1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Grecia: Turiştii vor fi iarăşi bineveniţi

28 aprilie 2021

Începând cu 15 mai, turiştii vaccinaţi şi testaţi negativ sunt iarăşi bineveniţi în Grecia. În lupta contra pandemiei, guvernul de la Atena mizează în plus pe o vreme însorită.

https://p.dw.com/p/3sY1y
O femeie se plimbă prin Atena, în spate se vede colina Akropole
Imagine: Louisa Gouliamaki/AFP/Getty Images

După şase luni de lockdown iată o veste bună: Grecia revine treptat la normalitate, în baza unui plan cu trei faze, prezentat de premierul Kyriakos Mitsotakis într-un mesaj televizat. Începând cu 3 mai se deschid restaurantele în aer liber, începând din 10 mai se redeschid şcolile şi începând din 15 mai turiştii care sunt vaccinaţi sau care prezintă un test negativ sunt iarăşi bineveniţi în ţară fără a fi obligaţi să stea o vreme în carantină.

La începutul lunii noiembrie, când guvernul de la Atena a decis intrarea în lockdown - ieşirea din case cu motiv întemeiat şi cu permisiune prin SMS, interdicţia ieşirii pe timp de noapte, limitări stricte de călătorie, învăţământ online şi multe altele - numărul infectărilor zilnice era sub 2500 iar în secţiile ATI se aflau aproximativ 400 de pacienţi. Înainte ca Mitsotakis să anunțe noile relaxări, s-au înregistrat peste 3.000 de cazuri pe zi. 

Premierul elen Kyriakos Mitsotakis
Premierul Kyriakos Mitsotakis a anunţat relaxarea restricţiilor Imagine: Giorgos Kontarinis/ANE/Eurokinissi/picture alliance

Întrebarea de ce se relaxează tocmai acum restricţiile în ţară este, aşadar, de înţeles. Dar nimeni nu are curajul să o pună. Nici măcar opoziţia, care altminteri acuză fără încetare guvernul că a eşuat în lupta cu pandemia.

Motivul relaxării este următorul: după o jumătate de an de lockdown oamenii au ajuns la capătul răbdării iar cei care nu muncesc de şase luni în mai multe branşe importante îşi văd ameninţată existenţa. De aceea cafenelele, barurile şi restaurantele îşi vor scoate mesele în aer liber. Iar turismul, principala sursă de venit a ţării, va reporni curând, cu ajutorul a trei aliaţi: vaccinarea, auto-testarea şi vremea bună, după cum a declarat Mitsotakis în discursul televizat.

Singur pe Akropole

Turiştii care vor să călătorească în Grecia ar face bine să se grăbească. Cei care planifică un concediu în luna mai vor avea şansa să vadă în alte condiţii decât de obicei obiective turistice de notorietate. De pildă, pe colina Akropole din Atena, unde în mod normal sunt în această perioadă a anului minimum 15.000 de vizitatori zilnic, acum sunt mai puţin de 1000. Niciun muritor de rând nu s-a putut sui pe Akropole în asemenea condiţii paradisiace de când există turism în masă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Delphi şi Knossos, pentru Olympia şi Epidauros.

La Delphi nu se află acum ţipenie de om
La Delphi nu vezi acum ţipenie de om Imagine: picture-alliance/Heritage Images/CM Dixon

Mai puţin paradisiac a fost experimentul pe care branşa turistică elenă l-a făcut în Rhodos cu 188 de turişti olandezi. Aceştia au fost încuiaţi în perioada 14-18 aprilie într-un hotel. Li s-a permis să aibă contact unii cu alţii, dar cu niciun alt locuitor al insulei. După plecarea acestui grup experimental s-a putut măcar constata că situaţia infectărilor se poate astfel menţine sub control. Aceasta a făcut posibilă decizia guvernului de a deschide insulele pentru turişti.

"Insulă liberă de COVID"

Al doilea motiv care a influenţat relaxarea restricţiilor a fost decizia de a-i vaccina pe toţi locuitorii numeroaselor insule mai mici greceşti. Pe insulele cu mai puţin de 10.000 de locuitori urmează să fie vaccinaţi cât mai rapid toţi oamenii, astfel încât insula lor să poată primi calificativul "COVID-free Island", benefic pentru branşa turistică.

Începând din 15 mai toţi turiştii vor avea permisiunea să se mişte liberi prin întreaga ţară. Numai vestita viaţă de noapte din Grecia nu va putea fi prizată cu adevărat. Până acum era interzisă ieşirea pe stradă după ora 21, acum este interzisă după ora 23.

Taverne fără muzică live

Rămâne neclar ce se va întâmpla cu viaţa culturală în Grecia. Un plan de redeschidere a teatrelor, sălilor de concert, cluburilor şi cinematografelor de vară nu există până în prezent. Până una-alta, muzica live rămâne interzisă în taverne, chiar dacă artiştii eleni aşteaptă cu disperare să li se redeschidă sursa de venit.

Kaki Bali
Kaki Bali Corespondentă DW la Atena.