Guvernul federal respinge majorările de preţ la energie
22 octombrie 2007Majoritatea energiei electrice din Republica Federală este produsă de centralele atomice construite cu ani în urmă sau prin intermediul termocentralelor pe bază de cărbuni ieftini, a declarat Glos într-un interviu acordat postului de televiziune ARD.
Potrivit ministrului, Oficiul concurenţei va verifica cu atenţie toate majorările de preţ anunţate.
Managerul concernului energetic E.ON, Wulf Bernotat, a transferat însă responsabilitatea pentru majorările de preţ asupra guvernului. Curentul electric din surse regenerative şi cel ecologic este mai costisitor decât formele tradiţionale de producţie a energiei, a declarat Bernotat. În plus, majorarea TVA de la începutul anului au dus la creşterea generalizată a preţurilor la materie primă.
Reamintim că E.ON anunţase în cursul săptămânii trecute că va majora preţurile la energie cu până la 10% începând cu 1 ianuarie 2008.