Homo sovieticus din Belarus și Rusia la răscruce | Global | DW | 18.08.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Opinie

Homo sovieticus din Belarus și Rusia la răscruce

Vestul își face iluzii dacă crede că Rusia nu va interveni să oprească democratizarea Rusiei Albe. Tiranii slabi sunt cei mai periculoși, dar și în mare pericol când se clatină. Solidaritatea poate învinge represiunea.

Lukașenko și Putin în 2017

Lukașenko și Putin în 2017

La Minsk, momentul Ceaușescu s-a produs într-o fabrică de tractoare, ale cărei huiduieli i-au distrus tiranului înscenarea pretenției sale de a controla neclintit cârma țării și de a se afișa ca de-al nostru. Această pretenție și capacitatea sa de a-și amăgi poporul, asociate unei represiuni pure și durem l-au menținut pe Alexander Lukașenko oarecum ca pe Ceaușescu, timp de peste un sfert de veac, la putere.

Când și cum se clatină tirani ca Ceaușescu

Pentru un homo sovieticus, de felul celor doi dinozauri comuniști, finalul vine urmând des același tipar. Încurajate de slăbiciunea afișată de tătucul lor într-un moment deosebit de greu, popoarele pe care le oprimă fără să le înrobească total se văd însuflețite de o speranță de rapidă ameliorare și eliberare și se revoltă.

Sentimentul puterii revoluționarilor crește exponențial în spectacolul și experiența cufundării în oceanul mulțimii alcătuite din masele ieșite în stradă. Ceea ce silește represiunea să fie cu atât mai dură și sângeroasă în tentativa ei de a opri revolta.

Momentul cheie inițial e, adesea, nu atât produsul disperării, cât al nădejdii după lipsuri multă vreme crunte, insuficient satisfăcute, precum și al unui context internațional dificil, cuplat cu manifesta anemie a unui lider vădit depășit de evenimente. Cel mai periculos moment pentru regimul gestionat de Biroul Politic va fi cel în care se va produce o îmbunătățire considerabilă a situației economice a maselor din URSS, iar mâna de fier a conducerii totalitare se va relaxa, scria în 1951 Eric Hoffer în Adepții Fanatici.

Succesul revoluției de la Timișoara și, nu în ultimul rând, imaginea televizată a unui dictator descumpănit și debusolat, promițând o sută de lei în plus la salariu, i-au devoalat lui Ceaușescu slăbiciunea. Or, nu de bani care nu cumpărau oricum mare lucru le era românilor.  Ci de-o libertate și demnitate ce păreau la o aruncătură de băț.

Cazul bielorus

Nu mult altfel stau lucrurile în revoluția demnității din Belarus. În Gazeta Wyborcza, Adam Michnik admite că, la Minsk, în ciuda stagnării de tip brejnevist a Bielorusiei, a auzit oamenii plângându-se mai mult de lipsa democrației decât de situația economică.

Pe Lukanșenko l-au demascat muncitorii unei fabrici, precum cea revoltată la Brașov, în 1987. Anterior, soțiile unor deținuți de conștiință l-au înfrânt politic pe liderul din Minsk, câștigând cinstit alegeri masiv falsificate de tiran. Potentatul acceptase o femeie în postura de challenger, crezînd că se va descurca. Se amăgise c-ar fi stăpân pe situație și că poporul său docil nu va permite concretizarea vreunei amenințări la adresa lui din partea Rusiei lui Putin.

S-a înșelat, între altele pentru că, prea bine plătiți, hrăniți, trufași, blazați, orbiți și încercând să pară utili, securiștii de la Minsk au dat greș. L-au făcut pe tiran să creadă că riscă mai mult din partea Moscovei decât a propriului său popor. Adevărul s-a întrupat la urne, în hotărârea muncitorilor de a extinde grevele, precum și în scandările poporului dezabuzat, cerându-i, imperativ, demisia: Pleacă, pleacă, pleacă!  Or, tiranul știe ce-l așteaptă dacă pleacă.

Spre a scăpa de soarta unor Ceașescu și Ianukovici, Lukașenko a dezlănțuit o represiune sălbatică, lansând și cereri timpurii de ajutor nemesisului său de la Kremlin. Protestatarii sunt săltați, torturați și dispar subit de pe străzi, în dube fără număr de înmatriculare. Alții sunt împușcați de poliția politică a tiranului, în timp ce camioanele cu omuleții verzi ai Moscovei par să se îndrepte către Minsk.

Soarta Revoluției Demnității

Din nefericire pentru oamenii din Belarus, situația e cu totul alta azi, decât cea a românilor în 1989. Kaghebistul domnind la Kremlin nu e un reformator ca Gorbaciov, ci un impenitent și crud restaurator de stalinism și de imperiu sovietic. Iar în vest sunt la butoane nu un ins cu principii și forța de a le impune, ca Ronald Reagan, sau o doamnă de fier ca Maggie Thatcher, ci lideri oportuniști și nevolnici. Încât unii dregători își maschează apatia și confuzia dintre dorințe și realități, sau lașitatea, inaderența la valori ca libertatea, precum și neputința, vehiculând nerozii cu capul băgat ca struțul, adânc, în nisip.

Coordonatorul politicii germane față de Rusia, social-democratul Wiese, a estimat de pildă că Moscova nu va interveni în Belarus, dată fiind răcirea relațiilor bilaterale. În realitate, Wiese e în urmă cu știrile. Aceste raporturi dintre Putin și Lukașenko s-au reîncălzit brusc la flacăra revoluției bieloruse. Experta germană Beate Apelt a înțeles situația net mai bine, reliefând că o intervenție militară rusă nu este exclusă. E la mintea cocoșului că Putin nu-și poate permite să lase Rusia Albă să se democratizeze și să se europenizeze și, dată fiind abulia actuală a vestului, nu are a se teme de nimic.

Occidentul față cu Rusia

Prin urmare, un vest dornic să-i ajute pe revoluționari, dar dezbinat și inadecvat condus, nu pare capabil de fermitatea și solidaritatea necesare spre a ajuta eficient poporul din Belarus să-și debarce tiranul. Doar liderii baltici și polonezi, susținuți de glasuri în Apus răzlețe s-au manifestat la înălțime în declarația lor comună. Au cerut la 13 august deescaladarea situației, renunțarea la forță, respectarea drepturilor civice fundamentale, eliberarea protestatarilor arestați și încetarea persecuțiilor. Și au mai revendicat un dialog, oferind o mediere menită, aluzie la Rusia, să-ntărească suveranitatea și independența Belarusului. Mai nou, au propus noi alegeri prezidențiale, democratice, în Belarus, sancțiuni precise împotriva oficialilor din Minsk și o reuniune de urgență a Consiliului European.

Or, pentru rezolvarea crizei n-ajung dorințele pioase ale UE. Nici apelurile vagi și precaute la nonviolență, precum cel lansat de Angela Merkel, deși Germania are alte mijloace la dispoziție decât balticii și polonezii, într-o discuție cu Putin. Care, culmea, i-a explicat el ei, nu invers, că un amestec în Belarus ar fi inacceptabil și ar risca escaladarea.

Acest teatru e nedemn de eroismul oamenilor din Belarus. Pe care presa apuseană e, vai, departe de a-i susține cu frenezia aplauzelor recoltate de vandalii și jefuitorii maoiști încercând să anihileze cultura americană după moarte lui George Floyd în custodia poliției. De altceva ar fi nevoie.

E obligatorie voința de fier a populației protestatare din Belarus și de capacitatea ei de a impune armatei și poliției să i se alăture. E nevoie, în plus, de vocile unite transatlantic ale unui vest hotărât să-și ia principiile și valorile în serios și, deci, perceptibil  solidar cu greviștii și militanții pentru democrație. Dar e lumea liberă capabilă și de altceva decât a-și acoperi goliciunea cu o frunză de smochin? Va adopta ea nu doar sancțiuni targetate împotriva oficialilor bieloruși, ci și unele noi în contra Rusiei, dacă Putin intervine ca-n Crimeea?

Dacă o va face, s-ar putea să pice și Lukașenko, și celălalt etern homo sovieticus: Vladimir Putin.