1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania și ipoteca ei grea

Petre M. Iancu
5 septembrie 2022

Spre a marca și comemora o jumătate de secol de la atentatul terorist palestinian de la Olimpiada din München, soldat cu o baie de sânge în rândul sportivilor statului evreu, s-au întâlnit în Germania doi președinți.

https://p.dw.com/p/4GQ9w
Preşedinţii Israelului şi Germaniei, Itzhak Herzog şi Frank-Walter Steinmeier la Berlin
Preşedinţii Israelului şi Germaniei, Itzhak Herzog şi Frank-Walter Steinmeier la BerlinImagine: Bernd von Jutrczenka/dpa/picture alliance

Invitat la Berlin, președintele Israelului, Itzhak Herzog, a fost primit duminică de gazda sa, Frank-Walter Steinmeier, șeful statului german, la palatul Bellevue, spre a pleca luni, împreună, în capitala Bavariei, la ceremoniile de comemorare. Cele două părți au de oblojit răni adânci.

Sunt răni încă supurânde ale unui trecut marcat de antisemitism, de Holocaust și de greșelile cumplite comise de Germania în contextul atentatului terorist de la Olimpiada din 1972, care urma să fie un contrapunct al celei, de rușine pentru specia umană și pentru statele occidentale paricipante, organizate de Hitler în 1936.

În 1972, Republica Federală avea ambiția de a-și afișa divorțul de trecut și deschiderea spre lume, care părea să-i șadă bine unei țări prosperînd în special din exporturi. Însă care, sub Hitler, exportase masiv antisemitism în lumea arabă și islamică. Ranforsat de antisemitismul exportat apoi în sud și est de Stasi, din RDG, cot la cot cu Securitatea lui Ceaușescu, precum și cu stăpânii de la KGB ai celor două poliții politice comuniste, ura pe evrei semănată în Orient avea să se întoarcă furioasă, ca să bântuie sângeros democrația germană.

Teroare la München și complicități germane ulterioare

În 1972, Septembrie Negru, o organizație a OEP, gruparea condusă de Arafat și de negaționistul Mahmud Abbas, a profitat de lipsa securității adecvate a satului olimpic, a pătruns în camerele israelienilor și a luat ostateci, pe care germanii, în ciuda lipsei lor de experiență și de suplețe în abordarea de situații delicate, au avut trufia de a insista să-i elibereze fără ajutor israelian.

A rezultat o baie de sânge în care au pierit, perfect evitabil, toți cei 11 sportivi israelieni, precum și un polițist german. Trei dintre atentatori au fost capturați de vii.

Dar în loc să înfunde pe veci pușcăriile germane, cei trei teroriști au fost puși în libetrtate infam, în urma unui alt atentat terorist în legătură cu care există indicii multiple și consistente că a fost orchestrat de serviciile secrete germane, pentru ca Republica Federală să ”scape” de povara închiderii unor extremiști arabi.

În ciuda acestor culpe uriașe, autoritățile germane au refuzat, până de curând, să-și asume răspunderea și vina și să ofere familiilor celor asasinați din vina Berlinului despăgubiri demne.

Întoarcere ca la Ploiești

Abia în fața refuzului ferm al rudelor atleților israelieni omorâți de a accepta mizilicul oferit de oficialitățile germane și de a participa, ca alibi și certificat de bună purtare la ceremoniile organizate întru comemorarea victimelor terorismului arab, a schimbat Berlinul, într-un târziu, calimera. Germania și-a admis, în fine, răspunderea și pare a-și fi triplat oferta pecuniară.

În context, președintele Israelului l-a omagiat pe omologul său german, Steinmeier. ”Vă mulțumesc pentru neobosita dvs intervenție morală în favoarea restabilirii dreptății istorice, care se oglindește în angajamentul dvs personal și care, în cele din urmă, a fost încununat de succes. Acesta constă, înainte de orice, în asumarea răspunderii guvernului federal, în elucidarea exhaustivă a celor petrecute și în consolarea familiilor victimelor prin despăgubiri ”.

Despăgubiri care, e de precizat, să nu fie ”jignitoare”, cum le-au calificat pe cele inițiale rudele și urmașii sportivilor asasinați de palestinieni.

Alte călcări în străchini antisemite și în capcane palestiniene

Mare ar fi fost rușinea Germaniei, dacă nu reușea să evite scandalul unei comemorări și al unor ceremonii derulate, la München, în absența soțiilor și copiilor sportivilor israelieni uciși de teroriști atât din vina autorităților federale, cât și din a celor bavareze, în capitala Bavariei, în plină sărbătoare sportivă a ”păcii” și a ”înțelegerii internaționale”.

Ar fi fost cu atât mai mare cu cât cancelarul Scholz a pățit recent și rușinea fără precedent de a participa la Berlin, capitala de odinioară a naziștilor, la o conferință de presă comună cu invitatul său, liderul palestinian Abbas. Care, în prezența gazdei sale, a comis un delict penal, relativizând negaționist Holocaustul comis de germani, în numele germanilor, în epoca Germaniei hitleriste.

În loc să-l contrazică ferm, pe loc, și să se disocieze net și imediat de infamia musafirului palestinian, Scholz condamnase abia post festum ieșirea vădit antisemită a oaspetelui său, care afirmase că, în 50 de ani, Israelul ar fi comis chipurile ”50 de masacre, 50 de Holocausturi asupra palestinilor”.

Or, la nivel declarativ, Germania vrea în mod clar să apară ca luptând viguros și credibil în contra antisemitismului.

Ca atare, e foarte greu de înțeles de ce i-a trebuit nu mai puțin de o jumătate de amarnic secol, ca Republica Federală să se înțeleagă cu familiile victimelor israeliene ale terorii și ale incompetenței, dacă nu și ale complicității germane din 1972, astfel încât să se poată închide acest trist capitol.