Jean-Claude Juncker și pax europaea

Am asistat astăzi în Parlamentul de la București la un moment, oarecum surprinzător, de pax europaea, în care toți foștii lideri politici și cei actuali, dezbinați de rivalități acerbe și răni nevindecabile, au stat la aceeași masă spre a celebra apartenența României la UE și a onora prezența președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Fostul premier Adrian Năstase avea loc chiar lângă fostul președinte Traian Băsescu, invitat a fost și fostul premier Victor Ponta și putem presupune că regia aceasta a fost studiată și acceptată de actorii de prim rang. Traian Băsescu, cel puțin, amintea în discursul său contribuția pe care a avut-o Adrian Năstase la admiterea României în Uniunea Europeană și a primit în schimb aplauzele majorității. Cu siguranță social-democrații au fost primii interesați să obțină această recunoaștere, căci în relația cu Uniunea Europeană au fost priviți mereu ca fiind personajele negative.

Dar rolul central l-a jucat președintele Comisie Europene, Jean-Claude Juncker, care a ”prezidat” cu grație această ”pace” politică, oferind el însuși cu multă larghețe asigurări și gratificații unor politicieni supuși unor scrutări circumspecte, așa cum a fost cazul comisarului european Corina Crețu despre care a spus că ”face o treabă excelentă” la Bruxelles. De altfel, întregul discurs a fost infuzat de o tonalitate afectuoasă cu atât mai ușor perceptibilă cu cât a vorbit în limba franceză anume pentru a veni în întâpinarea ”francofoniei” românești, dar cu siguranță și pentru că într-o altă limbă nu ar fi reușit să transmită aceeași căldură. Nu s-ar putea spune că președintele Comisiei nu are darul convivialității, unul cu atât mai prețios cu cât se exercită la nivelul politic cel mai înalt.

Aflat la București, Jean-Claude Juncker și-a propus în primul rând să combată toate temerile și susceptibilitățile românilor legate de poziția lor în Uniunea Europeană și mai cu seamă să atenueze rezervele față de proiectul Europei cu mai multe viteze. ”Nu există țări de categorii diferite” a spus el, ”nu sunt țări pe care le vom abandona pe drum” și ”Europa nu trebuie să mai admită divizări” și, în fine, ”Europa trebuie să meargă împreună, chiar dacă cu pași diferiți”. Anterior președintele Comisiei vorbise cu multă căldură despre admiterea României în Schengen, acolo unde este ”locul său natural” și dăduse asigurări (după toate aparențele pe urma unei conversații avute la Bruxelles cu președintele Senatului, C. P. Tăriceanu) că MCV-ul nu va insera condiționări suplimentare și că va fi încheiat în 2018 înainte ca România să preia președinția Uniunii Europene.

Nu putem spune cât de mult a reușit să convingă. Teama că Europa s-ar divide din nou după criterii valorice este pur și simplu ”o neînțelegere” a spus președintele Comisiei și nu a făcut economie de mijloace pentru a o combate. Intenția sa a fost, cu siguranță, aceea de a oferi României garanții clare privind solidaritatea de fond a Uniunii și de a face superfluă orice discuție privitoare la așa numitele diferențe de viteză. ”Dezbaterea despre Europa cu două viteze este o non-dezbatere” a spus el explicit adăugând că, în definitiv, orice proiect se referă numai și numai la ”cooperare”.

În fine, nu e sigur că a răspuns unei temeri sau preocupări reale, dar a ținut să spună că ”Nu este vorba de a institui Statele Unite ale Europei”, căci oamenii continuă să fie legați de peisaj, tradiții, limbi locale șamd. Dacă în altă parte declarația va fi avut probabil ecou, am avut impresia că aici există un decalaj de percepție care a făcut-o să pice în gol. Totuși, Traian Băsescu a preluat subiectul afirmându-și ”desagreement-ul” față de Jean-Claude Juncker. ”Eu susțin că la orizont obiectivul major continuă să fie Statele Unite ale Europei”, a spus fostul președinte, care, așa cum ne amintim, dezvoltase subiectul încă de acum 7 ani, într-o ambianță cel puțin la fel de puțin receptivă. Nu e vorba că ideea ar suscita opoziții, ci de faptul că pare pe moment neinteligibilă și prin urmare incapabilă să provoace o reală dezbatere.

Traian Băsescu a reușit însă să facă o figură distinctă cu privire la subiectul mai actual și mai sensibil al Europei cu două viteze. Fostul președinte a fost poate surprinzător, dacă ne raportăm la ambianța publică de la noi, dar a fost cât se poate logic. În opinia sa, lamentațiile privind diferențele de viteză sunt absurde din moment ce nimeni nu împiedică România să se plaseze exact acolo unde dorește. În definitiv, a susținut fostul președinte, România s-ar putea grăbi să adere la moneda comună și să se ralieze la toate celelalte inițiative de integrare. Chiar fără a fi de acord cu o aderare pripită la moneda comună sau cu abandonarea avantajului pe care îl prezintă cursul de schimb valutar, nu se poate contesta că Traian Băsescu este singurul politician din România care adoptă o poziție coerentă cu privire la acest subiect. Căci nu poți pretinde ca toate țările să urmeze același ritm dacă nu poți ține pasul cu celelalte.

Poziția sa a fost cu atât mai contrastantă cu cât toți ceilalți vorbitori fără excepție au combătut cu mare energie ideea diferențelor de viteză. De aceea spuneam mai sus că discursul lui Jean- Claude Juncker, în ciuda garanțiilor afectuoase pe care a dorit să le transmită românilor, nu și-a atins poate scopul. Căci fie pentru că nu s-au lăsat convinși, fie pentru că își scriseseră pur și simplu discursurile dinainte, atât Călin Popescu Tăriceanu, cât și Liviu Dragnea și Raluca Turcan au criticat riscul unor noi divizări în Europa. Discursurile celor trei lideri pretind un comentariu distinct, pentru că fiecare a spus ceva interesant în felul său și definitoriu, dar să reținem deocamdată această cvasiunanimitate împotriva intențiilor exprimate de țările Europei occidentale. Dacă diplomația lui Jean-Claude Juncker va fi dat totuși anumite rezultate vom afla însă ceva mai târziu.

Horațiu Pepine, DW-Bucureşti