Frica de Romania Educata (Ziare.com) | Vocile celorlalţi | DW | 14.01.2020
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

Vocile celorlalţi

Frica de Romania Educata (Ziare.com)

Abominabilele evenimente de la Caracal, disparitia fara urma a unor minori din tara, adolescentele care bat trotuarul in metropolele europene, toate au conotatii cu educatia si cu siguranta cetateanului.

Suntem tara cu cel mai ridicat abandon scolar, cu cei mai multi analfabeti functional si cel mai scazut nivel al fondurilor alocate Educatiei: 2,7% din PIB, desi Legea nr. 1/2011 statua "minimum 6%".

Niciodata, din 2011 pana in prezent, niciun guvern n-a respectat legea. Cum comenta pe aceeasi tema un jurnalist, "ei au facut-o, ei n-o aplica". N-ar fi pentru prima oara.

Distanta fata de alte state europene este mare. Suedia aloca 6,8%, Danemarca 6,5%, iar la polul opus, cinci state aloca sub 4% din PIB: Grecia, Italia, Slovacia, Bulgaria si Irlanda. Sub 3% aloca un singur stat: Romania.

Asa e viata: Se mai si moare

Sa fim intelesi: invatamantul romanesc este mult ramas in urma celor din Suedia sau Danemarca. Deci aici ar trebui alocate mai multe fonduri pentru investitii, ca sa le ajungem din urma, nu mai putine ca sa batem pasul pe loc.

Din 2011 si pana azi, niciunul dintre cei 14 ministri cati s-au perindat la Ministerul Educatiei nu s-a aratat nemultmit ca i s-ar asigura fonduri insuficiente. Dar nici n-a explicat vreunul de ce sute de scoli functioneaza fara autorizatie, fara canalizare si fara apa curenta, elevii fiind invitati sa se serveasca de latrina aflata in spatele cladirii.

Sa-mi fie iertat, insa simt aici un fel de cardasie intre cei care aloca fonduri si cei care nu le primesc. Factorii politici toti stiu ca fondurile impartite in teritoriu aduc imediat voturi, pe cand cele impartite scolilor vor da roade peste multi ani de acum incolo, cand sigur vor veni altii la putere. In plus, un vot educat este unul mai greu de manipulat.

Faptul nu priveste numai Ministerul Educatiei. Intr-un fel sau altul, sunt implicate si primariile, Ministerul Santatii, al Mediului, al Lucrarilor Publice, Dezvoltarii si Administratiei, al Tineretului si chiar al Muncii, care isi completeaza titulatura astfel: "... si al Protectiei Sociale".

Era sa uit, chiar si Ministerul de Interne este implicat, daca tinem seama ca raspunde de siguranta cetateanului, iar anul trecut un copil a murit inecat in latrina scolii, caz unic in Europa. Copilul e si el cetatean, si lui trebuie sa-i garanteze cineva siguranta.

Niciunul dintre ministri n-a reactionat atunci, nu s-a aratat oarecum vizat, necum responsabil si el pentru cele intamplate. Si-o fi zis fiecare ca asta e treaba altuia sau ca asa e viata: se mai si moare.

Gandire de ministru: daca as avea banii, n-as avea ce face cu ei

Pe de o parte, pun lipsa apei si a canalizarii pe seama insuficientei fondurilor, dar pe de alta parte as zice ca o contributie importanta o are si indolenta. Ce mare scofala este o alimentare cu apa, chiar si intr-o zona fara retele?

In mediul rural, au aparut de la o vreme incoace puzderie de vile, case de vacanta, resedinte cu tot ce le trebuie, inclusiv apa si canalizare. Nu peste tot exista retele, dar fiecare posesor de vila si-a facut un put propriu si o fosa septica: e casa lui si face pentru el, nu pentru vreo scoala.

Dar atunci, ma intreb, daca oamanii gasesc fara probleme bani pentru casele lor de vacanta, cum de nu gaseste statul pentru niste scoli? As zice ca problema nu-i de bani, e de pricepere sau nepricepere. Plus indolenta, bineinteles.

Din nefericire, ca sa pornesti orice lucrare, iti trebuie documentatii, avize si autorizatii de constructie, antreprenor. Se pricepe sa managerizeze toate acestea un director de scoala? Poate ca nu, dar avem inspectorate scolare ca sa-l ajute, nu numai sa-l controleze, avem functionarime in administratie tot in acest scop, avem si in ministere, berechet.

Chiar daca Educatia este subfinantata, realitate ce nu se poate contesta, refuz sa cred ca lipsa de fonduri a impiedicat dotarea tuturor scolilor cu apa si canalizare. Au impiedicat-o indolenta, nepriceperea si cardasia.

Am ramas consternat, afland o declaratie de la sfarsitul anului trecut facuta de actualul ministru, doamna Monica Anisie, care pretindea ca, pe actuala "constructie" in materie de investitii si prioritati, daca s-ar aloca 6% din PIB acestui domeniu, "nu am avea ce face cu banii".

Ce am face cu banii, daca i-am avea

Sunt de acord ca guvernele care s-au succedat din 2011 pana acum n-au pregatit "constructia" necesara absorbirii unor fonduri pentru educatie la nivelul altor state UE, dar de la doamna ministru as fi asteptat sa ne spuna mai curand proiectia domniei sale pentru noua sa "constructie", decat faptul ca mostenirea trecutului ne condamna la un statu quo perpetuu.

Citiți articolul integral pe ziare.com.