Germania și SUA: parteneri pragmatici | Global | DW | 26.11.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Global

Germania și SUA: parteneri pragmatici

Relațiile germano-americane sunt percepute în mod diferit în cele două țări. În timp ce americanii au mai degrabă o perspectivă pozitivă asupra lor, germanii le evaluează negativ.

Optimism în Statele Unite, pesimism în Germania: aceasta ar putea fi concluzia unui studiu recent publicat de Centrul de Cercetare Pew privind relația dintre cele două state. 

Trei sferturi dintre americani (75 la sută) consideră că relațiile cu Germania sunt bune, în timp ce două treimi dintre germani (64 la sută) le evaluează negativ. Totuși, rezultatele studiului reprezintă o îmbunătățire față de anul precedent, când 73 la sută dintre germani erau pesimiști în ceea ce privește relațiile cu SUA.

Cetățenii ambelor țări admit că Germania și SUA sunt conectate printr-un parteneriat important, dar afirmă că prioritare ar trebui să aibă relațiile cu alte state. Astfel, 36 la sută dintre americani consideră Marea Britanie drept cel mai important partener, urmată de China, Canada și Israel, în timp ce Germania ocupă abia locul cinci. 

Ar trebui europenii să își majoreze cheltuielile cu apărarea? Perspectiva americană vs. perspectiva germană

Ar trebui europenii să își majoreze cheltuielile cu apărarea? Perspectiva americană vs. perspectiva germană

Pe de altă parte, germanii acordă o importanță mai mare SUA. Deși majoritatea consideră Franța drept cel mai important partener, locul doi este ocupat de SUA, 42 la sută dintre respondenți considerând că America are cea mai mare importanță pentru Germania.

Relația cu Rusia 

În ultimii ani, Rusia a avut o pondere tot mai mare pe scena politicii externe. Atât în Ucraina, cât și în Siria, Kremlinul nu se ferește de utilizarea forței pentru a-și proteja interesele. 

Prezența crescută a Moscovei în politica externă se reflectă și în importanța pe care cetățenii americani o atribuie Rusiei și Germaniei.

De pildă, 61 la sută dintre americani acordă o importanță mai mare relațiilor cu Germania decât celor cu Rusia și numai 26 la sută dintre ei consideră că legăturile cu Rusia sunt mai importante decât cele cu Germania.

Germanii își evaluează relația cu cele două țări în mod diferit: majoritatea (39 la sută) afirmă că relațiile cu SUA sunt mai importante decât relațiile cu Rusia. Totuși, exact un sfert din persoanele intervievate pun o relație bună cu Moscova mai presus de relația cu Washingtonul. 

De asemenea, cetățenii din ambele țări evaluează diferit desfășurarea trupelor americane în Germania.

Astfel, 56 la sută dintre americani acordă acestui aspect o importanță deosebită, considerândul-l important pentru securitatea națională, în timp ce cinci la sută considerând subiectul nesemnificativ. 

Privire de ansamblu a percepției germanilor și americanilor asupra relațiilor bilaterale germano-americanee

Privire de ansamblu a percepției germanilor și americanilor asupra relațiilor bilaterale germano-americane

În Germania, pe de altă parte, prevalează o opinie diferită: 15 la sută dintre persoanele chestionate consideră că bazele SUA au contribuție semnificativă în ceea ce privește securitatea țării lor. Un număr la fel de mare de persoane le consideră nesemnificative. Marea majoritate - puțin sub 70 la sută - le consideră mai mult sau mai puțin semnificative.

Mai mult angajament german?

Un studiu al Fundației Körber publicat aproape simultan a investigat atitudinea populației germane cu privire la problemele de politică externă. 

La întrebarea dacă Germania ar trebui să își asume mai multă responsabilitate pe plan internațional, 43 de procente dintre germani au oferit un răspuns afirmativ.

Pe de altă parte, 49 la sută dintre ei sunt de părere că Germania ar trebui să aibă și în viitor o politică externă reținută. Acest lucru este valabil și pentru angajamentul german în ceea ce privește crizele.

Germanii sunt deosebit de îngrijorați de relația cu Statele Unite în mandatul prezidențial al lui Donald Trump. Pentru aproximativ un sfert dintre ei, această relație reprezintă cea mai importantă provocare, fiind urmată la mare distanță de relația cu Rusia, considerată drept cea mai mare provocare pentru Germania de numai opt la sută din oamenii intervievați.

Pe de altă parte, patru la sută dintre germani sunt preocupați îndeosebi de relațiile cu Asia, inclusiv China, iar trei la sută de legăturile cu Turcia condusă de președintele Recep Tayyip Erdogan.

În ceea ce privește SUA, 50% dintre oamenii intervievați sunt în favoarea extinderea cooperării cu Washingtonul, în timp ce aproximativ o treime (35 la sută) consideră că Germania ar trebui să limiteze cooperarea cu americanii.  

În concluzie, relațiile dintre Germania și SUA nu sunt rele. Însă, cu certitudine, ele nu sunt nici excelente.