1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Garantie contra unui program militar secret?

19 decembrie 2003
https://p.dw.com/p/B1lM
Iranul semneaza protocolul aditional

Comentariu transmis de la Istanbul de corespondentul nostru Joerg Pfuhl, adaptat de Valeriu Lazar.

Dupa luni de zile de tergiversari, Iranul a semnat ieri protocolul aditional la acordul de neraspândire a armelor nucleare. Prin semnatura sa, guvernul de la Teheran admite pentru prima oara un control mai intens al instalatiilor sale nucleare - prin Organizatia Natiunilor Unite. Faptul în sine nu reprezinta însa o garantie autentica contra unui program militar secret.

Iranul a semnat, si daca va ratifica acest protocol - probabil în ianuarie viitor - statul islamic devine mai transparent, în chestiuni nucleare, decât, de pilda, Statele Unite.
Administratia de la Washington nu admite vizite neavizate ale unor inspectori din strainatate - nici în laboratoarele sale chimice sau biologice, si nici în instalatiile sale nucleare. Natural însa ca mulahii n-au devenit peste noapte iubitori de pace si transparenti.
Timp de 18 ani - releva raportul recent al Agentiei pentru Energie Nucleara de la Viena - Iranul a promovat un program secret de îmbogatire a uraniului. Structura programului nuclear iranian nu se potriveste nici în prezent scopului afirmat, anume simplei productii de curent electric. La ce-i trebuie Iranului - oricum foarte bogat în petrol si gaz metan - costisitorul curent nuclear? Pentru ce-i trebuie apa grea si de ce a îngropat sub straturi groase de beton o centrifuga destinata îmbogatirii uraniului? Iranul a tins mereu macar sa-si mentina accesibila optiunea militara, daca nu chiar sa treaca direct la productia bombei atomice.
Sa se fi pus oare capat acestei politici a optiunii militare - prin semnatura efectuata la Viena? Improbabil. Iranul detine mult prea multe motive credibile pentru a nu-si lua ramas bun, nici în viitor, de la programul militar, din moment ce este încercuit de puteri nucleare dusmanoase. Pakistanul, vecinul din rasarit, are bomba, si nu de parte de el si India. În apus Israelul si, de câtva timp, la frontierele Iranului, cele spre Afganistan si Irak, se afla Statele Unite. Iar schimbarea regimului de la Teheran reprezinta obiectivul politicii oficiale americane, chiar daca în timp preivizibil, America nu-si poate permite o noua operatiune militara.
În plus, Coreea de Nord a demonstrat tocmai ca existenta unei dictaturi devine mai sigura daca dispune de bomba atomica. Toate acestea fiind motive credibile ale Iranului, pentru a nu abandona pe veci. Si nici semnatura sub protocolul aditional nu este o garantie autentica împotriva unui program militar secret. Protocoluri si acorduri se pot denunta - alt procedeu deja probat de Coreea de Nord. Dar inspectiile neavizate - acum posibile - amplifica mult cheltuielile unui program secret. Atât financiar cât si politic. Si Iranul nu se doreste în nici un caz hulit pe plan international, si nici sa-si riste relatiile cu Europa. Fiindca semnatura sa a determinat-o acum mai putin biciul american decât bomboana europeana. În cazul transparentei integrale, Europa promite Iranului, izolat fiind, comert si cooperare si cunostinte tehnologice, chiar si în domeniul nuclear. Un scop deci, pentru care Iranul pare gata sa renunte, cel putin temporar, la optiunea militara. L-au atins în octombrie ministri de externe britanic, francez si german, în interventia lor comuna la Teheran, care a relevat pentru prima oara de ce este capabila o politica europeana comuna si autentica, externa si de securitate. Prilej cu care Iranul a promis sa suspende si procesul îmbogatirii uraniului. Ori sistarea sa este - alaturi de inspectiile, în viitor mai intense - cel de al doilea pilon al unei politici solide împotriva unei bombe atomice iraniene. Cât timp va renunta la îmbogatirea uraniului - Iranul nu vrea s-o spuna acum. Dupa semnatura depusa la Viena, acesta ramâne deocamdata ultimul punct sensibil al chestiunii.