(In)Amiciția României și Ucrainei în fața frontului rusesc | România | DW | 17.01.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Analiză

(In)Amiciția României și Ucrainei în fața frontului rusesc

Ucraina și România au relații bune, dar nu există simpatii reciproce puternice. Istoria nu a putut fi depășită cu adevărat nici la București, nici la Kiev.

Soldați ruși care participă la un exercițiu militar în apropierea graniței cu Ucraina

Soldați ruși care participă la un exercițiu militar în apropierea graniței cu Ucraina

Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a făcut mari eforturi pentru a le arăta amiciție și susținere ucrainienilor, dar numele lui nu e deloc bine văzut la Kiev. În fond, domnul Aurescu a fost cel care a câștigat în 2009 procesul de la Haga privind platoul teritorial din jurul Insulei Șerpilor, în urma căruia Bucureștiul a primit 80% din zona aflată în dispută în jurul acestei insule, adică aproape 10.000 din cei peste 12.000 de kilometri pătrați. A fost prima extindere a țării după 1918 și primul mare succes diplomatic.

După anexarea Crimeei în 2014, România are de facto o frontieră comună cu Rusia pe Marea Neagră. Moscova și-a asigurat prin acest rapt, tolerat de lumea civilizată, o poziție de forță în Marea Neagră, revenind cumva la geografia din perioada Războiului Rece. A crescut în acest fel controlul Rusiei asupra porturilor, rutelor comerciale și traseelor energetice. Etapa următoare în strategia Moscovei pare să fie preluarea controlului militar, prin hărțuirea NATO în Marea Neagră și pe termen lung prin excluderea Alianței din Pontul Euxin.

Pentru prevenirea transformării Mării Negre în Lac Rusesc, celelalte state NATO din regiune, România, Bulgaria și Turcia, ar trebui să aibă o abordare comună, dacă nu cumva chiar o strategie. Deocamdată, însă, ele sunt divizate în funcție de interese particulare. În 2016, când România a propus, cu susținerea puternică a Statelor Unite, o Flotă NATO pentru Marea Neagră, Bulgaria a refuzat ideea, umilindu-l pe președintele român aflat în vizită la Sofia special pentru semnarea unui astfel de acord, iar Turcia, altminteri partener strategic al României, a stat pe margine, așteptând în liniște eșecul. O flotă comună a celor trei state NATO cu ieșire la Marea Neagră ar fi putut descuraja arsenalul militar de la Sevastopol și de la Novorossiisk, în condițiile în care Convenția de la Montreux din 1936 limitează intrarea navelor de război ale statelor neriverane în Marea Neagră, în așa fel încât tonajul global maxim al tuturor navelor străine care se pot afla în tranzit prin Strâmtori să nu depăşească 15.000 de tone şi să nu fie mai mult de 9 nave militare. Perioada maximă în care navele de război ale statelor neriverane staţionează în Marea Neagră nu poate depăși 21 de zile.

Turcia și Rusia împărtășesc mai multe linii politice comune, dar și câteva divergente, iar Bulgaria a mers mereu pe sârmă între Est și Vest. Oricum, atât Turcia, cât și Bulgaria sunt dependente de gazul rusesc, ceea ce le face vulnerabile în fața Moscovei.

România are nevoie de aliați stabili și loiali în regiune, și dacă nu-i are, trebuie să-i inventeze, de aceea Bucureștiul încearcă să depășească prejudecățile istorice, înțelegând că împreună cu Ucraina se află de aceeași parte a unui front gata să înainteze. Ministrul Aurescu vorbește despre principii într-un conflict în care Rusia dă ultimatumuri Occidentului. La întâlnirea de la Brest, din Franța, dintre reprezentanții Moscovei și cei ai NATO și ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), șeful diplomației române a respins în numele Bucureștiului „toate propunerile avansate de Rusia, considerate inacceptabile”: (1) abandonarea politicii de extindere a NATO, (2) cererea Moscovei ca NATO să ofere garanții juridice că nu va amplasa arme care ar putea lovi ținte de pe teritoriul Rusiei și (3) să-și retragă armamentul și instalațiile militare staționate în țările Europei de Est în cadrul politicii de extindere.  

România a rămas o susținătoare (ne)entuziastă a Ucrainei, nemulțumită de problemele pe care le au minoritarii români din Bucovina de Nord și de recenta legislație care îngrădește dreptul la educație în limba maternă și folosirea limbii materne în justiție și administrație acolo unde locuiesc vorbitori de limbă română. Cu toate acestea, la summit-ul NATO din 2014, România și-a asumat programul de apărare cibernetică a Ucrainei și a barat până acum o serie de atacuri venite dinspre Est. Nici Ucraina nu are mult entuziasm când e vorba de România, așa că nu a pus-o pe lista statelor favorite. Strategia  Naţională de Securitate a Ucrainei, intrată în vigoare anul trecut, se referă la dezvoltarea unei „cooperări cuprinzătoare” cu cinci state, SUA, Marea Britanie, Canada, Germania şi Franţa, şi dezvoltarea „unor parteneriate strategice” cu alte cinci ţări, Azerbaidjan, Georgia, Lituania, Polonia şi Turcia.

Incapacitatea de adecvare a Ucrainei și României la pericolul comun într-o perioadă în care ar trebui să strângă rândurile scoate la iveală fragilitatea lor. În fond, nici România în Strategia Națională de Apărare a Țării nu vorbește despre importanța Ucrainei și nici despre semnificația unei opoziții a riveranilor de la Pontul Euxin împotriva unui război hibrid care macină acest spațiu. Întreaga regiune a Mării Negre pare dirijată de la Moscova sub deviza divide et impera și nu e în stare să se alieze pentru a opri înaintarea Rusiei spre Vest. 

Vă mai recomandăm