1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Avem nevoie de leadership acum!"

20 august 2020

Greta Thunberg s-a întâlnit la Berlin cu Angela Merkel. Ea cere luarea la fel de în serios a crizei climatice ca şi a pandemiei. Merkel a promis că se va implica pentru ţeluri ambiţioase de mediu.

https://p.dw.com/p/3hGKL
Deutschland Berlin Treffen Greta Thunberg Angela Merkel
Imagine: Getty Images/AFP/O. Andersen

"Criza climatică trebuie tratată la fel ca toate celelalte crize obişnuite". Greta Thunberg şi-a făcut din nou apariţia, dar desigur timpurile sunt cu totul altele decât acum doi ani, când tânăra suedeză a început în ţara ei grevele şcolare în sprijinul climei, punând în mişcare la nivel mondial iniţiativa de mediu "Fridays for future". Între timp, criza coronavirus a împins pe fundal lupta împotriva schimbărilor climatice. Planificata conferinţă mondială a climei, care trebuia să se desfăşoare la Glasgow, în Scoţia, spre sfârşitul anului, a fost anulată.

Iniţiativa "Fridays for future"

Dar iniţiativa "Fridays for future" există în continuare. Greta Thunberg şi două alte activiste tocmai s-au întâlnit la Berlin cu cancelara Angela Merkel. Thunberg s-a declarat după întâlnire impresionată de şefa executivului german. "Este nevoie acum de personalităţi de conducere dispuse să muncească din greu pentru atingerea obiectivelor de mediu de la Paris. Doamna Merkel are potenţial în acest sens, este curajoasă", a declarat activista de mediu.

Conferinţă de presă pe timp de caniculă

Conferinţa de presă la capătul întâlnirii de 90 de minute a avut loc în apropierea Cancelariei Federale, în aer liber, pe o terasă fără pic de umbră. Soarele a strălucit fără milă, ziariştii au stat la mare distanţă unul de altul, purtând măşti. Aşa de parcă organizatorii ar fi vrut să sublinieze că schimbările climatice avansează tot mai alert, inclusiv în Germania.

Distanţare, măşti, caniculă: ziarişti în aşteptarea Gretei Thunberg la Berlin
Distanţare, măşti, caniculă: ziarişti în aşteptarea Gretei Thunberg la Berlin Imagine: DW/J. Thurau

Scrisoare deschisă adresată şefilor de stat şi de guvern ai UE

Încă în ajunul întâlnirii cu cancelara germană, Greta Thunberg şi alte două activiste ale mişcării au adresat o scrisoare deschisă şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor UE, explicând concret care le sunt revendicările. Este vorba de bugete obligatorii anuale pentru climă şi de limite superioare de poluare pe care statele sunt chemate să le respecte. În plus, se cere "stoparea urgentă a extracţiei şi subvenţionării carburanţilor fosili". Germania, după îndelungate controverse, tocmai a decis renunţarea la termocentralele pe cărbuni până în anul 2038. "Stoparea urgentă" înseamnă altceva. Nici ţelurile de mediu ale UE, de exemplu atingerea neutralităţii climatice până în anul 2050, nu sunt suficiente din perspectiva activistelor. Politica climatică trebuie să fie măsurată cu deciziile de mediu de la Paris, conform cărora temperatura nu trebuie să crească pe pământ cu mai mult de 2 grade, preferabil cu 1,5, se mai arată în scrisoare.

Neubauer: "Covid arată ce e posibil!"

Lisa Neubauer şi Greta Thunberg: "Covid demonstrează ce e posibil în politica de criză
Lisa Neubauer şi Greta Thunberg: "Covid demonstrează ce e posibil în politica de criză"Imagine: Getty Images/AFP/O. Andersen

Activista germană Luisa Neubauer a declarat: "Covid arată ce se întâmplă când politicienii iau în serios crizele". Numeroasele limitări, înalta îndatorare pentru sprijinirea economiei - eforturi comparabile nu se pot vedea nicăieri pentru combaterea crizei climatice. Mai târziu, Neubauer a declarat într-un interviu televizat: "Discuţiile care se poartă între politicieni, oameni de ştiinţă şi în societate, despre schimbările climatice, sunt foarte departe de ce se întâmplă în realitate". Ea s-a referit concret la noile recorduri de caniculă, la secetă şi topirea gheţarilor.

Pe alocuri nervozitate

Organizatorii au fost foarte atenţi în timpul conferinţei de presă, ca întrebările să nu fie adresate exclusiv Gretei Thunberg, simbolul mişcării "Fridays for future". Aceasta fiindcă în interiorul mişcării au existat o serie de nemulţumiri, de vreme ce nici scrisoarea deschisă şi nici întâlnirea cu Merkel nu au fost convenite explicit la nivelul conducerii, fiind acţiuni personale ale lui Thunberg şi a celor două tovarăşe ale sale. "A fost important că ne-am întâlnit acum cu doamna Merkel, fiindcă Germaniei îi revine o mare răspundere în următoarea jumătate de an, când deţine preşedinţia prin rotaţie a UE ", a afirmat activista franceză de mediu Adélaïde Charlier, care a participat şi ea la întâlnirea cu Angela Merkel.

Neubauer şi Thunberg s-au întâlnit la Berlin cu Angela Merkel
Neubauer şi Thunberg s-au întâlnit la Berlin cu Angela Merkel Imagine: picture-alliance/dpa/S. Kugler

După întâlnire, într-o declaraţie a Cancelariei Federale se subliniază: combaterea încălzirii pământului este o sarcină globală. Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a declarat că, aparent, Merkel şi Thunberg sunt de acord că ţărilor industrializate le revine o răspundere specială în privinţa rezolvării acestei sarcini. Un mijloc în acest sens ar fi înăsprirea ţelului UE de mediu până în anul 2030. Dar planul de reducere cu 50, poate 55 la sută a gazelor cu efect de seră până în 2030 este aprig disputat între statele membre. Totuşi, Merkel le-a dat activistelor asigurări că măcar va lupta pentru acest obiectiv.