Gratuitățile publice

S-a trecut parcă prea ușor peste vacanțele gratuite la Marea Egee pe care le oferă Primăria Capitalei. S-a spus că e mită electorală, un fapt evident, dar care nu acoperă decât o mică parte a problemei. E mită, dar e ”legală” și este foarte probabil să acopere un aranjament profitabil pentru organizatori, pentru că nu s-a insistat destul asupra faptului că banii nu sunt remiși beneficiarilor care călătoresc în Grecia, ei primind doar un voucher. Plata serviciilor se face către firmele de turism și către hotelurile de la Marea Egee în condiții netransparente. Nici măcar argumentul că se încurajează turismul românesc nu ține, căci banii pleacă în Grecia. Solidaritate europeană? Sună comic. Dacă cineva ar reproșa funcționarilor de la primărie că nu subvenționează turismul românesc, aceștia ar replica, cu siguranță, că nu sunt naționaliști și că ei gândesc în orizont european!

Dar dacă ne uităm la politicile sociale de ansamblu ale statului român vom vedea că tocmai orizontul european lipsește cu desăvârșire. Exemplul cel mai flagrant și mai dramatic este acela al asigurărilor medicale și al burselor acordate studenților. Până la un punct sistemul e destul de bun, dacă luăm în calcul posibilitățile bugetului. Studenții primesc o bursă mică, dar totuși relevantă, la care se adaugă asigurarea medicală gratuită ( la fel ca elevilor minori) și, în fine, gratuități de transport. Dar surpriza apare atunci când îi luăm în calcul pe studenții români din străinătate. Cu toate că sunt la rându-le studenți și că însăși faptul de a fi fost admiși la o universitate europeană dovedește că au o pregătire cel puțin egală cu a studenților din țară, ei nu primesc nici bursă, nici gratuitate de transport, fiind în plus nevoiți să-și plătească singuri asigurările de sănătate.

Studenții români înrolați într-o instituție de învățământ din străinătate nu există pentru statul român și ca urmare nici nu sunt prinși în statistica oficială. Statul român nu are nicio evidență a tinerilor care studiază în afara țării și prin urmare niciun funcționar nu va putea spune câți sunt aceștia. Deși pare exagerat, e ca și cum o parte dintre tinerii români studioși ar înceta să fie cetățeni români, de vreme ce o dată cu înrolarea lor la Universitatea din Cambridge sau München nu se mai bucură de aceleași drepturi ca cei care rămân la Cluj sau București.

Așadar statul român tratează problema școlii și a studiilor în cadrele unei perspective strict locale. Și culmea este că nu englezii sau germanii refuză să recunoască carnetul de student emis de Universitatea din Suceava, ci invers, studenții de la Suceava au drepturi superioare celor de la Oxford sau Düsseldorf.

Ar fi greșit însă să vedem aici o formă de ”izolaționism” eurocritic sau de suveranism, câtă vreme polonezii sau cehii oferă studenților lor din străinătate exact aceleași drepturi sociale ca și celor care studiază la Cracovia sau Praga, fiind prinși în toate tabelele oficiale. Pentru cei mai eurocritici cetățeni din Est, Europa face parte din țesutul concret al vieții lor. Pentru români, în schimb, care se bat cu pumnul în piept cu toate prilejurile că apără mobilitatea europeană și că fac din asta o prioritate, Europa nu există. Cum ai trecut frontiera ca student european ai dispărut de pe radar, cu excepția celor cu burse Erasmus, care sunt înrolați inițial în România, conservându-și statutul. Se știe de altfel ce pățeau până nu demult aceia care, întorși acasă, descopereau că diplomele lor nu sunt recunoscute și chiar și astăzi recunoașterea diplomelor e făcută parcă à contre coeur.

Prin urmare ceea ce lipsește este exact orizontul european. Paradoxal, lipsește și orizontul național, căci ce ar fi mai profitabil decât să oferi burse de stat pentru studenții de excepție, în toate domeniile de vârf, cu condiția desigur să vină să profeseze acasă? România nu mai posedă tehnologii de vârf, dar nici nu are vreo șansă să mai posede vreodată, dacă nu știe să-și pregătească specialiștii. Chiar și administrațiile locale (sau mai ales ele) ar avea posibilitatea să ofere asemenea burse, în corelație strictă cu anumite proiecte industriale sau de cercetare tehnologică.

Cu toate acestea subvențiile de tot felul abundă, dar de multe ori sunt lipsite de orice orizont, sfârșind într-un hedonism jalnic, de periferie.