Klaus Johannis este, oficial, prezidențiabilul PNL

„Îmi pare rău pentru oricare membru PNL care, din varii motive, temporare de obicei, consideră că trebuie să plece un pic din partid”. Candidatul desemnat de PNL să lupte pentru funcția supremă în stat a rostit aceste cuvinte referitor la colegul său Ioan Ghișe, decis să își dea demisia din gruparea liberală în semn de protest față de proiectul politic comun cu PDL.

Nu am fi dat importanță gestului dacă el nu sintetizează, de fapt, destinul dreptei. Sau al dreptelor. Care se vor fi întâlnind ele cândva. La infinit. Poate.

Ori de câte ori se vorbește despre un proiect comun ies la iveală câteva personaje – de regulă aceleași – convinse de menirea lor mesianică și care nu fac altceva decât să tulbure, cu bună știință sau din (vai!) bună credință, filmul unei națiuni oricum prea turmentate de atâta cotcodăceală televizată.

Revenind la proiectul Johannis, propus PDL-ului de către delegația permanentă a PNL întru asaltul Cotrocenilor: scorul cu care primarul Sibiului i-a luat fața fostului președinte liberal Crin Antonescu (110 delegați la 65) poate lăsa impresia că în tabăra dreptei tradiționale românești se muncește intens la un proiect prezidențial. Este, cumva, ca o victorie la limită, în care s-a jucat deschis la ambele porți și, într-un final, una dintre echipe a convins la (juriul, notele, vă rog!) impresia strategică.

În realitate, deocamdată, liberalii nu au un proiect politic pentru Cotroceni. Nu au nici măcar un contracandidat real, pe care, în absența unei platforme convingătoare, să-l transforme în proiect. Sigur, Johannis lasă să se înțeleagă că își va etala cărțile doar dacă i se va acorda girul PDL. Care PDL are trei candidați – ba nu, patru... Sau cinci? Sau, totuși, trei? Care, așadar, PDL are și el câțiva aspiranți la candidatura prezidențială, ale căror șanse luate la un loc fac mai mult praf decât procente.

Așadar: ce mai așteaptă Johannis? Poate că vine dintr-o lume în care se respectă regulile jocului și nu se trage la poartă cât timp mingea e în afara terenului. Dar timpul trece iar competitorii nu au aceleași scrupule. Liberalii nu l-au desemnat pentru o bară spectaculoasă. Liberalii vor gol. Dreapta vrea gol. Golul de aur.

Pentru asta, dreapta va trebui să învețe să fie la fel de disciplinată precum sunt pesediștii. Ceea ce nu se poate. În tricourile dreptei sunt câțiva echipieri care joacă mai degrabă pentru casele de pariuri decât pentru rezultat. Personaje de genul lui Ghișe sau Tăriceanu vor dilua mesajul oricum străveziu al taberei conservatoare.

Unde mai punem că și candidatul Cotrocenilor, Cristian Diaconescu, nu face altceva decât să accelereze picajul spre o unanimitate instituțională a PSD. Partid pe care variațiunile ideologice nu-l vor putea vreodată dezbina - pentru că-l sudează o prea încâlcită încrengătură de interese de control al butoanelor puterii.