Justiţia socială mereu ultragiată

Guvernul a reuşit o lovitură imparabilă: a obţinut amnistia fiscala pentru toti profesorii şi învăţătorii care au obţinut mai mulţi bani decât ceilalţi şi decât ar fi permis legea din 2009. La Senat, opozanţii au votat şi ei, căci nu ar fi îndrăznit să ridice obiecţii. Chiar şi aşa, profesorii sunt prost plătiţi. La Cameră, vor vota iarăşi cu toţii în unanimitate şi e greu să faci cuiva vreun reproş. S-a remarcat că şi preşedintele Traian Băsescu a fost părtaş la această operaţiune, căci el a retrimis legea iniţială la reexaminare. La început, Guvernul dorea să-i ierte de datorii pe profesorii din judeţul Hunedoara, acolo unde constataseră multe erori în aplicarea legii, destui profesori fiind ameninţaţi să restituie o parte din salariile primite în ultimii 5 ani, dar preşedintele a obiectat că legea nu se poate referi doar la cineva anume şi că trebuie să fie universală. Prin urmare la Senat a fost adoptat un amendament care extinde amnistia la toată lumea. De fapt, e ca şi cum ai spune că nu se vor mai face verificări, căci orice eroare ai găsi, ea va fi iertată de lege. Pur şi simplu lucrurile rămân aşa cum sunt. Ar putea vota cineva împotrivă, acum în prag de alegeri?

În 2008 efectul acesta al presiunii morale a majorităţii a fost şi mai puternic: atunci legea de majorare a salariilor profesorilor cu 50% a fost votată inclusiv de membrii prezenţi ai Guvernului, în pofida propriilor recomandări. Iar ulterior, în ciuda tuturor aşteptărilor, preşedintele Băsescu a promulgat legea, simulând că nu cunoaşte situaţia finanţelor publice.

Acum însă, deşi chestiunea are o mult mai mică amploare, e şi mai încurcată. Să ceri unui profesor să restituie sumele de bani suplimentare primite în ultimii 5 ani este crud şi incorect, dacă eroarea nu îi aparţine. Dar cineva a greşit şi ar trebui să plătească. Au fost erorile intenţionate sau au fost pur şi simplu greşeli de calcul? Oricare ar fi adevărul, erorile administraţiei nu pot rămâne nepedepsite. Dacă nu legea, atunci Guvernul ar trebui să destituie pe toţi aceia care ar fi avut vreo răspundere, începând cu cele mai înalte funcţii. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, se va deduce că orice eroare pe seama Bugetului este amnistiabilă şi tolerabilă, ceea ce va multiplica erorile în progresie geometrică. Am văzut de altfel că subiectul amnistiei este extins şi la alte categorii de beneficiari cum ar fi pensionarii sau mamele aflate în perioada de concediu post-natal. De ce nu s-ar extinde şi la firme? Şi firmele, în spatele unei etichete antipatice încă, cuprind oameni, mame în concediu prenatal, lucrători prost plătiţi şi care ar putea beneficia de o primă la finele anului, dacă Fiscul s-ar îndura. În spatele firmelor nu sunt doar patroni (care de multe ori sunt mai săraci decât unii angajaţi de la stat), ci şi lucrători dezavantajaţi de politicile fiscale şi de sumele preluate abuziv în avans. Şi, ca să fie clar, dacă cumva ar fi existat vreo îndoială, români sunt cu toţii!

Iată că lucrurile nu pot rămâne aşa, dacă aspirăm la o minimă justiţie socială. Nu ar fi cinstit ca nimeni să nu plătească pentru aceste erori, după cum nu e deloc cinstit că unii au beneficiat ani de zile de salarii mai mari decât alţii. Să ne amintim că e vorba de o lege din 2009, care a fost argumentată tocmai prin nevoia de unificare a salariilor sau mai bine spus de tratare unitară. Adică a fost vorba în esenţă de justiţia socială!

Dar, aşa cu spuneam, dacă nu poţi să iei banii înapoi, poţi cel puţin să faci în aşa fel ca acest tip de eroare să nu se mai repete. Nu am auzit însă pe nimeni să vorbească despre acest lucru.