Globalizarea democraţiei – între iluzii şi realităţi

Lumea la începutul mileniului trei stă sub semnul globalizării, este multipolară dar în locul unei noi ordini mondiale pare a se fi instituit, cred nu puţini istorici şi analişti politici avizaţi, o nouă dezordine mondială.

În aceste împrejurări, nelipsite de dramatism, ca şi sub imperativele globalizării şi al ascensiunii economice a statelor din spaţiul asiatic, India şi China mai ales,modelul occidental pierde teren consideră Klaus Dieter Frankenberger, autorul articolului de fond publicat în FAZ.

Evoluţia este însă una firească şi nu neapărat îngrijorătoare cîtă vreme ţările aflate în plin avînt respectă principiile economiei libere, de piaţă, alimentînd astfel supoziţia că angrenarea într-o economie globalizată s-ar repercuta pozitiv şi asupra democratizării politice interne. Deocamdată, realitatea face puţin plauzibilă această ipoteză optimistă.

Exemplele nu lipsesc, cele mai flagrante oferindu-le China şi Rusia. În cazul acesteia din urmă, vlăstarele democraţiei au degenerat, virînd spre autocraţie. Alte state deţinătoare de mari rezerve energetice, deşi s-au adaptat perfect imperativelor globalizării, nu par deloc înclinate să îmbrăţişeze pluralismul vieţii politice, de tip occidental. Totuşi, aşa zişii autocraţi „luminaţi” vor fi sensibili măcar la imaginea lor în lume – cred optimiştii, în timp ce modelul chinez dă dreptate - pesimiştilor.

A crede că din cauza Jocurilor Olimpice, a prezenţei masive a jurnaliştilor străini, China îşi va liberaliza sistemul politic şi va respecta drepturile omului în accepţiunea lor universală, pare cel puţin pînă în momentul de faţă o pură iluzie căreia şi membrii Comitetului Olimpic Internaţional i-au sucombat. Democraţiile occidentale trebuie să se obişnuiască cu ideea că într-o lume globalizată vor trebui să convieţuiască cîţiva ani buni de acum înainte cu regimuri autocratice.

Cît despre riscul unei coliziuni politico - militare între marile puteri, acesta ar putea fi dezamorsat de globalizare, ceea ce însă nu ne îndrituieşte ca în numele pragmatismului economic să renunţăm la respectul de sine, acceptînd din laşitate fărădelegile şi samavolniciile comise sub pavăza „neamestecului în treburile interne”.