Inflație-record în Germania | Economie | DW | 13.10.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Economie

Inflație-record în Germania

Inflația din Germania a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 70 de ani. Indicele prețurilor s-a majorat în septembrie cu 10 procente față de aceeași perioadă a anului trecut.

Din cauza scumpirii energiei, indicele prețurilor de consum a crescut în septembrie în Republica Federală cum nu a mai făcut-o de la începutul anilor '50. După expirarea biletului lunar de 9 euro și a rabatului la alimentarea cu benzină și motorină, mărfurile și serviciile au fost mai scumpe cu 10% în septembrie 2022 față de aceeași lună din 2021, după cum a confirmat joi Oficiul Federal de Statistică. În august, rata inflației în Germania a fost de 7,9%.

"Cauzele principale pentru inflația ridicată sunt, ca și până acum, majorările enorme ale prețurilor la produsele energetice", a declarat președintele Oficiului de Statistică, Georg Thiel. "Observăm însă tot mai mult scumpiri și la alte mărfuri, mai ales la alimente."

Puterea de cumpărare a locuitorilor Germaniei scade astfel, la fel ca și spațiul lor de manevră financiar.

Inflație în Germania

Unde se simte inflația: la benzinărie, la costurile cu încălzirea, în supermarket

Curent electric și alimente

Energia a costat în septembrie cu 43,9% mai mult decât în urmă cu un an. Prețul uleiului de încălzire a crescut cu 108,4%, cel al gazului cu 95,1 procente. Curentul electric s-a scumpit cu 21% față de anul trecut, combustibilii cu 30,5 procente. Alimentele au prețuri mai mari cu 18,7%. "Majorările de prețuri au venit în valuri succesive de la începutul anului", conform datelor statistice.

În cazul alimentelor, s-au scumpit serios uleiurile și grăsimile de gătit (+49%), precum și lactatele și ouăle (+29,1%). Carnea și produsele din carne (+19,5 procente), dar și pâinea și produsele de panificație (+18,5%) au înregistrat de asemenea scumpiri pe care consumatorii le resimt puternic.

Va fi și mai greu

Și nici nu se așteaptă deocamdată încheierea acestui fenomen. "Rata inflației ar putea lejer ajunge în lunile următoare la 11 procente", spune șeful departamentului de conjunctură economică al institutului Ifo, Timo Wollmershäuser. Și din cauza scumpirii energiei, multe firme vor să transfere clienților costurile de operare ridicate pe care le înregistrează, după cum a aflat institutul Ifo din München într-un sondaj în rândul întreprinzătorilor.

Germania: Inflația i-a lovit din plin pe cei cu venituri mici  

Aproape toți comercianții de alimente au în vedere scumpiri. "Este o situație cu potențial exploziv în societate, deoarece veniturile familiilor cresc mult mai puțin în comparație cu cheltuielile lor", arată Wollmershäuser. Din 2023 ar urma să-și facă simțite efectele plafonarea prețurilor la gaz și curent electric anunțată recent de guvernul de la Berlin.

Relaxare abia din 2024

Pentru 2022, executivul german prevede o rată medie a inflației de 8% - pentru 2023, ceva mai mică, de 7%. Fără planificatele plafonări de prețuri la gaz și curent, inflația pe 2023 ar fi mult mai mare, a declarat ministrul Economiei Robert Habeck.

Euro în cădere liberă

Pentru 2024, guvernul federal calculează o inflație de 2,4%. La prezentarea de miercuri a prognozei guvernamentale, Habeck a făcut referire la majorarea dobânzilor de referință în Europa. "Acest lucru va avea un efect rapid." În plus, prețurile la energie  - principala cauză a inflației din prezent - ar urma să scadă în 2024 în urma măsurilor luate de stat și a extinderii ofertei.

os/ak (dpa/rtr)