Joachim Löw: Un antrenor între lumini şi umbre

Era Joachim Löw nu s-a încheiat în mod glorios. După 15 ani de mandat, selecționerul naționalei germane dorea să părăsească arena cu un turneu de succes, de preferință încununat cu titlul de campion european. Însă, după câteva prestații deznădăjduite la Campionatul European și o înfrângere cu 2-0 în fața Angliei în 16-imile de finală, ”Die Mannschaft” a ajuns la capăt de drum. Löw pleacă de la națională ca un om învins, stârnind din nou vocile care spun că ar fi fost mai bine ca el să se retragă după Campionatul European din 2016.

Mulți ani, Löw a reușit să își păstreze aura strălucitoare, echipa antrenată de acesta calificându-se cel puțin în semifinale la toate turneele: finala Campionatului European din 2008, semifinala Campionatului Mondial din 2010, semifinala Campionatului European din 2012, Cupa Mondială din 2014 și semifinala Campionatului European din 2016 – toate acestea sunt mărturii ale palmaresului său impresionant. A urmat însă Cupa Mondială din 2018 din Rusia, care s-a transformat într-o dezamăgire amară, cu o eliminare în primul tur. Iar seria deziluziilor a continuat marți, la EURO 2020.

Campionii mondiali din 2014, modele de urmat pentru lumea fotbalului 

Cea mai notabilă performanță din era Löw va rămâne titlul de campioană mondială pe care echipa de fotbal a Germaniei și l-a adjudecat în 2014 – un succes mai mult decât meritat. Germania avea la acea vreme cea mai bună echipă - în parte datorită lui Löw -, fiind totodată un model pentru întreaga suflare fotbalistică internațională.

Victoria cu 7-1 în fața Braziliei, echipa țării gazdă, în semifinale, a intrat în istoria fotbalului. Lui Löw îi revine meritul pentru schimbarea de paradigmă care fusese deja pusă în mișcare sub conducerea predecesorului său Jürgen Klinsmann: îndepărtarea de ”fotbalul heirupist”, mai puțin atractiv, practicat la începutul anilor 2000, și trecerea la dinamism ofensiv, creativitate și o cultură a jocului.

Dintr-o dată, Germania a trimis pe teren jucători reconfortanți și interesanți precum Thomas Müller, Mesut Özil și Toni Kroos. În apărare, Mats Hummels și Jerome Boateng au stabilit standardul, iar Manuel Neuer a devenit cel mai bun portar din lume. Succesorul lui Löw, Hansi Flick, va trebui să ducă mai departe această moștenire a unui stil de joc german ofensiv și atractiv - sau, mai precis, să o scoată din nou la lumină și să o cultive, după ultimii ani mai slabi. 

Prea ezitant, fără încredere în sine

În schimb, retrospectiva celor 15 ani sub comanda lui Joachim Löw este umbrită de momentele în care selecționerul național a fost prea ezitant, nu a avut încredere în forțele proprii și a luat, în schimb, decizia - care s-a dovedit ulterior greșită - de a se adapta complet la echipa adversă. În 2010, în semifinala Cupei Mondiale, echipa DFB (Asociația Germană de Fotbal, n.r.) a pierdut la limită în fața puternicei echipe a Spaniei, după ce Löw a prescris o tactică defensivă care a privat unsprezecele german de toată forța sa ofensivă. 

În 2012, înaintea semifinalei Campionatului European împotriva Italiei, Joachim Löw (alintat de presă Jogi) a făcut schimbări substanțiale în echipă, doar pentru a-l neutraliza pe Andrea Pirlo, ”dirijorul” de joc al italienilor, dar a eșuat complet în acest demers. 

Imaginea lui Mario Balotelli, care și-a scos tricoul după înscrierea golului, dezvăluindu-și trupul musculos, a fost emblematică pentru eșecul lui Löw la acea vreme. În acel moment, continuarea carierei sale de selecționer național a fost pusă serios sub semnul întrebării, în parte pentru că Löw s-a retras din ochii publicului și a tăcut timp de săptămâni întregi. După ieșirea rușinoasă din turul preliminar, în calitate de campioană, la Cupa Mondială 2018 din Rusia, s-a întâmplat ceva asemănător. 

Un alt neajuns care probabil nu va lipsi din nicio analiză a mandatului lui Löw peste zeci de ani este omiterea lui Thomas Müller, Mats Hummels și Jerome Boateng după Cupa Mondială din Rusia. Vorbim despre trei jucători de la Bayern care, conform principiului performanței, își aveau încă locul în echipa națională. Pe de altă parte, comunicarea deciziei de a renunța la serviciile acestora a fost nefericită. Același lucru se întâmplase și în 2010, în cazul lui Michael Ballack și Torsten Frings, doi jucători merituoși de la echipa națională, a căror relație cu echipa națională Löw nu a știut s-o încheie într-un mod curat și liniștit. În favoarea lui Löw, însă, vorbește faptul că a luat între timp legătura cu ambii și că întreține o relație bună cu ei.

Greșeli recunoscute, dar tardiv

În general predomină impresia că Joachim Löw este într-adevăr capabil să își recunoască propriile greșeli, numai că acest lucru se întâmplă de obicei când este prea târziu. Semifinala din 2012, întreaga rundă preliminară din 2018, meciul de deschidere a Campionatului European din 2021 împotriva Franței, ori înfrângerea în fața englezilor - există numeroase exemple în care Löw trebuie să fi recunoscut și el că ceva nu merge bine. 

Cu toate acestea, el nu a mai fost capabil să reacționeze în așa fel încât să poată fi prevenit ce era mai rău. Mărturie stă însăși ”grațierea” lui Müller și Hummels înainte de Campionatul European. Dacă Löw ar fi reacționat mai devreme, ar fi putut evita discuțiile despre performanțele și rezultatele slabe ale echipei DFB, de pildă în Liga Națiunilor.

Indubitabil, în pofida ieşirii premature de la EURO 2020, Joachim Löw este unul dintre cei mai de succes antrenori de naționale din istoria DFB. Din 198 de meciuri, a câștigat 124, 40 s-au încheiat la egalitate și numai 34 de partide au fost pierdute sub conducerea lui Löw. Acesta a antrenat cele mai multe meciuri dintre toți antrenorii naționalei, a înregistrat cele mai multe victorii și sub conducerea sa echipa a marcat cele mai multe goluri. După 15 ani, Joachim Löw este și selecționerul cu cea mai lungă vechime în funcție. Un pic prea mult timp, vor spune unii. Evaluarea erei Löw ar fi fost cu siguranță mult mai luminoasă, dacă acesta ar fi renunțat la postul de selecționer în 2016 sau imediat după culmea profesională atinsă în 2014.