1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania şi România nu cred în "fragmentarea zonei Euro"

10 noiembrie 2011

"Suntem decişi să aderăm la zona Euro în 2015!" - o declaraţie curajoasă, în actual context european, făcută de preşedintele Traian Băsescu înaintea vizitei oficiale de joi, de la Berlin.

https://p.dw.com/p/138Ou
Traian Băsescu a fost primit cu onoruri militare de preşedintele Germaniei Christian Wulff
Traian Băsescu a fost primit cu onoruri militare de preşedintele Germaniei Christian WulffImagine: picture-alliance/dpa

Declaraţia, extrasă din discuţia purtată de Traian Băsescu cu corespondentul FAZ, Karl Peter Schwartz, a fost repetată şi la finalul întâlnirii de la Cancelaria Federală, cu şefa Cabinetului german, Angela Merkel.

De altfel, agenda convorbirilor dintre cei doi lideri s-a axat pe problemele actuale ale Europei, fie că este vorba despre zona Euro sau despre spaţiul Schengen.

Merkel a dovedit "înţelegere pentru oamenii din România", afirmând că ştie ce înseamnă "ca statul să lucreze atât de mult în direcţia aderării la Uniunea Monetară." Mai mult chiar, ea a anunţat că scopul Germaniei în privinţa zonei Euro, al cărei sfârşit este tot mai des invocat de experţi, este de a o menţine în forma actuală.

O poziţie la care s-a aliat şi Traian Băsescu, afirmând că "nu credem într-o Europă fragmentată şi în state separate."

Euro clar, Schengen neclar

Dacă în cazul problemelor monetare există consens, în privinţa spaţiului Schengen promisiunile nu sunt ferme.

Rumänien Grenzschild Schengen Grenze nach Moldawien
Imagine: AP

Berlinul şi Parisul au propus un plan, "acceptat de România", deşi, după cum a ţinut să mai precizeze Angela Merkel, "nu toate statele Uniunii sunt de acord, dar acest spaţiu trebuie să devină un spaţiu comun de drept."

Abordate au fost şi deja permanentele capitole de dezbatere: corupţia şi independenţa justiţiei din România.

În relaţiile bilaterale, Germania rămâne, în ciuda crizei, cel mai mare partener comercial al României, cu o balanţă, la nivelul anului 2010, de peste 14 miliarde de euro, după cum a detaliat Traian Băsescu.

De altfel, temele economice bilaterale au rămas să fie aprofundate în cadrul unei conferinţe intitulate generic "Germania şi România, parteneri în România", cu participarea preşedintelui Traian Băsescu şi a şefului diplomaţiei germane Guido Westerwelle, eveniment programat la finalul vizitei oficiale a delegaţiei române în Germania.

Însoţit de o delegaţie de oameni de afaceri, politicieni şi jurnalişti, Traian Băsescu s-a aflat joi, 10 noiembrie, într-o vizită oficială în Germania, la invitaţia omologului său, preşedintele federal Christian Wulff.

Autor: dpa, Reuters / A.K.
Redactor: Petre M. Iancu