1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania spune, deocamdată, "NU" Ucrainei şi Georgiei

Nina Werkhäuser / Alina Kühnel2 aprilie 2008

Înainte de orice, summitul NATO de la Bucureşti va clarifica relaţiile dintre aliaţi. Importante sunt însă şi deciziile privind o eventuală extindere a Alianţei ca şi o mai bună colaborare între actualii parteneri.

https://p.dw.com/p/DZBo
Angela Merkel avertizeazăImagine: AP

Germania în schimb se simte din ce în ce mai mult presată în sensibila problemă a poziţionării contingentelor militare în Afganistan.

Guvernul federal nu este nici euforic şi nici nervos înainte de debutul summit-ului de la Bucureşti. Euforic nu, pentru că nu aşteaptă rezultate miraculoase. Şi nici nervos întrucât nu mai crede în noi tensiuni din partea aliaţilor privind repoziţionarea sau suplimentarea efectivelor militare din Afganistan.

Ultimele urme de îndoială au fost şterse de preşedintele Bush cu puţin timp înaintea summit-ului de la Bucureşti. Într-un interviu acordat unei publicaţii germane, Bush a manifestat înţelegere pentru poziţia Berlinului: prezenţă militară în nord şi nu în sudul regiunii măcinate de lupte.

Nu doar guvernanţii, ci şi parlamentarii au răsuflat uşuraţi la aflarea deciziei finale.

Vicepreşedintele grupului parlamentar social-democrat din Bundestag, Walter Kolbow, a afirmat: "poziţionarea unor contingente în sud nu este posibilă şi preşedintele Bush a acceptat această situaţie. Este o declaraţie importantă înaintea summitului NATO, care îi va influenţa şi pe alţi şefi de stat şi de guvern."

Afganistanul - subiect favorit pentru Germania

Afghanistan Frankreich NATO französische Soldaten bei Kabul
Afganistanul rămâne un câmp de luptăImagine: AP

Întrucât guvernul federal nu preconizează alte probleme în timpul discuţiilor, se poate dedica strategiei favorizate de Berlin în Afganistan: reconstrucţia civilă în paralel cu prezenţa militară în nordul ţării.

Opoziţia germană aşteaptă însă altceva de la întrunirea aliaţilor. "Repoziţionarea eforturilor civile - mai ales a refacerii poliţiei locale - în centrul preocupărilor", speră şeful ecologiştilor Reinhard Bütikofer.

Berlinul spune, temporar, "NU" Ucrainei şi Georgiei

Pe lângă strategia din Afganistan, la Bucureşti se va lua o decizie şi asupra extinderii Alianţei. Punct în care poziţia guvernului federal este clară: Albania, Croaţia şi Macedonia sunt binevenite, Ucraina şi Georgia deocamdată nu. Marea parte din ucrainieni nu acceptă aderarea, iar Georgia trebuie să îşi rezolve conflictele teritoriale, argumentează Angela Merkel: "State care se confuntă cu conflicte teritoriale interne nu pot, din punctul meu de vedere, să devină membre ale NATO. Suntem o alianţă de salvgardare a securităţii şi nu una în care partenerii se confruntă cu probleme interne de securitate".

Refuzul este unul temporar şi nu de principiu, susţin surse din Cancelaria federală. Gremania nu se plasează în opoziţie faţă de Statele Unite ale Americii pentru a face pe placul Rusiei, ţine să precizeze purtătorul de cuvânt al guvernului federal Ulrich Wilhelm: "în principiu, state care nu aparţin Alianţei - în acest caz Rusia - nu au drept de veto privind acceptarea unor noi membrii NATO."

Pe fundalul neînţelegerilor dintre membrii NATO un singur lucru este cert pentru guvernul de la Berlin: acceptarea propunerii de aorganiza summitul jubiliar din 2009 alături de Franţa, în oraşele de graniţă Strasburg şi Kehl.