Istoria se repetă

Preşedintele PDL Vasile Blaga a făcut primul pas în direcţia unificării „dreptei”. E important deocamdată din punct de vedere psihologic, căci nimeni nu îşi asuma răspunderea să pară slab sau lipsit de exigenţă. Câtă vreme tabăra prezidenţială se legitima prin denunţarea „loviturii de stat” sau a „puciului” din 2012, nu era posibil niciun progres. Devenise prea clar că ideologia care îl salvase pe Traian Băsescu prin boicotarea referendumului nu mai folosea la nimic, ba dimpotrivă devenise cu totul dăunătoare. Mai ales după ce Traian Băsescu a construit un partid nou rupând din PDL, era aproape ridicol ca democrat-liberalii să rămână loiali doctrinei, mai ales când primii care se arătaseră înclinaţi să-l recupereze pe Antonescu au fost chiar fidelii preşedintelui.

Unii dintre partizanii sau simpatizanţii PMP argumentaseră că nu Antonescu este astăzi răul cel mai mai mare, ci Ponta. Evoluţiile sunt complicate şi sinuoase. După primele semnale de simpatie adresate lui Crin Antonescu din tabăra prezidenţiale, s-a reinstalat subit răceala şi adversitatea. Încurajaţi de creşterea în sondaje şi ofensaţi de răceala lui Antonescu, care dă impresia că doreşte să alerge de unul singur, popularii au revenit la doctrina „puciului”, acoperindu-l pe liderul PNL cu noi invective.

Dar de această împrejurare a profitat Vasile Blaga, care a declarat la Hotnews că intenţionează să încheie o alianţă cu PNL după alegerile prezidenţiale, în orizontul alegerilor legislative din 2016. În opinia sa, PNL s-a schimbat suficient încât să permită o alianţă, cu excepţia duplicităţii din provincie, unde participă încă la unele majorităţi locale cu PSD.

De fapt ideea unei alianţe PNL-PDL este singura variantă logică în acest moment. În ciuda pragmatismului unora dintre populari, majoritatea militanţilor sau simpatizanţilor PMP se identifică tocmai prin faptul de a-l fi susţinut pe Băsescu în vara lui 2012. PDL, în schimb, deşi l-a susţinut la rândul său pe preşedinte, a tins să se definească încetul cu încetul mai curând prin opoziţie cu acesta. Aşadar o apropiere dintre PNL şi PDL ar fi mai plauzibilă.

Cu toate acestea, Crin Antonescu a respins categoric posibilitatea unei alianţe cu PDL după modelul D.A. din 2004. El a admis însă posibilitatea unei strânse colaborări parlamentare: „Eu cred că există lucruri care trebuie purtate o singură dată”.

Nu trebuie să considerăm aceste intenţii şi declaraţii ca definitive. Crin Antonescu are strategia sa privind alegerile prezidenţiale, care îi interzice, deocamdată, să încheie astfel de înţelegeri. Vasile Blaga a făcut primul pas pentru că nu are nimic de pierdut. Candidatul propriu la prezidenţiale nu are nicio şansă să devină candidatul unic al „dreptei unite” şi nici să acceadă în turul doi, încât democrat liberalii vor trebui să susţină candidatul altui partid. PDL este aşadar partidul cel mai disponibil la alianţe încă de pe acum.

Cu toate acestea, dacă au părăsit USL, liberalii vor trebui să accepte la un moment dat o alianţă fără de care nu au cum să ajungă la guvernare. În plus, dacă PMP are succes şi devine tot mai ofensiv, liberalii vor pierde poziţia de lideri ai opoziţiei.

Totul e decepţionant, căci pare repetarea aceloraşi scheme şi combinaţii. Dar, în ciuda a ceea ce spune Crin Antonescu despre lucrurile de unică folosinţă, câtă vreme sistemul electoral şi Constituţia rămân neschimbate, politica românească e condamnată să calce mereu pe aceleaşi urme.