1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania: Guvernul Merkel, în cădere liberă

25 martie 2021

Mai întâi s-a decis ca populația Germaniei să intre cinci zile într-un lockdown dur, în timpul sărbătorilor pascale. Cancelara a revocat apoi hotărârea. Guvernul și-a pierdut direcția și busola, crede Jens Thurau.

https://p.dw.com/p/3r6RW
Caricatură de Sergey Elkin, după alegerile regionale din landurile Baden-Württemberg și Renania Palatinat
Popularitatea cancelarei în sondaje... se topește

Guvernul german face o impresie deplorabilă la sfârșit de martie 2021, în lupta cu pandemia. Și se pun mai multe întrebări, care erau de neimaginat anul trecut și chiar în urmă cu doar câteva săptămâni: mai reușește cancelara să readucă sens și structură în lupta anti-pandemie? Ar trebui să demisioneze? Renunţă?

Nu se va ajunge până acolo, mai ales că nimeni nu este dispus să preia frâiele în mijlocul celei mai grele crize guvernamentale din ultimele decenii. Dar este șocantă pierderea de autoritate în propria țară, suferită de această femeie privită cu respect în întreaga lume. După reuniunea cu premierii de land, de la începutul acestei săptămâni, la presiunile cancelarei, s-a stabilit prelungirea lockdown-ului cu patru săptămâni și intensificarea măsurilor tocmai în cele cinci zile din perioada sărbătorilor pascale.

Opoziția vrea vot de neîncredere pentru cancelara Merkel

Deja la reuniunea cu șefii guvernelor regionale s-a pus la îndoială rostul celor cinci zile de "liniște" de Paște. Mai ales că marea majoritate a cetățenilor nici nu se gândește măcar la călătorii complicate și la sărbători ample. Merkel și-a impus cu toate acestea poziția. Se pare că i-a avertizat pe premierii de land, dintre care unii aveau de gând să permită forme ușoare de turism de Paște, că, dacă nu vor fi de acord cu înăsprirea restricțiilor de sărbători, nici ea nu va gira un acord la finalul reuniunii.

Thurau Jens
Redactorul DW Jens Thurau

Amenințarea a funcționat doar câteva ore. Au urmat imediat proteste furioase din economie, de la biserici, din opoziție. Ministrul de Interne, Horst Seehofer (CSU), din propriile rânduri ale conservatorilor germani, s-a împotrivit celor cinci zile de lockdown dur de Paște. Simultan, partidul doamnei Merkel, CDU, s-a prăbușit în ultimele sondaje de opinie, evoluție influențată desigur și de recentul scandal al afacerilor cu măști de protecție în care au fost implicați deputați conservatori.

Acum, decizia a fost revocată - nu va "liniște totală" de Paște. Merkel însăși a admis că a fost o greșeală - că amploarea restricțiilor și beneficiile aduse de acestea nu ar fi fost proporționale. În Bundestag, Merkel le-a cerut chiar iertare cetățenilor. Un gest nobil. Rareori, șefii de guverne își recunosc greșelile și îşi cer scuze în public. Opoziția vrea însă mai mult: FDP și Partidul Stângii au cerut vot de neîncredere pentru șefa executivului. 

Un eșec colectiv de stat

Toți factorii de decizie - guvernul federal și premierii regionali - s-au pierdut fără speranță în detalii. Consecința este că locuitorii Germaniei nu mai știu acum ce reguli sunt valabile. S-a anunțat mai întâi o interdicție de călătorie valabilă pentru toți în perioada Paștelui - la doar câteva ore însă, unele landuri au modificat deja prevederile. Iar scurgerile de informații către presă, în timp ce convorbirile dintre Merkel și premierii de land tocmai aveau loc, dovedesc pierderea respectului suferită de șefa guvernului.

Angela Merkel a fost de la debutul crizei coronavirus mai conștientă decât mulți alții de amploarea provocărilor actuale. Dar răspunsul ei, după mai bine de un an de pandemie, a rămas același - restricții și iar restricții. Se au în vedere deschideri precaute, în combinație cu efectuarea de teste rapide: doar că nu există suficiente teste în acest sens. Iar campania de vaccinare decurge mai departe anevoios. Germania și-a pierdut direcția și busola în lupta cu acest virus.

Drama Angelei Merkel

Este o situație tragică pentru femeia respectată peste tot în lume pentru seriozitate, disponibilitate de compromis și nervi de oțel. Dar tocmai stilul ei de a-i asculta și mulțumi pe toți participanții la negocieri se dovedește a fi piatra de moară pentru cancelară în acest al treilea val al pandemiei.

Nu este vina personală a doamnei Merkel. Sistemul federal din Germania interzice guvernarea cu mână de fier de la centru. Dar, în momentul de față, acest executiv nu mai este funcțional. Simultan, numărul de infectări continuă să crească. Mai rău nu se poate.