Iliescu nejudecat pentru sângele vărsat | România | DW | 13.06.2022
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

CEREMONIILE REALITĂȚII

Iliescu nejudecat pentru sângele vărsat

Niciunul dintre securiștii infiltrați printre ortacii din Valea Jiului nu este inculpat în dosarul Mineriadei. Agenții fostei poliții politice au primit un cec în alb pentru a alunga investitorii străini.

Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie se află și acum pe lista de așteptare a instanței supreme, după ce în 2020 judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au retrimis procurorilor militari de la Parchetul General rechizitoriul, motivând că ancheta nu este completă și că multe declarații ale martorilor nu sunt relevante. A fost nevoie de 30 de ani pentru ca dosarul să ajungă din nou la procurorii militari, în condițiile în care zeci de martori ai acuzării au adus dovezi clare privind implicarea directă a lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Miron Cozma în atrocitățile pe care justițiarii huilei din Valea Jiului, chemați de Iliescu în după-amiaza de 13 iunie 1990, le-au făcut în București.

Cum vor reuși procurorii să refacă dosarul Mineriadei după placul judecătorilor de la ÎCCJ, după ce au trecut mai bine de trei decenii de la evenimentele sângeroase din București? Mă tem că rechizitoriul se va prăfui în sertarele anchetatorilor.

Recurs la memorie

Grupuri de mineri conduși de securiști infiltrați au devalizat sediile PNȚ, PNL și ale ziarelor de opoziție, spunând cu vocile dogite de alcool gospodinelor care îi aplaudau de pe trotuarele Capitalei că în locațiile respective au găsit droguri și valută. Eram ziarist la revista 22 editată de Grupul de Dialog Social care funcționa și atunci pe Calea Victoriei. Am fost anunțați că un grup masiv de mineri se îndreaptă spre sediul GDS. Am strâns în grabă câteva mașini de scris, manuscrise și materiale documentare și ne-am refugiat în apartamentul unei colege. Acolo, am scris ediția săptămânală a revistei în clandestinitate, cu reportaje de pe teren.

Ca jurnalist, i-am văzut pe justițiarii huilei infiltrați de securiști în salopete cum băteau cu bâte și bastoane de cauciuc femei gravide. I-am văzut cum vânau tinerii cu părul lung și/sau cu barbă, bărbați și femei bine îmbrăcați, care pentru ei era clar că nu făceau parte din clasa muncitoare. Unii purtau ochelari de soare, semn că erau „domni“.

Un grup de trei ortaci au oprit un bărbat cu ochelari fumurii și un baston cu care pipăia asfaltul trotuarului de pe Bulevardul Kogălniceanu. Au început să-l bată cu bestialitate. Omul, căzut pe trotuar, a început să strige: „Nu mai dați, vă rog să nu mai dați, sunt orb, nu pot să merg fără baston.“ Una dintre bestii și-a apropiat vârful bâtei la câțiva centimetri de ochii ascunși în spatele ochelarilor pe care mulți dintre nevăzători îi poartă. Evident că bietul om nu s-a ferit. „Lăsați-l, bă, că ăsta nu vede“, a zis una dintre brute, și l-au lăsat acolo pe asfalt. Am chemat o ambulanță, care a venit abia peste vreo două ore. Aveau mult de lucru ambulanțele în timpul măcelului de pe străzile Bucureștiului.

Liderul studenților din Piața Universității Marian Munteanu a fost bătut sălbatic iar un miner, Denes Domokos, a încercat să-i taie gâtul cu securea. Acesta a fost singurul miner condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare.

Dar cel mai crunt a fost bătut poetul Cezar Ivănescu, pe care l-am văzut la Spitalul Universitar. Nu-l mai recunoșteai. Doi ani i-au trebuit ca să se pună pe picioare. Peste ani avea să scrieAcum când mă trezesc şi mă opresc din treabă, rămân nemişcat şi mă întreb şoptit sau doar în gând: «Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai înviat?» şi-ncep să-mi curgă lacrimile pe obraz…“ (Cezar IvănescuPentru Marin Preda, Editura Timpul, Iaşi, 1996)

Bilanțul oficial al victimelor Mineriadei din 13-15 iunie a fost de șase morți și 746 de răniți. Rămâne însă un fapt care nu a fost elucidat nici până în ziua de azi. La câteva zile după plecarea minerilor, în cimitirul Străulești au fost găsite de către jurnaliștii de la publicațiile de opoziție câteva zeci de morminte noi, pe ale căror cruci de lemn scria „Neidentificat“. Nu s-a făcut nici o anchetă care să dezvăluie adevărul.

De ce securiștii nu sunt inculpați în procestul Mineriadei?

„Vă mulţumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce aţi demonstrat şi în aceste zile: că sunteţi o forţă puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde şi la bine, dar mai ales la greu“, le-a spus inculpatul Ion Iliescu minerilor adunați la Romexpo, gata de plecare. „Înalta disciplină civică“ a justițiarilor huilei din Valea Jiului s-a concretizat în crime și sute de răniți, pentru care șeful statului le-a mulțumit unor criminali. Până și doar această frază ar fi fost suficientă pentru ca Iliescu să fi ispășit ani grei de închisoare.

Procesul Mineriadei a durat și va mai dura și dintr-o altă cauză, mai puțin dezbătută în spațiul public. După grevele din ’77 ale minerilor din Valea Jiului, urmate de condamnări cu până la 5 ani de închisoare, printre aceștia au fost infiltrați zeci dacă nu sute de securiști care îi vor ține sub supraveghere. Au avut timp pentru a le cunoaște psihologia și pentru a exersa metodele prin care pot fi manipulați. Mineriada din 13-15 iunie a fost orchestrată de agenții Securității îmbrăcați în salopeta de miner, cu recuzita obligatorie: lămpașe, bâte și bastoane de cauciuc.

Nici unul dintre acești securiști nu este inculpat în dosarul Mineriadei. Întrebarea este de ce? Tocmai pentru că ei au știut de unde au primit ordinele, cine au fost strategii atrocităților din București, cine avea de profitat de pe urma acelei descinderi a ortacilor care a oripilat lumea democratică. Omerta a fost răsplata celor de la vârful puterii politice. Scopul pervers al strategilor Mineriadei nu a fost acela de a degaja Piața Universității, care fusese deja „curățată“ de ultimii manifestanți în dimineața de 13 iunie.

Foștii securiști aveau nevoie să descurajeze orice încercare a investitorilor străini de a investi în industria falimentară lăsată de Ceaușescu. „Nu ne vindem țara“ a fost lozinca fabricată în laboratoarele fostei Securități pentru ca poliția politică a regimului comunist să căpușeze mamuții industriali. Așa s-au făcut peste noapte averile de zeci și sute de milioane de dolari. După ce nu a mai rămas prea mult de furat, s-a dat liber și investitorilor străini.

Mineriada din 13-15 iunie a fost și momentul primei mari migrații în statele occidentale, când mii de români au lăsat totul în urmă sperând că vor obține azil politic. Unii au reușit. Dar mulți dintre ei au fost nevoiți să se întoarcă în țară, procedurile pentru acordarea statutului de azilant fiind prea greoaie.