1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Günther Bosch împlineşte 70 de ani

Franz Binder1 martie 2007

Günther Bosch, originar din România, a conoscut cele mai mari succese ale prodigioasei sale cariere alături de Boris Becker şi de managerul Ion Tiriac.

https://p.dw.com/p/B2wN
Boris Becker triumfând la Wimbledon sub îndrumarea lui Günther Bosch (1975)
Boris Becker triumfând la Wimbledon sub îndrumarea lui Günther Bosch (1975)Imagine: AP

Fără el probabil Boris Becker n-ar fi devenit triplul campion la Wimbledon şi idolul unei întregi generaţii de tenismeni. Cînd în primăvara anului 1884 Günther Bosch şi-a reziliat contractul cu Federaţia germană de tenis pentru a se ocupa în exclusivitate de un tînăr roşcovan din orăşelul Leimen, a început miraculoasa poveste de succes a trioului Becker – Bosch – Ţiriac.

Bosch, fugit în 1974 din România, l-a antrenat cu tenacitate pe talentatul său elev, ştiind că ambiţia nermărginită şi calităţile fizice eşite din comun ale lui Becker vor garanta o carieră sportivă de excepţie.

Cînd în 1985 Boris a triumfat la Wimbeldon, la doar 17 ani, specialiştii în materie de tenis îşi frecau uimiţi ochii: apăruse un nou tip de jucător, care era tînăr, avea servicii necruţătoare şi practica un joc de serv and voley aproape perfect. Cu acest stil de joc Becker a avut succes timp de un deceniu şi jumătate.

Meritul lui Günther Bosch a fost acela de a fi cizelat într-un timp record ”diamantul neşlefuit”. Prin metodele sale de antrenament, cîteodată dure, el l-a catapultat pe Boris Becker în elita mondială.

Dar pentru a rezista acolo tenismenul Becker avea nevoie şi de sfaturi bune: acestea veneau pe de-o parte de la antrenor,pe de alta de la Ion Ţiriac. Cei doi analizau minuţios jocul lui Becker, iar acesta nu se supăra dacă concluziile după o evoluţie nesatisfăcătoare erau critice.

În 1987, după al doilea succes la Wimbeldon, drumurile lui Becker şi Bosch s-au despărţit brusc. Günther Bosch a suferit la început de pe urma ”divorţului”, renumele lui de excelent antrenor însă nicidecum.

A devenit între timp comentator sportiv la diferite posturi germane de televiziune, a scris articole şi comentarii în cele mai cunoscute reviste germane de specialitate, însă corolarul vieţii sale este ”academia” de tenis în care a investit la sfîrşitul anilor 90’ peste 20 de milioane de mărci. Modernul complex de tenis se află la nord de Berlin şi cuprinde 10 terenuri de zgură, o sală centrală cu o capacitate de 1.000 de locuri, săli de fitness, saună şi piscină.Günther Bosch este acum în căutarea unui nou ”Boris Bum-Bum”.

Antrenează o mînă de tineri promiţători care peste 3 – 4 ani ar putea lua locul lui Tommy Haas sau Nicolas Kiefer.În România tînărul Günther Bosch a fost un timp membru al echipei de ”Cupa Davis”, dar a stat veşnic în umbra celor doi mari Ilie Nastase şi Ion Ţiriac. Apoi a devenit antrenorul echipei de juniori a ţării. În 1974 el a reuşit să ajungă în Germania şi a aşteptat doi ani pînă ce soţia sa Rodica şi fiica sa au putut să-l urmeze.

Pe străzile Berlinului, la Monte Carlo sau la Braşov antrenorul lui Boris Becker este recunoscut şi astăzi. Dar la marile turnee de tenis Bosch asistă acum doar în faţa micului ecran.

Pentru el, elveţianul Roger Federer reprezină cel mai valoros şi complex jucător pe care lumea tenisului l-a cunoscut vreodată. Astăzi la cei 70 de ani împliniţi pe adresa cunoscutului antrenor au ajuns o mulţime de felicitări, telegrame şi faxuri. Printre ele şi cele semnate de Boris Becker şi Ion Ţiriac...

Într-un scurt mesaj de felicitare, transmis de la mii de kilometri depărtare, din insulele Seychelles, prin intermediul postului nostru de radio, Ion Ţiriac i-a urat sărbătoritului "La multi ani cu sănătate" şi a amintit faptul că Bosch a fost un antrenor foarte bun pentru tinerii jucători de tenis şi în primul rând pentru Boris Becker, pe care l-a ajutat să devină un mare campion.