1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Iohannis a semnat decretul de prelungire a stării de urgență

14 aprilie 2020

Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți că a semnat decretul de prelungire cu 30 de zile a stării de urgență. La nivel mondial, s-a ajuns la aproape două milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

https://p.dw.com/p/3arF4
Rumänien Timisoara | Corona-Patient wird ins Krankenhaus transportiert
Imagine: Reuters/Inquam Photos/V. Simonescu

"Este absolut evident că ne luptăm cu o epidemie extrem de greu de controlat", a spus șeful statului, într-o declarație susținută la Palatul Cotroceni.

Ce a anunțat președintele României: 

* Elevii nu se întorc la școală cel puțin încă o lună.
* Anumite prețuri ar putea fi plafonate.
* Conducerea spitalelor poate fi preluată, în continuare, de medici militar; se pot opera demiteri în regim de urgență și fără preaviz, în sistemul sanitar.
* Este interzisă închiderea, pe perioada stării de urgență, a azilurilor și centrelor de ocrotire și asistență a persoanelor vulnerabile, atât în sectorul public, cât și în privat.
* După sfârșitul epidemiei, România are nevoie de o ambițioasă reformă socială, economică și administrativă.
* Justiția se ocupă doar de urgențe, măsurile în transporturi se iau ținând cont de siguranța populației, iar firmele de comunicații electronice trebuie să asigure funcționarea continuă.
* Cine încalcă regulile nu păcălește instituțiile statului, ci pe sine însuși și pe cei dragi.

Numărul deceselor provocate de coronavirus în România a urcat marți la 346, după anunțarea a încă 15 decese, printre care și o asistentă medicală în Țăndărei. De asemenea, bilanțul îmbolnăvirilor cu Covid-19 a ajuns marți la 6.879 (246 cazuri noi), potrivit datelor difuzate de Grupul de Comunicare Strategică. 

În cel mai nou raport World Economic Outlook, publicat marți, Fondul Monetar Internațional (FMI) prognozează o contracție de 3 la sută a economiei mondiale, de 5 la sută a economiei românești și de 7 la sută a economiei germane. Pe fondul crizei coronavirusului, anul 2020 ar putea aduce cea mai dramatică recesiune din anii '30 încoace. 

Două milioane de cazuri la nivel global

Numărul infecțiilor cu SARS-CoV-2 s-ar apropia la nivel mondial de pragul de două milioane, a anunțat Universitatea americană Johns Hopkins din Baltimore. Aproximativ 120.000 de oameni au murit până acum după infectarea cu noul virus. Aproape 450.000 de persoane au fost declarate sănătoase după infectare. Experții spun însă că datele reale ar fi mult mai mari, deoarece nu toate cazurile sunt descoperite.

Potrivit unei relatări de presă, China testează pe oameni două vaccinuri experimentale anti-coronavirus. Vaccinurile ar fi fost dezvoltate de o unitate din Beijing a firmei Sinovac Biotech și a Institute of Biological Products, o ramură a China National Pharmaceutical Group din Wuhan.

În context, SUA, țara cea mai afectată de pandemie, a anunțat că interdicțiile de intrare pe teritoriul american pentru europeni și britanici rămân în vigoare. Președintele Donald Trump a explicat că situația din Italia și Spania nu este încă bună. Franța tocmai a prelungit măsurile dure de limitare a extinderii epidemiei.

Trump s-a mai referit și la luarea deciziilor privind relaxarea restricțiilor din viața publică americană, insistând că el este principalul factor de decizie în acest sens, având "puterea atotcuprinzătoare", după cum s-a exprimat președintele SUA la Casa Albă. El a reacționat astfel la luările de poziție ale unor guvernatori de state federale, care menționaseră că vor încerca să se consulte unii cu alții în privința ridicării măsurilor restrictive.

Măsurile de restricționare a vieții publice vor rămâne în vigoare și în Australia și Noua Zeelandă, în pofida unor prime succese obținute de aceste țări în lupta cu coronavirusul. Răbdarea este foarte importantă, a spus premierul australian Scott Morrison. El a amintit de situațiile din Singapore și Coreea de Sud, țări care au înregistrat un al doilea val de infecții după primele relaxări ale măsurilor de protecție.

Austria, dimpotrivă, începe de marți relaxarea măsurilor de limitare a epidemiei. Vor fi redeschise magazinele cu materiale de contrucție și grădinărit, precum și micile afaceri. Cancelarul Sebastian Kurz a vorbit de revenirea cu pași mici la "noua normalitate" și le-a cerut cetățenilor să dea dovadă de disciplină.

Fondul Monetar Internațional a anunțat, de asemenea, că va scuti de anumite datorii, cu efect imediat, cele mai sărace 25 de state membre, pe baza instrumentului financiar "Catastrophe Containment and Relief Trust". Acest lucru le va permite acestor țări sărace să-și folosească resursele financiare, și așa reduse, în scopuri medicale.

În Germania, ministra Justiției Christine Lambrecht a dat asigurări într-un interviu pentru Redaktionsnetzwerk Deutschland că toate măsurile de limitare a libertății populației vor fi anulate după trecerea crizei: "Ca ministru al Justiției voi face totul ca restricțiile să nu fie menținute nicio zi în plus decât este necesar pentru protejarea vieții și sănătății."

Potrivit Institutului Robert Koch, numărul infectărilor confirmate oficial cu coronavirusul a crecut luni cu 2082, la un total de 125.098.

os/das (agenții de presă)