Gunoierul: "E trist să vezi câte se aruncă"

Michael Speckin se trezeşte deja la cinci şi jumătate pentru a mai sta de vorbă cu fiul său de 21 de ani. La serviciu ajunge mereu cu o oră înainte de începerea programului de lucru, la fel ca cei mai mulţi dintre colegii săi. În acest răstimp, angajaţii serviciului de salubritate îşi beau cafeaua împreună, fumează, spun bancuri şi stau la poveşti - un ritual pe care îl împărtăşesc aproape toţi gunoierii din Germania, povesteşte Michael Speckin.

Mai mulţi litri de cafea pe zi

Bărbatul de 47 de ani bea în fiecare zi în jur de 20 de ceşti de cafea, dar nu pare deloc agitat. De 22 de ani încoace, lucrează la serviciul de salubritate al oraşului Hamburg. Până în 2006, se mai ocupa de încărcarea camioanelor cu gunoi, dar după două operaţii, care i-au provocat dureri de spate insuportabile, a fost transferat la centrul municipal de reciclare a deşeurilor. Aici nu mai este nevoit să ridice greutăţi, ci are, în principal, sarcina de a le arăta clienţilor în ce containere se depun deşeurile reciclabile. Există în jur de 12 feluri diferite de gunoi, de la hârtie la lemn sau aparate.

"Uneori mi se pare trist câte lucruri sunt aruncate, pur şi simplu, la gunoi! Te gândeşti că ai familie, rude şi prieteni - sigur cineva dintre ei ar avea nevoie de obiectele care ajung aici la centrul de reciclare. Suntem o societate în care se aruncă mult prea multe lucruri care, de fapt, mai funcţionează sau mai pot fi reparate", povesteşte Michael Speckin.

A muncit fără întrerupere de la vârsta de 15 ani

Îi place foarte mult să stea de vorbă cu clienţii. Unii vin de 3-4 ori pe săptămână, chiar dacă nu au prea multe de adus, doar ca să mai găsească pe cineva căruia să-i spună cele mai noi poveşti - în special pensionarii care se simt singuri.

Michael Speckin a muncit fără întrerupere, de la vârsta de 15 ani, când a început să care lăzi în portul din Hamburg. Şi-ar fi dorit să devină mecanic auto sau tâmplar, dar nu şi-a găsit suficient de repede un loc de ucenic pentru a învăţa meseriile respective, iar nevoile financiare l-au determinat să lucreze ca muncitor necalificat. Speckin e mulţumit cu serviciul său:

Un post sigur

În principiu, e un post sigur. Administraţia oraşului nu poate să dea faliment, deci nu va fi nevoită să-şi concedieze angajaţii în stilul firmelor private. Şi nu vom duce niciodată lipsă de deşeuri. Pe vremuri, mulţi colegi de-ai mei ziceau că nu ar lucra niciodată ca gunoieri, dar astăzi ar fi fericiţi să muncească în acest domeniu, în loc să fie şomeri şi să stea acasă în faţa televizorului. Aşa că nu mă afectează când cineva îmi spune: "Vai, eşti numai gunoier!" pentru că e o muncă cinstită şi sunt mândru să o fac!"

În timpul liber, Michael Speckin citeşte romane SF - adesea până la trei sau patru dimineaţa, chiar dacă nu-i mai rămân decât două ore de somn.

Autori: Olga Sosnytska / Alexandra Sora
Redactor: Rodica Binder