Hărţuiri de şcoală nouă | România | DW | 15.02.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages

România

Hărţuiri de şcoală nouă

Când vor ieşi românii la lumină? Când, apărându-i pe cei calomniaţi de cleptocraţi, vor manifesta în masă împotriva distrugerii justiţiei independente şi vor spune tare, să audă Europa toată: Destul! Pe aici nu se trece!

Laura Codruta Kövesi în 2016, pe când era şefă a DNA

Laura Codruta Kövesi în 2016, pe când era şefă a DNA

În cazul Kövesi, ca şi în cazul Cioloş, al promotorilor campaniei #Fărăpenali, al ziariştilor care îndrăznesc să ridice vizibil capul împotriva restauraţiei totalitare la care se dedă regimul dragniot, se aplică aceleaşi tactici denigratoare. Jocul, vechi de când lumea, dar aplicat în România cu o intensitate securistă, cu tenacitate şi o asiduitate demnă de o cauză mai bună se numeşte, în engleză „character assasination”.

E jocul hulei, al defăimării şi calomniei. E, cum defineşte noţiunea wikipedia, ”un proces susţinut şi deliberat de distrugere a credibilităţii şi reputaţiei unei persoane”. Se bazează pe evidenţa bucuriei multora de a pune botul la bârfe, clevetiri şi ponegriri. Aşa e natura omului. Îi trebuie forţă, educaţie, bun simţ şi, la rigoare, ajutocenzuratoare credinţă, ca să-şi exorcizeze impulsul de a se simţi înălţat de înjosirea celor mai competenţi, mai cinstiţi şi mai realizaţi decât el.

În România, competiţia demontării reperelor naţionale aflate încă în viaţă e un sport îndrăgit. În comunism, vorbindu-se de vitejia unor disidenţi se adăuga instantaneu protretelor unor Paul Goma sau Dan Deşliu tuşe întunecate. Interlocutorul n-avea cum să nu fie informat că, într-adevăr, sunt buni, sunt curajoşi, dar, din păcate n-au talent. Şi sunt cam proşti. Şi că, pe urmă, trebuie ştiut că ”au fost ei înşişi membri de partid, dacă nu chiar stalinişti”. Doar eroii morţi au cărţi eminamente bune. Ei au dreptul la clemenţă. Ba sunt în măsură să reclame admiraţie neostoită, prestigiul infailibilităţii şi, prin urmare, intangibilitatea. În schimb, vai de eroii vii. Care, ca Monica Macovei sau Laura Kövesi, chiar au pus mâna şi au făcut enorm pentru edificarea statului de drept în ţări româneşti în care o eficientă justiţie, efectiv independentă, e, încă, o noutate absolută.

Laurei Kövesi i s-a rezervat, de către cleptocraţi, un program complet. Luptătoarea anticorupţie a fost mai întâi asiduu linşată la televiziunile arondate. Apoi au fost înregimentaţi în asaltul asupra ei autorităţile. Slugărel a fost pus s-o dea afară pe bază de pretexte străvezii. Simultan s-a văzut inundată cu dosare penale, care mai de care mai subţiri, juridic, dar cu atât mai eficiente la capitolul maculare de imagine. Totuşi, lucrurile s-au deteriorat. Mai ales de la ridicarea ei europeană pe scut. 

Sub şocul eventualităţii propulsării ei în funcţia de procuror general european, Kövesi e clar că trebuie distrusă, din unghiul regimului, în două feluri. Mai întâi cu propria ei armă. În speţă cu justiţia. Care, însă, a ajuns o fantoşă, o marionetă, o aparenţă, o umbră de justiţie. De când? De la demiterea fără probe convingătoare a ex-şefei DNA şi strâmbarea lesne recognoscibilă a legilor justiţiei şi codului penal ca şi a codurilor de procedură penală, în numele unei presupuse ”reforme”.

De când, prin aceste schimbări, ce-a mai rămas din justiţie e păstorit şi controlat la sânge de o putere politică evident penală, extremistă şi antidemocratică. Una care guvernează în numele şi pentru beneficiul personal ale liderului cleptocraţiei, desconsiderând şi voinţa naţiunii şi cutumele democratice. De pildă cele care cer demisia acelor demnitari care se fac vizibil vinovaţi de eşecuri ca bastonada şi gazarea unor demonstranţi paşnici la 10 august 2018. De când acţiunile şi declaraţiile repetate ale stâlpilor regimului Dragnea denotă dispreţ faţă de substanţa statului de drept, în speţă faţă de separarea puterilor şi de imperativul absenţei tentativelor de intimidare şi hărţuire prin justiţie şi dosare penale a magistraţilor. De pildă şicanarea şi hărţuirea Laurei Kövesi. 

În al doilea rând, programul distrugerii ei, un subcapitol al distrugerii democraţiei, include, în continuare, agitpropul. La loc de frunte în panoplia armelor de folosit figurează minţitul de popor la televizor. Se pretinde că în cauză ar fi "justiţia" şi, chipurile "reformarea" ei, iar nu, cum e de fapt, puterea (lui Dragnea şi a PSD) şi perpetuarea ei.

Concomitent însă, contra lui Kövesi, înjurătura groasă nu mai pare în pas cu timpurile. Nu mai corespunde necesităţilor unui regim Dragnea prea masiv discreditat şi demascat şi acasă, şi în Europa, şi în întreaga lume liberă ca extrem de toxic, fiindcă, spre a-şi scăpa liderul de gratii, nu se dă în lături nici de la cele mai scabroase imoralităţi. Prin  ordin de zi pare să se fi dispus, deci, dublarea defăimării.

La cea brutală s-a adăugat şi demascarea soft. E calomnia inteligentă, pudic înfăşurată dacă nu în elogii, măcar în sosul unei prezumtive ”înţelegeri” şi al criticării adversarilor ei vinovaţi. Spre a câştiga credibilitate, propagandistul anti-Kövesi de şcoală nouă pleacă de la evidenţa ticăloşiei regimului. Şi o admite, în ideea că orice minciună deşteaptă pleacă de la un adevăr incontestabil: ”Sunt hoţi. Sunt securişti”. După care însă aplică tactica îndoctrinării comuniste, pe care am numit-o ”da-dar-ism”.

Se zice cam aşa: "Da, Felix-TV minte. Mint şi corupţii care o acuză. Restul televiziunilor arondate, la fel. Da, e adevărat că n-au probe, că n-au juridic nimic în mână, împotriva ei. Dar! Dar ce să vezi? Ar fi comis şi ea neprecizate ´abuzuri´. Şi-ar fi condus ´rău´ instituţia. Şi, mai ales, s-ar fi ´tras în poză cu Ghiţă´". Or, ”'spune-mi cu cine te-nsoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti'. Dacă s-a tras în poză cu el "nu l-o fi protejat? Ba bine că nu. E 'clar' că l-a şi protejat. Altfel îl aresta ´din timp´". Şi alte fabulaţii şi fantasmagorii similare, de asasinat moral persoana deranjând cleptocraţia.

Aşa se bate moneda că "Europa dumitale" cam exagerează. Că "nu e (Kövesi) chiar ce pretinde". Că "n-o fi ea o eroină". Că ar fi "plagiat". C-o fi şi o păţi. Dar se va trece sub tăcere că şi o participare a lui Kövesi cu titlu personal, nu instituţional, la sindrofii comune, în vremea în care porcii orwelienii mai păreau animale de treabă nu constituie o problemă veritabilă. Şi că a stărui să i se confere acest statut e o încercare de deturnare a atenţiei de la furtul democraţiei şi asasinarea statului de drept, ca şi de la hărţuirea unui om împroşcat post-festum cu noroiul suinelor, pe care a-ncercat să-l sece. 

Cât timp se va perpetua campania? Până la victoria uneia din părţi. Românii pot tranşa conflictul, asigurând triumful binelui în confruntarea cu propaganda, dacă protestează vizibil, în masă, împotriva şicanărilor, calomniilor şi hărţuirilor fie brutale, fie subtile ale cleptocraţiei şi ale cozilor ei de topor.

Orice altceva pare sinucigaş.