1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Germania înăspreşte regulile de intrare în ţară

31 iulie 2021

Guvernul federal reacţionează la numărul în creştere al infectărilor cu coronavirus provenind din străinătate. Mai ales persoanelor nevaccinate le va fi mai dificil să călătorească.

https://p.dw.com/p/3yMU7
Imagine: picture-alliance/dpa/CTK Photo/S. Kubes

Cine doreşte să călătorească în Germania şi are vârsta de minimum 12 ani trebiuie să dovedească, începând de duminică, 1 august 2021, că este vaccinat împotriva coronavirusului, că s-a însănătoşit în urma infectării cu SARS-CoV 2 sau că a fost testat negativ. Decizia a fost luată vineri de guvernul federal. Cabinetul de la Berlin şi-a exprimat de asemenea speranţa că în urma acestei hotărâri va creşte numărul persoanelor dispuse să se vaccineze.

"Toţi cei care nu sunt vaccinaţi şi doresc să pătrundă pe teritoriul german trebuie să se testeze pe viitor înainte de sosirea în Germania, indiferent că sosesc cu avionul, maşina sau trenul", a declarat ministrul federal al Sănătăţii, Jens Spahn. "În felul acesta reducem riscul de a importa infectări suplimentare", a adăugat el. Cei vaccinaţi şi cei însănătoşiţi nu au nevoie de test, a mai adăugat responsabilul. Astfel, în general, pentru cei vaccinaţi devine mai uşor să călătorească. "Cei vaccinaţi nu mai trebuie să se testeze şi, în principiu, nici nu trebuie să stea în carantină. Oferta de a vaccina pe toată lumea în cursul acestei veri este valabilă. Dispunem de suficiente doze de vaccin", a mai declarat Spahn.

Ministrul federal al Sănătăţii, Jens Spahn
Ministrul federal al Sănătăţii, Jens Spahn: "Vaccinat, se călătoreşte mai uşor"Imagine: Fabian Sommer/dpa/picture alliance

"Verificări aleatorii"

În ordonanţa guvernului se arată că aproape toate statele lumii sunt în continuare afectate de pandemia de COVID-19. "Prin deplasările turistice şi traficul transfrontalier pot apărea noi focare de infecţie", se arată în document. În plus, în diverse state au fost constatate noi variante ale virusului, care prezintă în parte însuşiri îngrijorătoare. Acestea sunt mai contagioase şi cei vaccinaţi sau însănătoşiţi "sunt mai puţin imuni" faţă de ele.

În general, cei care pătrund în Germania trebuie să aibă asupra lor dovezile de vaccinare, însănătoşire sau testare. Acestea vor fi verificate "aleatoriu" de către autorităţile competente. Controale direct la punctele de trecere a frontierei nu sunt prevăzute. Prevederile ordonanţei nu se aplică însă celor care, de exemplu, fac naveta între Germania şi una din ţările vecine în interes de serviciu şi celor care doar tranzitează Germania.

Nu mai există "simple" regiuni de risc 

Din dorinţa de a simplifica regulile de pătrundere în Germania nu vor mai exista pe viitor, potrivit lui Spahn, decât două categorii în care se vor înscrie ţările şi regiunile lumii: regiuni de risc ridicat şi regiuni de variante ale virusului. Astfel, categoria "simplelor" regiuni de risc dispare.

La întoarcerea din regiunile cu risc ridicat cei nevaccinaţi trebuie să stea în carantină 10 zile. Aceasta poate fi încheiată cel devreme în a cincea zi prin prezentarea unui test negativ. În cazul celor care se întorc din regiuni cu variante de virus, aceştia vor trebui să stea 14 zile în carantină. Perioada nu poate fi în niciun fel scurtată, fiind obligatorie şi pentru cei vaccinaţi sau însănătoşiţi.

Spital din Capetown
Spital din Capetown: începând cu 1 august, Africa de Sud nu mai este regiune cu variante de virusImagine: Ian Landsberg/African News Agency/abaca/picture-alliance

Africa de Sud va fi scoasă începând de duminică de pe lista regiunilor cu variante de virus şi trecută la categoria regiunilor cu incidenţă ridicată. Varianta Delta care este preponderentă şi în Germania a întrecut între timp numeric varianta Beta, se arată în motivaţia Ministerului Federal al Sănătăţii. Această decizie se aplică şi următoarelor ţări africane: Namibia, Botswana, Zimbabwe, Mozambic, Zambia, Malawi, Eswatini (fosta Swaziland) şi Lesotho. 

Redacţia DW Română (afp, dpa, rtr)