1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Instituția plagiatului încurajată de legile Educației

27 septembrie 2022

Ca și în cazul legilor Justiției, proiectele legilor Educației au fost dezbătute mai mult în spatele ușilor închise ale liberalilor.

https://p.dw.com/p/4HOaa
Copyright, plagiat
Imagine: picture alliance/Zoonar

Jurnalista Emilia Șercan, cea care a descoperit zeci de doctorate, cursuri universitare sau lucrări plagiate ale unor demnitari și cadre universitare, începând cu fostul premier Victor Ponta, a dezvăluit că actualul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu a plagiat în 2006 o lucrare din 2000 scrisă împreună cu alți trei autori. Din cele 15 capitole ale lucrării, contribuția lui Sorin Cîmpeanu fusese de doar 2 capitole. În ediția din 2006, actalul ministru și-a însușit toate cele 15 capitole ale unui curs destinat studenților de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București „ca structură, ca text, ca imagini, ca date prezentate în tabele“ scrie Emilia Șercan într-un  articol publicat de PressOne.

Într-o țară cu instituții solide și cu un aparat politic democratic, demisia sau demiterea unui ministru al Educației cu astfel de antecedente ar trebui să se petreacă chiar în aceeași zi în care probe indubitabile îl acuză de furt intelectual.

„Apărătorul plagiatorilor, care el însuşi este un plagiator, nu mai are ce căuta nici măcar o secundă în fruntea Ministerului Educaţiei“, a scris pe Facebook președintele USR Cătălin Drulă“.

Emilia Şercan, plagiate, PressOne
Jurnalista Emilia ŞercanImagine: DANIEL MIHAILESCU/AFP

Prezent la deschiderea anului universitar la Academia de Studii Economice din București, ministrul Sorin Cîmpeanu a luat în derâdere acuzația de plagiat formulată de Emilia Șercan în articolul publicat de PressOne:

„Am înțeles că principalul obiectiv al acestui articol este blocarea legilor Educației. Vă fac un anunț: legile educației își vor continua parcursul firesc, legal, spre procesul de adoptare. Astfel de încercări de a opri din cursul lor firesc legile educației, care sunt de interes pentru milioane de copii, nu mă pot influența, chiar dacă sunt abordări punctuale personale“.

Contestații cu deznodământ anunțat

În timpul dezbaterii Proiectului Legii Învățământului Superior, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești a formulat peste 200 de amendamente printre care și eliminarea din textul proiectului a articolului prin care răspunderea pentru plagiat urmează să se prescrie în 3 ani de la săvârșirea faptei. Pentru eliminarea acestui articol oneros prin care este încurajat furtul intelectual, dar și a multor altora care mai mult descurajează decât să pună pe un curs eficient învățământul românesc, peste 30.000 de persoane, profesori și părinți, au semnat o petiție în care i-au cerut ministrului Cîmpeanu să demisioneze. Simulacrul dezbaterilor asupra legilor Educației a făcut de asemenea obiectul unui apel semnat de peste 100 de intelectuali care i-au cerut ministrului Educației „consultarea reală a intelectualilor României, a corpului profesoral și a părinților“. Ca și în cazul legilor Justiției, proiectele legilor Educației au fost dezbătute mai mult în spatele ușilor închise ale liberalilor. Amendamentele au fost ignorate aproape în totalitate, majoritatea parlamentară urmând să le ignore încă o dată.

Plagiate cu destinația de prescriere a faptei

La solicitarea Europei Libere în ceea ce privește acuzația de plagiat adusă ministrului Educației, purtătorul de cuvânt al PNL Ionuț Stroe a declarat că „nu este vorba de niciun plagiat“ și că „orice om din mediul academic știe că un îndrumător de lucrări nu are rolul de lucrare științifică“. Potrivit aceleiași surse, Ionuț Stroe a adăugat: „Domnul ministru spune că, nefiind lucrări cu caracter public, acestea nu intră sub incidența drepturilor de autor“.

Dacă lucrurile ar sta astfel, întrebarea care se pune este ce lucrare va cita un doctorand în teza sa, pe cea din 2000, cu mai mulți autori, sau pe cea din 2006, aproape identică, plagiată de ministrul Sorin Câmpeanu? E limpede că explicația dată de ministrul Educației nu stă în picioare.

În proiectele noilor legi ale Educației, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) dispare, fiind înlocuit de Comisia Națională de Etică a Titlurilor Unuversitare. Desființarea unui organism care până acum s-a dovedit eficient și care reunește personalități din toate domeniile a fost operată în condițiile în care premierul Nicolae Ciucă a blocat în instanță acuzațiile de plagiat. În felul acesta, cercetarea de către CNATDCU a plagiatului premierului Ciucă, reținută și instrumentată de procurori, va fi aruncată la gunoi, urmând să fie luată de la capăt de noul organism inclus în legile Educației. În plus, dacă articolul de lege care prevede că răspunderea pentru plagiat se prescrie în 3 ani de la comiterea faptei va fi votat de parlament, procesul lui Nicolae Ciucă se va stinge de la sine. Este o manevră bine pusă la punct de generalul cu patru stele din fruntea Executivului.

Față de cazul plagiatului lui Victor Ponta, al cărui proces a durat 8 ani, fiind acuzat definitiv de furt intelectual abia în 2020, plagiatul primului ministru va fi clasat prin prescripția faptei. Aceeași soartă favorabilă va avea și plagiatul ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, în situația în care cauza va ajunge în instanță.

George Arun
George Arun Din 1990 până în prezent a lucrat în presa scrisă și audio. Din 1999 este colaborator DW.