală o prezintă pe Friedländer într-o stare contemplativă, neobișnuit de nesigură.

"Nu prea cred că rămâne mare lucru după ce am murit", spune ea. "Sunt oameni mari care au ceva. Dar contribuția mea e foarte foarte mică. Poate că generația care mă aude acum în școli va spune ceva copiilor ei. N-am idee cât de departe merge aceasta, pentru că îmi tot spun așa de mulți, că nu mai vrem să auzim de chestia asta."

Chiar dacă această afirmație sună pesimist, finalul e o chemare la acțiune. În curând nu vom mai fi în stare să ne bizuim pe supraviețuitorii Holocaustului pentru a ni se relata de la sursă despre adevăratele orori ale fascismului. "E a spune auditoriului: chiar dacă e recunoscută, această muncă nu poate fi încheiată. E un proces, va continua", spune Halaczinsky. "Îndoielile ei sunt un avertisment pentru noi."

Vă mai recomandăm