Israelul și lumea contemporană | Global | DW | 15.04.2021
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Israelul și lumea contemporană

Statul evreu modern își celebrează cea de-a 73-a zi de naștere. Sau poate ar fi mai nimerit să-i zicem: de renaștere? De sărbătorit ar avea nu doar evreii. Ci și cei sătui de antisemitism. Ori de pandemie.

Israel, Ierusalim | Muntele Templului

Apus de soare la Ierusalim, pe Muntele Templului

Fiindcă statul evreu, unul național, modern, s-a descurcat în pandemie net mai bine decât alte state naționale cu istorii mai puțin sincopate decât a credincioșilor mozaici. Decât alte mari puteri. Decât varii mari, bogate și puternice instituții și organizații internaționale. 

Israelul și-a vaccinat aproape întreaga populație. Care, cu mic cu mare, cu evrei, creștini și musulmani, cu arabi și nearabi, orientali și occidentali, albi și negri, tineri și bătrâni, nătărăi și isteți, cu buni și cu răi, își regăsește tocmai libertatea, sever restrânsă, vremelnic. E o libertate veritabilă, prima pentru credincioșii tuturor religiilor abrahamitice și nemonoteiste în răstimpul ultimelor milenii. 

Din succesul campaniei de vaccinare reiese că, în cele peste șapte decenii de existență modernă, Israelul, cândva o lumină a lumii prin Cartea Cărților și religia, etica, credințele, poruncile și practicile izvorând din ea, a redevenit o sursă de importante lecții istorice pentru civilizația contemporană.  

Încât statul evreu modern pare, în continuare, un rezervor de miracole mai mici sau mai mari. Căci în răstimpul relativ scurt al existenței sale a dovedit o sumă de lucruri pe care prea puțini ar fi vrut să le creadă posibile înaintea înființării sale și prea puține minți din progresistele și globalistele elite apusene actuale sunt pregătite să le admită acum. 

A demonstrat, mai întâi, că evreii sunt nu atât un neam ”laș”, de ”cămătari”, cum colporta antisemitismul medieval; ori ”terminat”, cum își închipuiau, disprețuindu-i pe evrei, marii filosofi idealiști ori marxiști ai Europei iluministe, când unii dintre primii s-au încumetat nu doar să ceară să se deschidă porțile ghetourilor, ci și, vai, precum Kant, ”eutanasierea iudaismului”. 

Or, s-a văzut că, deși abia ieșiți din Holocaust și vreo două milenii și jumătate de năpăstuiri, evreii continuă să fie un popor de oameni curajoși, cu resurse nebănuite, care știu nu doar să iubească viața și să cultive pacea și pământul, ci să-și apere și țara eficient, tenace, cu rigoare, cu iscusință diplomatică ori, la nevoie, cu arma în mână.  

Mai nou, în răspăr cu marotele progresist-globaliste reiterate până la sațietate, Israelul a probat că, în lupta cu provocări de anvergură globală, gen Corona, un stat național poate fi net mai eficient și de folos decât falnice, dar birocratice și nu destul de democratice conglomerate multinaționale, cum e Uniunea Europeană. A cărei rațiune de a fi ține tocmai de ideea, altfel rezonabilă, că s-ar face față crizelor mai bine împreună decât separat.

Mica entitate israeliană a reușit acest bilanț în condițiile în care antisemitismul înflorește, iar statul evreu, departe de a fi lăsat să se dezvolte în pace, e împins să se prefacă în ”evreul națiunilor”. E supus dublei măsuri, condamnat, demonizat și delegitimat cu o descătușată ură, nu doar la extrema dreaptă analfabetă a spectrului politic, ci și mai demențial la stânga lui intelectuală. 

Poate cea mai importantă lecție pe care, aceasta fiind situația, Israelul o predă vestului și lumii, e cea a democrației. Că, în pofida urii și amenințărilor genocidale care îl confruntă, a războiului permanent pe care e silit să-l poarte de la naștere, statul evreu nu și-a desființat nici libertatea pentru securitate, nici voința de pace, nici justiția, nici presa liberă, nici aderența la realitate, iată Cântarea Cântărilor statelor de drept.     

Încât, de ziua lui, au motive de mare tristețe și deznădejde tiraniile, mișcările totalitare, dictatorii, conspiraționiștii. Iar de celebrat au cei care cred în existența unui D-zeu viu, unic, bun, drept, omnipotent, omniscient și biblic revelat, care și-a ales cândva popor și i l-a dăruit pe Moise ca învățător, ca să-nvețe să-și iubească aproapele și să fie pentru sine și pentru alții o lumină. În fapt, are de sărbătorit oricine iubește libertatea și civilizația edificată pe baza ei.