Germania: Ce mai ține guvernul-semafor?
5 aprilie 2024Ministrul federal de Finanțe, liberalul Christian Lindner, provoacă din nou tulburări în coaliție. Liderul FDP a folosit zilele din preajma Paștelui pentru a repune pe tapet pretențiile sale politice în negocierile bugetare. În esență, consideră Lindner, Germania ar trebui să facă economii masive, în mod ideal la cheltuielile sociale, pentru a suporta pe termen lung cheltuielile militare în creștere.
Declarațiile lui Lindner au apărut în presă sub titlul „Pensie sau armament?”. Social-democrații (SPD) și ecologiștii (Verzii), care formează guvernul împreună cu FDP, au reacționat vehement. La urma urmei, cancelarul Olaf Scholz (SPD) a promis, chiar înainte de Paște, ”că nu vom deteriora în nici un fel statul social” așa cum s-a convenit în acordul de funcționare a coaliției. Vicecancelarul ecologist Robert Habeck (care este și ministrul Economiei) a făcut declarații similare.
Ministrul Finanțelor așteaptă propuneri de tăieri bugetare până pe 19 aprilie
Dar Lindner nu pare dispus să renunțe. Ministrul trebuie să elaboreze bugetul federal pentru 2025 și probabil că îi vor lipsi între 25 și 30 de miliarde de euro. Adică aproximativ șase la sută din suma necesară implementării planurilor politice ale tuturor ministerelor.
Lindner a definit acum limite superioare pentru ministere și aproape peste tot acestea sunt mult sub ceea ce a fost aprobat în 2024, în special la ajutorul pentru dezvoltare, dar și la familie și externe.
Până pe 19 aprilie, ministerele ar trebui să facă sugestii concrete despre unde anume vor să economisească bani - iar ministrul Finanțelor le tot dă diverse sfaturi. ”Statul social german are nevoie de o reformă asemănătoare reformelor economice”, spune Lindner. Având în vedere situația economică, comparația echivalează unei declarații de război față de partenerii de coaliție.
Un semafor uzat
SPD, Verzii și FDP guvernează împreună din decembrie 2021. Următoarele alegeri federale sunt programate pentru septembrie 2025. A rămas până atunci aproape un an și jumătate. Dar impresia că așa-numita coaliție-semafor (după culorile identitare ale partidelor care o compun) și-a epuizat de mult potențialul este din ce în ce mai pregnantă.
Există, din principiu, diferențe majore între două partide de stânga și unul liberal, cel puțin din punct de vedere economic. La început, toată lumea a încercat să le lase deoparte și să caute mai degrabă elementele comune. Cele trei formațiuni se vedeau ca o coaliție progresistă și doreau să modernizeze Germania. Dar apoi Rusia a invadat Ucraina. Criza energetică și inflația au lovit țara, economia s-a prăbușit și rezervele financiare au scăzut simțitor. Adică banii s-au rărit.
Minim istoric de popularitate
Unele dintre proiectele convenite în acordul de coaliție au fost implementate, altele probabil nu vor fi niciodată puse în practică. Sondajele dau cifre slabe pentru partidele din coaliție: nici un alt guvern federal nu a fost vreodată atât de nepopular cum este cabinetul Scholz. SPD și FDP, în special, au coborât mult sub scorul înregistrat în alegerile federale.
Parlamentul European va fi votat în iunie, iar în septembrie vor avea loc alegeri parlamentare în trei landuri federale. La sfârșitul lunii martie, Christian Lindner declara agenției de presă DPA că cetățenii ar putea decide cu ocazia alegerilor ”dacă ar trebui să existe mai mult stat, mai multe datorii și taxe mai mari, sau un stat slab, cu mai puține sarcini, cu dobânzi și impozite mai mici”.
Ton schimbat în interiorul coaliției de guvernare
Diferențele de opinie cresc de luni de zile și pe tema livrărilor de arme către Ucraina. La acest nivel, Verzii și FDP au păreri mai apropiate, favorabile sprijinului militar. SPD, pe de altă parte, ezită în mod regulat când vine vorba de arme grele. Așa a fost cazul tancurilor Leopard și nu este diferit nici acum, când se vorbește despre rachetele de croazieră Taurus.
Tancurile s-au pus între timp în mișcare, dar Scholz respinge livrarea rachetelor Taurus. ”Eu sunt cancelarul și de aceea lucrurile stau așa!”, a afirmat Scholz în martie. Dar dezbaterea continuă și devine din ce în ce mai toxică. În ultima săptămână dinainte de Paște, SPD a calificat, în Bundestag (Parlamentul federal) drept ”urâte” și ”de nivel scăzut” declarațiile FDP. Cancelarul SPD s-a plâns că i s-a părut ”stânjenitor” și ”ridicol” modul în care l-au încontrat partenerii ecologiști și liberali.
FDP l-a acuzat pe liderul grupului parlamentar al SPD că vrea să abandoneze Ucraina și să se apropie din nou de Rusia, pentru că a vorbit despre ”înghețarea” războiului. Dezaprobare a manifestat în Bundestag și ministrul ecologist de Externe. La votul inițiat de opoziția conservatoare în legislativ, mai mulți lideri ai grupului FDP au votat pentru a livra Ucrainei rachete Taurus, împotriva veto-ului declarat de cancelar.
Alegeri cu scor slab pentru toate partidele coaliției
În această situație, e aproape de domeniul fantasticului ca Scholz să se mai poată baza în continuare pe partenerii de coaliție. ”Există încă acolo ceva cârlige”, a spus cancelarul la o petrecere aniversară a SPD, și și-a exprimat speranța că ”spiritul întregului guvern poate fi reaprins”. Când există ”perspective diferite”, e nevoie „să cauți unitatea”.
Poate fi asta mai mult decât o iluzie? Este puțin probabil ca vreunul din partide să-și dorească o dizolvare prematură a coaliției și noi alegeri. SPD ar trebui să elibereze Cancelaria după vot iar FDP să se teamă că nu va mai prinde pragul de intrare în Bundestag. Așa că, cel mai probabil, cele trei partide vor căuta să continue coaliția în actualii termeni. Adică să continue certurile și să se evidențieze pe cont propriu.
Amintirea SPD ca ”partid al păcii”
Pentru social-democrați, aceasta înseamnă tradiția de ”partid al păcii”. Când fostul cancelar Gerhard Schröder a refuzat participarea Germaniei la războiul din Irak, în 2002, gestul politic a fost foarte bine primit de către populație. Ulterior, SPD a câștigat alegerile federale considerate pierdute.
O paralelă cu ce se întâmplă în zilele noastre? Când președintele francez Emmanuel Macron a spus că nu trebuie exclusă utilizarea trupelor terestre în Ucraina, Olaf Scholz s-a grăbit să afirme că nu va trimite niciodată soldați Bundeswehr în Ucraina.
Cât de unit este de fapt SPD?
Când alții îl acuză de ezitare și chiar de lașitate, cancelarul contraargumentează cu prudență și consideră că opinia sa este cea a majorității cetățenilor care, deși susțin livrările de arme către Ucraina, se tem în același timp că Germania ar putea fi atrasă în război.
Cu toate acestea, o scrisoare incendiară a cinci istorici către conducerea executivă a SPD sugerează că linia ezitantă a cancelarului este contestată printre social-democraţi. Autorii, toți membri de partid, îl acuză pe Scholz de lipsă de ”solidaritate fără ambiguitate” cu Ucraina. Declarația despre ”înghețarea” războiului a fost ”fatală”. Profesorii, inclusiv renumitul om de știință Heinrich-August Winkler, ajung la o concluzie care echivalează cu o palmă pentru Olaf Scholz: ”Când cancelarul și conducerea partidului trag linii roșii nu pentru Rusia, ci exclusiv pentru politica germană, ele slăbesc pe termen lung politica germană de securitate și fac jocul Rusiei”.