Germania şi crizele anului anului 2014

La 17 decembrie 2013 şi-a început activitatea noul guvern german format din creştin-democraţi, creştin-sociali şi social-democraţi. N-aveau să treacă decât câteva săptămâni înainte ca noul ministru de externe, social-democratul Frank-Walter Steinmeier, să dea măsura experienţei sale în funcţia pe care o mai deţinuse între 2995 şi 2009, afirmându-se în favoarea unui mai puternic angajament extern al Republicii Federale. "Germania e prea mare ca să se rezume la a comenta politica mondială" a declarat el atunci, textual, cerând să nu se mai excludă ab initio orice virtuală intervenţie militară germană, ca o "ultima ratio" din gândirea politică şi diplomatică.

Într-un sens similar, dar în formule şi mai clare s-au pronunţat noul ministru german al apărării, Ursula von der Leyen, care i-a oferit Franţei ajutor în intervenţia militară din Mali şi din Republica Central-Africană, precum şi preşedintele Germaniei, Joachim Gauck. Rostite la Conferinţa de securitate de la München, desfăşurată la începutul lui 2014, declaraţiile prezidenţiale aveau să recolteze şi elogii, dar şi multiple critici din partea segmentului stângii pacifiste, care i-a reproşat "militarizarea" politicii externe germane. Osândiri şi mai virulente s-au articulat la adresa ministrului apărării, care meditase la un moment dat cu voce tare la scenarii de intervenţie militară, împreună cu Franţa, în estul Ucrainei, precum şi la misiuni de instrucţie în Irak.

În fapt, guvernul german a devenit un actor global major în decursul acestui an. Cancelara şi ministrul ei de externe s-au văzut invitaţi asiduu, ca parteneri de dialog, în varii capitale ale lumii. Atitudinea Berlinului a început să joace un rol important în adoptarea unor decizii de mare pondere pe scena internaţională.

Consecinţe ale alegerilor europene

De pildă în stabilirea noului Preşedinte al Comisiei Europene. Angela Merkel insistase multă vreme ca desemnarea acestuia să continue să fie un drept rezervat Consiliului European şi cedase doar sub presiunea masivă a social-democraţilor şi a presei în chestiunea alegerii luxemburghezului Jean-Claude Juncker în fruntea executivului comunitar. Criza UE continuă totuşi. Marea Britanie care, ca şi Ungaria a votat contra lui Juncker, e izolată în UE şi dezbate posibila ei ieşire din Comunitate, iar Juncker s-a văzut ţintuit la stâlpul infamiei din pricina politicii sale fiscale din epoca în care a fost premier şi ministru de finanţe luxemburghez. Şi nici în Ucraina UE n-a reuşit să obţină pacea.

Ne ameninţă un nou război în Europa?

Criza ucraineană a constituit un subiect major al politicii externe germane în 2014. Atât cancelara cât şi şeful diplomaţiei berlineze au tot încercat, fără succes, să contribuie la destinderea tensiunilor din zonă. Raporturile dintre Berlin şi Moscova au continuat să se deterioreze în ciuda numeroaselor convorbiri telefonice purtate de Angela Merkel cu Vladimir Putin şi a iniţiativelor diplomatice ale lui Steinmeier. În noiembrie s-a ajuns la expulzări reciproce de diplomaţi. În Germania s-au perpetuat controversele privind politica Berlinului faţă de Moscova. Germaniei i s-a reproşat ba favorizarea unilaterală a Ucrainei şi suscitarea de resentimente anti-ruseşti, ba o politică de împăciuitorism faţă de Kremlin. În Bundestag, Steinmeier a respins acuzele şi a promis continuarea eforturilor de a se ajunge la o înţelegere cu Moscova, afirmând că "Germania nu vrea nici războiul rece, nici războiul fierbinte, ci prezervarea ordinii de pace europene".

Escaladarea în Orientul Mijlociu

Că litigiul n-a putut fi rezolvat se datorează între altele disensiunilor din Consiliul de Securitate ONU. Aceleaşi divergenţe par a fi şi la baza ieşirii de sub control a Conflictului din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Gruparea teroristă Statul Islamic şi-a continuat campania de asasinate, de fărădelegi şi de răspândire a groazei în Siria şi Irak. În iulie s-a produs atacul islamiştilor asupra grupului iezid din nordul Irakului. Sute de bărbaţi au fost ucişi, nenumărate femei şi fete răpite şi vândute ca roabe sexuale. Circa 200.000 de oameni s-au refugiat din cauza acestei campanii teroriste care a iscat ample îngrijorări şi în Germania. În reacţie, guvernul federal a sfârşit prin a răspunde apelurilor disperate de ajutor ale kurzilor din oraşul asediat Kobane. Recunoscând că ISIS şi un Irak destabilizat sunt o ameninţare şi la adresa Germaniei, guvernul Merkel şi majoritatea parlamentară au aprobat ajutorarea militară a kurzilor, decizia de a li se livra arme stârnind doar opoziţia unor părţi ale ecologiştilor şi extremei stângi.

Prea puţin, prea târziu. Reacţia Germaniei la Ebola

Masiv criticată s-a văzut tardiva reacţie germană la epidemia mortală de Ebola, care a declanşat una din marile crize ale anului 2014. Maladia îşi făcuse apariţia cu un an în urmă în vestul Africii, dar nici măcar apelurile dramatice ale Medicilor fără frontiere n-au iscat mult timp ecouri perceptibile în Germania. Abia la câteva săptămâni după o solicitare directă de ajutor adresată cancelarei de către preşedinta Liberiei, Ellen Johnson-Sirleaf, situaţia s-a schimbat iar Berlinul a numit un emisar special pentru combaterea Ebolei şi susţinerea regiunii angrenate în criză.

Pe scurt

2014 a fost un an al crizelor politice globale, care a pus la grea încercare năzuita reorientare politică externă a Germaniei. Deşi a pus umărul în varii zone, diplomaţia germană n-a obţinut succese reale, iar ambiţia Berlinului de a nu se da în lături nici de la asumarea de răspunderi militare s-a văzut grevată de constatarea proastei stări a echipamentelor armatei ca şi a carenţelor structurilor militare existente. Pe de altă parte, Germania şi liderii ei se bucură de mult prestigiu internaţional, iar ponderea economică a Republicii Federale determină şi clasa ei politică să admită că nu se poate sustrage obligaţiilor şi răspunderilor globale.