Germanii nu vor să dea uitării trecutul nazist al ţării lor | Germania | DW | 24.01.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Germanii nu vor să dea uitării trecutul nazist al ţării lor

27 ianuarie marchează 75 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz. Un sondaj de opinie realizat la cererea DW arată că germanii vor să păstreze vie amintirea ororilor comise de regimul nazist.

În urmă cu 75 de ani Armata Roșie îi elibera pe puținii supraviețuitori ai lagărului de concentrare de la Auschwitz. Peste un milion de oameni, între care cei mai mulți evrei, au fost uciși acolo. La inițiativa fostului președinte federal Roman Herzog, în 1996, ziua de 27 ianuarie a fost declarată oficial data de comemorare a victimelor regimului nazist. În 2005 Organizația Națiunilor Unite a declarat 27 ianuarie Ziua internațională de comemorare a victimelor Holocaustului.

În ultimii ani, antisemitismul a revenit în Germania. Actele de violență comise asupra evreilor s-au înmulțit. Membrii comunității religioase evreiești au fost atacați, inclusiv pe stradă. Cel mai grav incident a fost cel de pe 9 octombrie 2019, în orașul german Halle, când a avut loc tentativa de ucidere a 51 de credincioși aflați în sinagogă, în ziua celei mai însemnate dintre cele trei mari sărbători evreiești, Ziua Ispășirii (Yom Kippur).   

Roberto Heinrich (Andreas Grzesiak)

Cercetătorul Roberto Heinrich de la infratest dimap

Cât de importantă este pentru germani memoria Holocaustului? La cererea Deutsche Welle, institutul pentru sondarea opiniei publice Infratest dimap a realizat un studiu pe un eșantion reprezentativ de 1018 persoane, chestionate telefonic. Rezultatele sunt "în mare, liniștitoare", conform sociologului Roberto Heinrich. 

Majoritatea germanilor este pentru asumarea răspunderii

La întrebarea "Considerați că se vorbește prea mult, cu măsură sau prea puțin de crimele regimului nazist?" peste jumătate din germanii chestionați sunt de părere că abordarea trecutului se face într-o manieră potrivită. Fiecare al patrulea german afirmă că se vorbește prea mult despre această perioadă, în vreme ce fiecare al șaselea participant la studiu crede că în Germania se amintește prea puțin de crimele naziste. 

75 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz

Crimelor Germaniei naziste li se acordă...prea multă atenţie, atenţia potrivită, prea puţină atenţie

"Recent, cineva spunea că, la aproape 75 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, n-ar trebui să ne mai preocupe atât de mult național-socialismul, că ar trebui să încheiem acest capitol. După părerea dumneavoastră, are dreptate sau nu?". Aceasta a fost cea de-a doua întrebare adresată participanților la sondaj. O largă majoritate (60%) nu este de acord cu încheierea acestui capitol din istorie, iar 37% consideră că ar fi vremea ca perioada nazistă să fie dată uitării. 

75 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz

Ar trebui să se mai preocupe sau nu germanii de trecutul nazist?

Cel de-al treilea set de întrebări a făcut trimitere la examinarea trecutului. Pentru trei din patru germani, vizitarea unui monument ca Auschwitz sau Buchenwald ar trebui să devină, în viitor, parte din cursurile de istorie.  61 de procente încurajează examinarea rolului propriei familii în perioada național-socialistă. În schimb, 55% nu consideră necesar să le fie transmise obligatoriu solicitanților de azil politic informații despre crimele regimului nazist.

75 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz

Cum ar trebui Germania să-şi amintească de crimele regimului nazist?

Educația contează

"Educația ajută, a fost prima reacție a unui coleg după ce a analizat rezultatele studiului", spune Roberto Heinrich. De mare însemnătate s-a dovedit a fi mai ales în setul de întrebări privind încheierea acestui capitol din istorie. În timp ce doar 21% din persoanele chestionate având diplomă de Bacalaureat și studii postliceale ar fi de acord ca Germania să renunțe în a mai analiza trecutul nazist, peste jumătate (56%) – absolvenți ai învățământului obligatoriu sau 10 clase - ar vrea să vadă încheiată dezbaterea pe această temă.

"În general, însă, o majoritate clară este de părere că trecutul ar trebui să ne preocupe în continuare", conchide Roberto Heinrich.  Climatul politic şi cel social din Germania s-au schimbat. O demonstrează rezultatele sondajelor "Memo Deutschland" din 2018 şi 2019. Dacă în urmă cu doi ani doar 26% erau pentru încheierea dezbaterii în jurul perioadei naziste, în 2019 procentul acestora crescuse la 33%. Un plus de 4% se constată în urma actualului sondaj infratest dimap, realizat la solicitarea Deutsche Welle.