1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Kosovo este pentru Europa o bombă cu ceas

20 noiembrie 2007

Situaţia din Kosovo, apropiata conferinţă din SUA consacrată Orientului Apropiat şi evoluţia conflictului de muncă de la căile ferate germane - iată temele comentariilor apărute în presă astăzi.

https://p.dw.com/p/CPYQ
Imagine: dpa

Cu privire la situaţia din provincia sârbă administrată de ONU, ziarul spaniol EL MUNDO scrie: „Conflictul din Kosovo este pentru Europa o bombă cu ceas. Dacă până pe 10 decembrie nu se va ajunge la un consens în chestiunea viitorului statut al provinciei, guvernul de la Priştina va proclama unilateral independenţa. Astfel, stabilitatea va fi grav ameninţată într-una din regiunile cele mai sensibile de pe continent. În toate Ministerele de Externe s-a răspândit frica unui nou război balcanic. SUA, Marea Britanie şi Franţa sunt pentru independenţa provinciei Kosovo, Rusia şi Serbia se opun. În plus, Moscova doreşte să se folosească de criza din Balcani pentru a sili SUA să renunţe la amplasarea bazelor anti-rachetă în Europa de Est. Identificarea unui cadru juridic pentru provincia de criză se dovedeşte a fi lucru imposibil.”

Ziarul italian LA STAMPA apreciază în context: „Dacă albanezii kosovari se declară independenţi de Serbia, Bosnia va sări în aer, iar Europa nu este pregătită pentru o asemenea criză. Ipoteza unui nou război balcanic care poate să izbucnească deja anul viitor, este consemnată deja în scenarii la Washington şi Bruxelles. După ce cu doar 10 zile în urmă, Comisia Europeană întinsese Serbiei o mână prietenească, tonul a devenit din nou aspru: UE ameninţă acum guvernul de la Belgrad cu întreruperea negocierilor de aderare, dacă se mai amestecă în treburile interne din Bosnia şi Herţegovina. Situaţia ar putea deveni explozivă în decembrie, dacă se va declara independenţa provinciei Kosovo - o posibilitatea devenită reală după rezultatul alegerilor de duminică boicotate de minoritatea sârbă la recomandările Belgradului”

Cu privire la apropiata conferinţă din SUA consacrată conflictului israeliano-palestinian, ziarul conservator britanic THE TIMES scrie: „Toate părţile implicate în conflictul din Orientul Apropiat se confruntă cu presiuni puternice din partea administraţiei americane. De la Washington se cere disponibilitate de compromis măcar pentru relansarea tratativelor de pace. Acelaşi mesaj a fost transmis israelienilor şi palestinienilor şi de către ministrul britanic de externe David Milliband, cu ocazia vizitei sale în regiune la finele săptămânii trecute. Şi, într-adevăr, premierul israelian Ehud Olmert şi preşedintele palestinian Mahmud Abbas par să fi făcut concesii importante cu o săptămână înaintea reuniunii din SUA. Olmert este criticat în Israel mai ales din cauza planificatei eliberări a numeroşi prizonieri palestinieni. Cu puţine luni în urmă, un atare pas ar fi fost de neconceput.”

După încetarea celei mai ample greve din istoria căilor ferate germane, dar nu şi a conflictului de muncă, şefii concernului Deutsche Bahn şi ai sindicatului mecanicilor de locomotivă GDL, Hartmut Mehdorn şi Manfred Schell, au reluat tratativele şi asta - lucru neobişnuit - într-o emisiune televizată. Presa comentează evenimentul într-un evantai larg de registre, de la pesimism la optimism. THUERINGER ALLGEMEINE de pildă afirmă: „ Ministrul transporturilor Wofgang Tiefensee a arătat că este dispus să vină în întâmpinarea sindicatului şi să avanseze o ofertă. Deutsche Bahn nu a marşat însă, şi nu e de mirare, fiindcă în consiliul de administraţie se află şi reprezentanţi ai guvernului, care au sprijinit până acum linia dură de respingere a revendicărilor sindicale . Concernul nu vrea să-i indispună pe potenţialii investitori interesaţi de preconizata privatizare a căilor ferate. De partea cealaltă, pagubele de milioane, provocate de grevă sperie specialiştii de resort din cabinetul de la Berlin, şi aceştia fac presiuni asupra Deutsche Bahn, să rezolve problema cel târziu până la Crăciun.”

FRAENKISCHER TAG din Bamberg continuă: ”Problema apărută la căile ferate nu poate fi rezolvată decât prin cooperarea dintre patronat şi sindicat. GDL ar putea renunţa la grila salarială proprie pentru mecanicii de locomotivă iar Deutsche Bahn ar putea manifesta în contrapartidă bunăvoinţă majorând substanţial salariile feroviarilor. Ambele măsuri însă ar fi nefireşti. O grilă salarială proprie pentru o grupă profesională numeroasă din cadrul unui concern este lucru normal . Iar o majorare salarială de 10 până la 20 la sută ar demonstra doar că sindicatul a fost inactiv în anii din urmă. Dacă, la final , trenurile circulă din nou apare iarăşi timp pentru ce este mai important: privatizarea căilor ferate.

SUEDDEUTSCHE ZEITUNG din München conchide: „Şeful Deutsche Bahn a crezut că o grevă de proporţii ar fi risipit rapid simpatiile opiniei publice pentru cauza mecanicilor de locomotivă, determinându-i pe aceştia să cedeze. S-a înşelat amarnic. În Germania, numeroase garnituri de tren nu s-au mişcat din loc vreme de 62 de ore, şi cu toate acestea populaţia nu a dat semne de agresivitate. La fel de bine însă s-ar înşela acum şi liderul sindicatului dacă ar aprecia că Deutsche Bahn este gata să cedeze pe toată linia. Să nu ne facem iluzii, conflictul de muncă este departe de a se fi încheiat.”