1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Gerhard Schröder nu va fi exclus din SPD

8 august 2022

Prietenia lui Gerhard Schröder cu Vladimir Putin rămâne nesancţionată, fiindcă nu încalcă statutele partidului SPD. Fostul cancelar german nu s-a făcut vinovat de nicio abatere, a decis o Comisie specială de arbitraj.

https://p.dw.com/p/4FGFx
Gerhard Schröder şi Vladimir Putin, Hanovra 2004
Doi prieteni vechi: Schröder şi PutinImagine: H. Hollemann/dpa/picture alliance

Comisia de arbitraj a organizaţiei SPD din Hanovra nu a considerat întemeiată mustrarea sau excluderea din partid a fostului cancelar Gerhard Schröder. Comisia a comunicat luni că Schröder "nu s-a făcut vinovat de încălcarea statutului SPD, fiindcă nu i se poate demonstra nicio abatere." Procesul intern împotriva fostului şef al executivului german a fost deschis fiindcă el nu s-a distanţat de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi din pricina activităţii sale în consiliile de administraţie ale unor concerne energetice ruseşti. Decizia Comisiei de arbitraj poate fi atacată prin contestaţie în termen de două săptămâni.

În SPD au existat mai multe proceduri de excludere din partid a fostului cancelar. Motivul a fost cu precădere activitatea sa în cadrul unor concerne energetice ruseşti. Din 2005, de la sfârşitul mandatului său de cancelar, el a fost preşedintele Consiliului de Administraţie al concernului Nord Stream AG, care transportă gaze din Rusia în Occident prin gazoducte care traversează Marea Baltică.

Conducerea SPD a făcut presiuni de la izbucnirea războiului din Ucraina pentru ca Schröder să renunţe la funcţiile sale din firmele ruseşti. În luna mai Schröder a renunţat la postul său din Consiliul de Administraţie al concernului petrolier Rosneft, şi a refuzat nominalizarea pentru Consiliul de Administraţie al gigantului energetic Gazprom. 

Schröder a calificat războiul de agresiune împotriva Ucrainei drept nejustificat, dar nu a condamnat nici până în ziua de azi acţiunile militare ale Rusiei şi nu a cerut nici retragerea trupelor ruse din Ucraina. 

Co-preşedintele SPD, Lars Klingbeil, a manifestat reţinere după eşuarea procedurii de sancţionare a fostului cancelar. El a subliniat că membrii Comisiei de arbitraj de la Hanovra au luat o decizie juridică. "Pentru noi este clar că, din punct de vedere politic, Gerhard Schröder este izolat cu poziţiile sale în SPD."

Comisia pentru buget a Bundestagului a decis să desfiinţeze biroul cu patru angajaţi în ultima vreme al fostului cancelar, în vârstă de 78 de ani, fiindcă nu mai desfăşoară activităţi oficiale în numele Germaniei. 

ia / das (dpa, afp, rtre)