Genociduri şi disproporţionalităţi

Săptămâni în şir, o parte a opiniei publice occidentale şi-a cultivat cu grijă sentimentele de superioritate morală. Şi-a dozat savant manifestările de indignare în funcţie de numărul, cu multă grijă contabilizat, al copiilor ucişi. Al victimelor civile ale războiului din Gaza.

În răstimp, organizaţia teroristă sunită Hamas şi-a perpetuat imperturbabil martirizarea propriei populaţii palestiniene, folosite în chip de scut uman menit să apere arsenalele de arme şi rachete lansate nediscriminat spre cele mai populate centre urbane israeliene.

Hamas, o grupare palestiniană islamistă împărtăşind, nota bene, ideologia extremistă a aliaţilor ei creatori de stat islamic, zis "califat", în Siria şi Irak, al căror radicalism a determinat până şi Al-Qaida să aibă rezerve faţă de filiala ei levantină, îşi plasase armele în şcoli ONU. Combatanţii ei trăgeau, în Gaza, din spitale. Din moschei. Din lăuntrul sau din proximitatea locuinţelor civile, din care i-au împiedicat sistematic să se refugieze pe civilii palestinieni, avertizaţi să se evacueze de către israelieni, înaintea raidurilor declanşate de militarii statului evreu.

Te-ai fi aşteptat ca modul vădit genocidal de a proceda al Hamas să provoace masive demonstraţii de protest în vest. Normal ar fi fost să iasă în stradă, revoltaţi, nu în ultimul rând numeroşii imigranţi musulmani din occident, a căror religie se vede pusă în cauză de abuzul invocărilor religioase ale fundamentaliştilor, extremiştilor şi teroriştilor din Gaza, Europa, Siria sau Irak.

Or, s-a văzut pus infatigabil pe banca acuzării Israelul. Au avut loc, val după val, în metropolele occidentale, demonstraţii şi excese antisioniste şi antisemite. În replică la scandalizarea celor care credeau că, după Holocaust, asemenea manifestări de anti-iudaism nu vor mai fi posibile în Europa transformată de nazişti într-un cimitir evreiesc vast, au luat cuvântul ideologii stângii.

Nu Hamas, care a declanşat actuala rundă de confruntări militare din Ţara Sfântă, ar fi, potrivit lor, de vină pentru tragedia incomensurabilă a copiilor palestinieni ucişi, ci statul evreu şi militarii săi, care ar ataca şcoli şi spitale.

S-au produs, ce-i drept, stăruitor şi voci net mai subtile. Ele n-au negat dreptul Israelului de a se apăra. Dar, în ecou la atacurile cu rachete ale Hamas şi la atentatele ei teroriste comise prin recurs la tunelurile construite în subsolul Fâşiei Gaza şi a sudului israelian, au afirmat că statul evreu ar răspunde, chipurile, "disporporţionat". Aşa au spus cercurile progresiste. Aşa s-au exprimat mulţi oameni care se consideră „de bine”.

„Disproporţionat”, termenul luat în gură, spre ruşinea lui, chiar şi de secretarul general al ONU, Ban Ki Moon, s-a văzut şi auzit repetat până la saţietate, în vest, în presă, la televizor, în mediile politice. S-a susţinut, cu degetul acuzator îndreptat spre armata de cetăţeni şi rezervişti a Israelului, în varii talk-showuri ale televiziunilor occidentale.

În timp ce în jenantul Consiliu ONU pentru Drepturile Omului, organism care tace acum asurzitor la genocidul multiplu anti-creştin din Irak, s-au invocat noţiuni mai grele, precum cea de crime de război, vehiculate pe un ton ameninţător la adresa Israelului, progresiştii din Apus i-au ţinut isonul.

Au pus semn de egalitate între singura democraţie din Orientul Mijlociu şi extremiştii islamişti. Ori şi-au exhibat zelos mila faţă de terorişti, afişând în schimb o neobosită severitate faţă de statul evreu. Totodată au omis cu grijă să admită evidenţa. Şi anume că Israelul ocupă linia întâi pe frontul confruntărilor dintre civilizaţie şi o nouă formă de totalitarism.

Concomitent, subtilii critici ai Ierusalimului au continuat să-şi întoarcă obstinat capetele, să se legi la ochi şi să-şi astupe urechile şi gura, astfel încât să nu cumva să fie obligaţi să ia la cunoştinţă ori să denunţe martiriul creştin al asirienilor. Sau al kurzilor din grupul yezizilor. Al altor kurzi. Sau al musulmanilor şiiţi.

Ai căror torţionari suniţi din IS şi-au prefaţat actuala dezlănţuire de sălbăticii teroriste, prin violuri de fete şi femei creştine şi silirea a sute de mii de creştini irakieni să-şi ia lumea în cap ori să treacă la mahomedanism, în caz contrar fiind asasinaţi în masă.

În reacţie la descătuşarea tenebrelor unei barbarii dotate cu arme ultramoderne, dar de un primitivism greu imaginabil, lumea civilizată dă, disproporţionat, din colţ în colţ.

Americanii lui Obama nu se arată în stare decât să arunce niscaiva saci de alimente yezizilor ameninţaţi cu genocidul pe muntele Sinjar. Şi să ameninţe vag cu posibile raiduri asupra teroriştilor lui al-Bagdadi, în caz că trupele sale se apropie de oraşe adăpostind americani. Inutil de subliniat că raidurile promise n-ar avea probabil, din unghi militar, decât efecte derizorii. De care autoproclamatul calif nu poate decât să-şi bată joc.

Concomitent, unii observatori occidentali au început să întocmească liste de erori ale comunităţii internaţionale. Care încep, cum altfel, cu "prostiile" americane comise pasămite (ori realmente) după înlăturarea barbarei dictaturi a lui Saddam Hussein. Continuă cu răul săvârşit de clientelara politică a stupidului şi cupidului guvern şiit al-Maliki. Iar listele s-ar putea prelungi cu întrebări legate de uimitoarea pasivitate vinovată a comunităţii internaţionale într-o lume globalizată, în care statul cu mâinile în sân şi chibiţatul de pe margine devin complicitate cu asasinii în masă.

Listele în discuţie ar putea să se încheie cu o perplexitate. Cu stupefacţia iscată de strania disproporţie din percepţia Occidentului, ca şi de lipsa de apetit a unei lumi cândva creştine pentru apărarea propriilor valori. Ambele inadecvări riscă să incendieze definitiv şi irevocabil Orientul în integralitatea sa, înainte ca flăcările apocalipsei să cuprindă şi Apusul multireligios şi multicultural.