Frumusețea din regiunea Dresdei și xenofobia | Germania | DW | 28.09.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Germania

Frumusețea din regiunea Dresdei și xenofobia

Dresda și Valea Elbei atrag prin frumusețea lor sute de mii de turiști. În același timp, din când în când, iese la suprafață xenofobia. Ce experiențe a făcut jurnalista DW, Eesha Kheny, originară din India, în regiune?

Murmurul produs de pasageri se oprește, în momentul în care pornesc motoarele. Pentru scurt timp. Vasul pornește pe Elba, de la Dresda în amonte, către stațiunea Bad Schandau. Lăsăm în urmă turnuri de biserică, trecem pe lângă siluetele ca din povești ale unor orășele, din când în când mai apare câte un castel printre stâncile maiestuoase de pe valea fluviului. Zgomotul ritmic al motoarelor, sunetul cristalin al apei, vântul din părul meu îmi dau senzația unei zile perfecte și relaxante de vară. Numai frumusețe în jurul meu. Sunt copleșită.

Toată lumea la bord!

Sunt pasagera unei nave cu aburi, veche de 120 de ani. Aparține celei mai mari și mai vechi flote de nave cu aburi din lume, ”Die Weiße Flotte” (Flota Albă) din Dresda. Este compusă din nouă vapoare, toate perfect restaurate. În fiecare zi navighează în amonte și în aval pe fluviul Elba, iar anual transportă peste 700.000 de pasageri. Primul vas cu aburi al flotei, ”Regina Maria”, a pornit aici cu oaspeți la bord în 1837.

Dresda / Frauenkirche (picture-alliance/dpa/R. Michael)

Dresda - Frauenkirche

Fac cunoștință cu o încântătoare doamnă în vârstă, Hannah Hahn. Hannah, care locuiește în Dresda de peste 60 de ani, este un mare fan al Flotei Albe. Cunoaște vasul cu ochii închiși și îmi arată unde pot vedea motoarele și cum aburii învârt roata cu zbaturi. Dar nu ne oprim la discuții pe teme tehnice.

Hannah îmi povestește despre viața ei și îmi dă câteva sfaturi cu privire la ce aș putea să fac în această regiune, numită Elveția Saxonă, după ce se încheie călătoria cu vaporul. Povestindu-i despre planurile mele, mă avertizează: ”Nu te du pe Bastion! (N. Red.:Formațiune stâncoasă din munții Elveția Saxonă). O să te înghesui cu ceilalți turiști. Eu întotdeauna sfătuiesc oamenii să o ia pe jos, pe partea cealaltă a fluviului. Poți vedea Bastionul foarte bine de acolo și nici nu te îmbulzești”. Mă gândesc la această opțiune.

Bastionul este o formațiune stâncoasă aflată în Parcul Național Sächsische Schweiz, ”Elveția Saxonă”, veche de milioane de ani. De pe vârful formațiunii se poate vedea întreaga Vale a Elbei. Un peisaj romantic, ce a inspirat de-a lungul secolelor pictori și poeți. Pictorul Caspar David Friedrich a capturat ca nimeni altul atmosfera de pe Valea Elbei. Printre lucrările sale cele mai cunoscute se numără  "Wanderer über dem Nebelmeer" (”Călător pe marea norilor”) sau "Felsenlandschaft im Elbsandsteingebirge" (”Peisaj cu stânci în Munții Elbei”).

Hannah Hahn (DW/E. Kheny)

Hannah Hahn

O călătorie cu nava cu aburi te relaxează fantastic. Un bilet de la Dresda la Bad Schandau și retur costă 29 de euro. Trei ore și jumătate să nu faci nimic, numai să privești în jur! Cu Hannah lângă mine, timpul trece cât ai clipi. Povestim și despre subiecte mai triste, cum ar fi tragedia celui de-al Doilea Război Mondial. În timpul bombardamentelor din noaptea dintre 13-14 februarie 1945, orașul a fost făcut una cu pământul. 20.000 oameni și-au pierdut atunci viața. Și faimoasa biserică Frauenkirche din Dresda a devenit o ruină. Așa a rămas timp de aproape 60 de ani. Astăzi, biserica este renovată cu ajutorul unor donații din întreaga lume și a devenit din nou una dintre principalele atracții turistice ale orașului, dar și un simbol al libertății și al reconcilierii. Hannah povestește cu plăcere, iar eu ascult cu la fel de mult interes. A pornit în această excursie singură, la fel ca mine, dar ca fan înrăit al Flotei Albe, ea are un abonament anual. Își petrece ziua făcând fotografii cu o cameră foto digitală. Îmi arată cu mândrie ce a imortalizat. Ce femeie minunată am avut norocul să întâlnesc!

Bastionul - pe ”balcolnul” Elveției Saxone

Drumurile ni se despart în Bad Schandau. M-am hotărât totuși să urc pe Bastion. O dată măcar trebie să fac acest lucru, chiar dacă Hannah m-a sfătuit altfel. Drumul o ia prin pădure și peste pajiști întinse, iar de la Rathen începe o potecă abruptă. Stâncile Bastionului sunt înalte de aproape 200 metri deasupra Elbei. Așa că urcușul nu e tocmai ușor. Dar merită fiecare pas. Știam deja din poze ce mă așteaptă sus. Și totuși, priveliștea panoramică de acolo a reușit să-mi taie răsuflarea. Am și avut noroc, pentru că, urcând destul de lent, majoritatea turiștilor era deja pe drumul de întoarcere. Ce plăcere, să savurezi peisajul în liniște deplină!

Stâncile Bastionului (DW/E. Kheny)

Stâncile Bastionului

Stâncile Bastionului sunt legate printr-un pod din piatră. Mă uit în jos de acolo și mi se înmoaie genunchii ușor, deși mă pot ține de balustradă. Pe partea cealaltă se ajunge la ruinele Castelului Neurathen. Intrarea costă 2 euro. Acesta era odată unul dintre cele mai mari castele ale Evului Mediu, probabil construit în secolul 11. Și de aici, priveliștea e mirifică. 

Dresda - renăscută din ruine

O nouă zi, un alt program. Este duminică dimineața. După excursia cu vaporul și plimbarea pe Valea Elbei, am de gând să descopăr Dresda. Este 9:30 dimineața, stau în Kreuzkirche (Biserica Sfintei Cruci) și ascult muzica celei mai mari orgi din oraș. Cea mai mare biserică evanghelică luterană a orașului a trecut prin cinci incendii, ultimul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Se presupune că pe perioada bombardamentelor aliaților, din februarie 1945, au căzut la Dresda circa 4.000 tone de bombe. Orașul a fost aproape complet distrus.

Astăzi, urbea strălucește din nou. Multe dintre clădirile istorice au fost restaurate de-a lungul anilor. Oriunde privesc, văd arhitectură barocă. Dar perfect renovată. Cea mai cunoscută atracție este în continuare Biserica Maica Domnului - Frauenkirche. Frumusețea și eleganța se văd și în interior. Simplu, dar totuși impunător. Privind în jur, gândul îmi fuge din nou la Hannah, care mi-a povestit cum arăta aici, când biserica era încă o ruină. Chiar unde m-am așezat acum nu era nimic, în afară de o grămadă de pietre.

Pentru mine orașul vechi al Dresdei este ca un muzeu în aer liber, la care încă se mai lucrează. Palatul Zwinger, tot o construcție în stil baroc, a fost restaurat între anii 1950-1960, în 1985 a fost redeschisă Opera Semper, iar la Palatul din Dresda se lucrează în continuare.

Palatul Zwinger (DW/E. Kheny)

Palatul Zwinger

Cealaltă față a Dresdei

Turiștii mișună în umbra clădirilor impunătoare, printre muzicieni de stradă și pictori care își expun lucrările pe asfalt. O întâlnesc pe Keerthana Srinivasan. E originară din India, ca și mine, și studiază la Dresda Biologia Moleculară. Trăiește aici din 2016. ”Este o experiență interesantă, orașul are un spirit pozitiv, dar am trăit și lucruri mai puțin plăcute”. Îmi povesteșe despre o întâmplare într-un autobuz, când o femeie a arătat brusc cu degetul sprea ea și a început să strige. Keerthana nu a înțeles nimic din ceea ce spunea femeia, s-a speriat și a coborât la următoarea stație. Și nu a fost singurul caz. Cu toate acestea, Keerthana vrea să-și termine studiile la Dresda și să-și caute apoi un loc de muncă. Se simte deja acasă aici.

Situații ca cea prin care a trecut Keerthana nu sunt o raritate în zonă. Am pățit-o și eu. Am fost privită ciudat sau o dată cineva mi-a adresat cuvinte de natură rasistă dintr-o mașină în trecere. În ultimii zece ani, landul Saxonia a devenit un centru al extremismului de dreapta. Pentru oameni cum ar fi Keerthana, care vor să studieze, să muncească și să trăiască aici, ideologia extremiștilor de dreapta, xenofobia, nu sunt chestiuni de ignorat.

Iar după ce mi-am petrecut atâta timp gândindu-mă la trecutul Dresdei, îmi este clar cine va decide asupra viitorului orașului: oamenii. Prin curaj și putere și-au refăcut de la zero și readus la viață orașul. Tot oamenii sunt cei care vor decide asupra viitorului Dresdei. Vreau să cred că cei deschiși și ospitalieri ca Hannah vor avea cel mai greu cuvânt de spus, atunci când se vor lua deciziile importante.

Vă mai recomandăm