Frică și pedeapsă

Printre cele mai nefaste efecte ale violenței împotriva copiilor sînt înstăpînirea fricii, a frustrărilor, a umilinței, a însingurării ori a pierdererii încrederii în sine, chiar dacă vorbim despre copii „normali“, bine dotați intelectual și afectiv. Pedepsele fizice, dar și verbale, aplicate acasă sau la școală, îi fac să devină violenți sau să se alăture unor grupuri de elevi, de regulă de bani gata sau, dimpotrivă, proveniți din familii defavorizate, care își exercită supremația prin violență fizică sau verbală în clasele în care învață. Elevii „slabi“, care își văd de treaba lor, sînt loviți, înjurați, porecliți de colegii lor din aceste grupuri.

Studiile arată că peste 30% dintre părinţi recunosc că îşi agresează fizic copiii, iar peste 60% dintre copii spun că uneori sînt bătuţi acasă. Violența împotriva copiilor din familiile din mediul rural și din cele de etnia romă este cu mult mai mare decît în mediul urban. Nu doar diferența în ceea ce privește educația contribuie la această realitate, ci și moștenirea ancestrală a obiceiului înstăpînit în mediul rural cum că „bătaia e ruptă din Rai“. În celălalt sens, aplicarea bătăii e însoțită de incitarea la violență a copiilor: „Vreau să scot om din tine nu un papă-lapte“. Nu vorbim aici doar de bărbații abrutizați de alcool, de cei care se consideră nu capii, ci stăpînii familiei, ci și de faptul că ei înșiși au fost crescuți prin agresiune fizică de părinții lor. Unii dintre ei  nu au devenit neapărat violenți față de copii de-a lungul vieții, ci au moștenit violența, așa cum au moștenit pămîntul, casele, vitele și toate cele. În plus, și multe dintre femei le calcă pe urme.

Statisticile arată că în România sînt peste 300.000 de copii care se culcă flămânzi în fiecare seară, cei mai mulți din mediul rural și din rîndul populației rome. Părinții îi forțează să muncească în familie sau îi trimit ca zilieri să muncească pentru familiile înstărite. Din primele clase de școală, ei își fac temele păzind oile sau vacile pe câmp.

Deși legislația europeană este clară în această privință, direcțiile județene de asistență socială ascund adevărul, raportînd foarte puține cazuri de exploatare a copiilor prin muncă. Se consideră că munca e o tradiție, iar copiii trebuie obișnuiți de mici să lucreze umăr la umăr cu părinții. Mai mult, sînt cazuri în care copiii sînt obligați să întrețină familia, acolo unde tatăl este alcoolic iar mama în incapacitate de a munci. Este, și această situație, o formă de violență a părinților împotriva copiilor. Atunci cînd sute de copii ajung sub protecția statului, iar alte sute ajung copiii străzii, statul are o problemă. Atunci cînd mii de copii abandonează școala, la fel, în mod special din rîndul familiilor sub pragul sărăciei sau al populației rome, statul are din nou o problemă. 

Un efect al pierderii cultului prieteniei la copii este violența pe care o resimt în familie, dar și la școală. Prieteniei i-au luat locul jocurile de pe rețelele de socializare care cultivă programatic violența. De aici s-a ajuns la situația în care elevii nu mai au capacitatea de a povesti, vocabularul lor fiind unul extrem de sărac, ce se reduce de fapt la limbajul șablon al jocurilor de pe internet. Cum s-a ajuns aici? Pentru a compensa absența din educația copiilor, părinții le cumpără ultimul model de telefon sau de calculator, la prețuri exorbitante. În același spirit al sărăciei limbajului, programa școlară impune citirea unor cărți care nu cultivă sentimentele obligatorii ale unui copil în formare: nici cultul prieteniei, cum spuneam mai sus, nici respectul pentru familie, nici valorile fundamentale precum altruismul, adevărul, dreptatea, cinstea, nediscriminarea de orice fel.

Copilul care devine violent, uneori în forme îngrijorătoare, este pedepsit de părinți fără ca aceștia să se întrebe dacă nu cumva problema este la ei. Certurile în familie, limbajul neortodox, lipsa discuțiilor cu copilul la nivelul lui de înțelegere fac atmosfera din casă ostilă, nesănătoasă. Însingurarea, lipsa de încredere în sine și în oameni în general, tendința de a evada din spațiul familial sînt consecințe dramatice care îl vor urmări pe copil toată viața. Randamentul la școală va fi mult sub capacitățile lui, alegerea unei profesii se va prelungi în cel mai bun caz pînă în ultimii ani de liceu, nevoia de modele va rămîne încuibărită în ființa lui, dar fără a și-o exprima, cu atît mai mult cu cît profesorii nu îi oferă o plajă generoasă a modelelor din toate domeniile.   

O bună parte a profesorilor sînt actorii violenței împotriva elevilor. Peste 8% din cadrele didactice aplică de la pedepse fizice pînă la insulte, înjurături, formule ironice și chiar porecle. Dintre miile de cazuri sesizate, o foarte mică parte a profesorilor sînt sancționați disciplinar. Pe de altă parte, părinții evită de multe ori să reclame la conducerea școlii că un profesor le-a agresat copilul, temîndu-se că acesta ar putea să-i dea note proaste sau să-l lase corigent. Ce se petrece în sufletul copilului în astfel de situații? De ce părinții nu îl ocrotesc? Va învăța el atunci înțelesul cuvîntului lașitate? Sînt întrebări dureroase care vor sacrifica o bună parte a inocenței și încrederii în familie.

Educația cu bîta este una dintre bolile de care nu ne-am vindecat. Iar șfichiuirea biciului planează nestingherit deasupra catalogului.