Germania: Comercianţii şi-ar dori vânzări mai mari de Ziua Îndrăgostiţilor | Germania | DW | 14.02.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Germania: Comercianţii şi-ar dori vânzări mai mari de Ziua Îndrăgostiţilor

Ziua Sfântului Valentin nu joacă un rol major în Germania. Spre deosebire de SUA, unde vânzările din aceste zile bat toate recordurile. Negustorii speră ca şi germanii să-şi descopere latura romantică...

"All you need is love" (tot ce îţi trebuie este iubire) se spune, parafrazând celebrul hit al Beatles din anii '60. Renumitul caricaturist american Charles M. Schulz a adăugat cândva că nici "o mică ciocolată, din când în când, nu strică". Este puţin probabil ca autorul celebrelor benzi desenate cu Snoopy şi Charlie Brown să se fi gândit la Ziua Îndrăgostiţilor când a făcut această afirmaţie. Chiar dacă sărbătoarea, aşa cum o cunoaştem astăzi, datează în SUA din anii 1950, cam din aceeaşi perioadă în care vedea lumina zilei şi creaţia lui Schulz "Peanuts".

De fapt, primul primul bal organizat de Ziua Sfântului Valentin în Germania a avut loc pe 14 februarie 1950 la Nürnberg, obiceiul fiind "importat" de soldaţii americani staţionaţi aici după război. A fost însă nevoie de decenii până când această tradiţie să prindă teren şi în Germania. Dacă în 1970 mulţi germani habar n-aveau ce reprezintă Ziua Sfântului Valentin, astăzi oferirea unui cadou pe 14 februarie tinde să devină un obicei.

Şi totuşi, interesul faţă de această sărbătoare nu îl atinge nici de departe pe cel din SUA, unde 55 la sută din populaţie intenţionează să celebreze evenimentul, potrivit federaţiei naţionale a comercianţilor cu amănuntul din SUA, NRF.

cheltuieli, Ziua Sfântului Valentin, Germania

Comercianţii s-ar bucura dacă germanii ar cheltui mai mult de Ziua Sfântului Valentin

În schimb, doar 17 la sută dintre germani au indicat că au de gând să dăruiască partenerei sau partenerului un cadou de Ziua Îndrăgostiţilor, relevă asociaţia germană a comercianţilor cu amănuntul HDR - cu 2,6 procente mai puţini decât în 2019.

Un motiv pentru acest regres ar putea fi situaţia demografică. Concluziile unui sondaj efectuat în 2018 de compania germană de studii de piaţă Statista arată că, dacă partenerul are o vârstă cuprinsă între 25 şi 44 de ani, şansele să-i facă o surpriză iubitei sale de Ziua Sfântului Valantin sunt mai mari decât în cazul bărbaţilor de peste 55 de ani. Iar dacă partenera este mai în vârstă, iubitul ei nu se va alege probabil cu niciun dar.

Dat fiind că numărul persoanelor în vârstă creşte în Germania, scade, corespunzător, şi interesul faţă de această sărbătoare. Nu e de mirare aşadar că sumele cheltuite în SUA sunt mai ridicate decât cele din Germania, estimate, potrivit HDR, la echivalentul unui miliard de dolari - pentru flori, dulciuri şi ieşiri la restaurant. 

În SUA, de Valentine's Day se aşteaptă cheltuieli record în acest an de 27,4 miliarde de dolari, faţă de 20,7 miliarde în 2019. Negustorii ar putea încasa 196,31 de dolari de la fiecare client, depăşind astfel cifrele înregistrate anul trecut de 161,96 de dolari. Germanii, în schimb, n-au cheltuit decât echivalentul a 50 de dolari, în medie, anul trecut, iar cei care vor investi în cadouri anul acesta sunt dispuşi să bage mâna mai adânc în buzur - indică HDR.

Aceeaşi asociaţie mai arată că germanii preferă să ofere persoanei iubite flori şi o cină romantică şi mai puţin parfumuri, bijuterii sau lenjerie intimă.

Infografik Geschenke Valentinstag EN

Ce dăruiesc germanii persoanei iubite de Ziua Îndrăgostiţilor: flori, o cină romantică, ceva de mâncare, înainte de toate dulciuri, vouchere, ceasuri/bijuterii, obiecte decorative...

Originile tradiţiei izvorăsc din legenda martiriului Sfântului Valentin, preot creştin, care a fost condamnat la moarte şi executat pe 14 februarie 269 pentru crima de a fi oficiat în secret căsătorii ale unor cupluri creştine. Astfel a devenit patronul tinerilor îndrăgostiţi, al iubirii şi căsătoriei. În Evul Mediu, cultul iubirii s-a răspândit la curţile domneşti din Europa, tradiţia fiind respectată mai ales în ţări ca Marea Britanie şi Franţa de la sfârşitul secolului al XIV-lea.  

Indiferent de originile tradiţiei, pentru mulţi germani Valentine's Day nu are nicio semnificaţie, cosiderând-o ca fiind o sărbătoare pur comercială, de import. 

Părerea ar putea fi încurajată şi de faptul că, potrivit Oficiului Federal de Statistică din Germania, florile care se vând în preajma Zilei Sfântului Valentin sunt cu 4,7 la sută mai scumpe decât în restul anului. Ciocolata, însă, se vinde la preţuri cu aproximativ 0,5% mai reduse. Revenind la vorbele lui Charles M. Schulz, o mică ciocolată, din când în când, poate chiar nu strică...