Frica de români

S-a vorbit, culmea, despre „o invazie” a românilor şi bulgarilor, ceea ce, fireşte, ridică serioase semne de întrebare privind mediile care vehiculează asemenea termeni.

Fapt e că, mai nou, premierul britanic s-a pliat totuşi în faţa presiunilor exercitate de o parte a presei şi din dreapta spectrului politic britanic. Într-un articol apărut în Financial Times premierul notase că, prin renegocieri cu UE, doreşte să obţină o limitare a libertăţii de circulaţie pentru imigranţii din ţările mai sărace. Iar la 27 noiembrie, David Cameron a anunţat adoptarea unor demersuri în vederea frânării accesului românilor şi bulgarilor la asistenţa socială britanică.

Ideea, deloc nouă, pentru că, sub o formă sau alta au propus-o şi oficialii altor ţări europene prospere, germani, francezi, austrieci şi olandezi, ar fi să se împiedice fenomenul recursului la ajutoare sociale din partea unor români care se stabilesc în vest. În speţă, a celor ce se vor folosi de deschiderea porţilor pieţii de muncă europene pentru români şi bulgari, la 1 ianuarie 2014, spre a se stabili în Marea Britanie ca să profite de pe urma binefacerilor ei sociale, iar nu ca să muncească.

Sugestii similare au avansat şi autorităţile franceze şi germane. Guvernul Angelei Merkel încearcă de mult să frâneze aşa-numita "imigraţie a sărăciei" şi să blocheze solicitările nejustificate de asistenţă socială. Nu e de aşteptat ca noul ei executiv, pe care-l va forma probabil cu social-democraţii, să renunţe la aceste eforturi.

Iar guvernul socialist al Franţei se luptă cu recesiunea, cu un şomaj enorm şi cu o criză de încredere în executiv, precum şi cu o populaţie foarte puţin dispusă să accepte reforme de piaţă. Toate acestea amplifică exponenţial, la Paris, tentaţia alunecării în demersuri şi declaraţii populiste, de genul cererii de "înăsprire a controalelor" pentru străinii veniţi temporar să lucreze...

Nu e clar de loc în ce măsură intenţiile exprimate de premierul britanic în domeniul accesului la ajutoare sociale sunt sau nu conforme dreptului european. Din fericire, legile Uniunii garantează şi libertatea circulaţiei.

Aceleaşi legi interzic discriminarea cetăţenilor UE, indiferent din ce ţară a Comunităţii ar proveni ei. Motiv pentru care comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Laszlo Andor, precum şi alţi colegi din CE, precum Viviane Reding, au şi protestat faţă de afirmaţiile premierului londonez.

Imigraţia masivă din ultima jumătate de veac a creat într-adevăr probleme majore britanicilor din Regatul Unit. Marea Britanie a devenit, ca atare, şi scena unei intensificări fără precedent a xenofobiei. Ea a constituit de altfel baza ascensiunii unui partid populist precum UKIP, prima formaţiune de natură să pună la încercare în mod serios aderenţa la democraţie şi la o societate deschisă a britanicilor.

Or, spre deosebire de emigranţi din alte zone, certaţi cu democraţia şi normele unei societăţi liberale de tip occidental, comunităţile europenilor din centrul şi răsăritul continentului s-au dovedit până acum loiale, muncitoare şi câtuşi de puţin axate pe obţinerea de profituri necuvenite.

În plus, occidentalii nu pot avea dreptul de a-şi "stabili companiile la Bucureşti ori Sofia pentru a beneficia de costul redus al forţei de muncă" fără să accepte şi "lucrătorii din România şi Bulgaria" în ţările lor, a reliefat, pe bună dreptate, europarlamentarul român, Monica Macovei, citată de Financial Times, de Agerpres şi de Revista 22.

Atât polonezii cât şi românii sau bulgarii din Regatul Unit, ori Irlanda, muncesc de regulă pe rupte ca să-şi câştige pâinea. Au plătit şi plătesc dări, taxe şi impozite, contribuind la sporirea bunăstării britanice.

Nimic nu justifică prin urmare asumarea convingerii că această stare de lucruri se va schimba semnificativ după ridicarea restricţiilor, nedrepte şi până în prezent, care le-au fost impuse, ani la rând, românilor şi bulgarilor.

Nimeni nu contestă că există şi excepţii. Dar luarea în considerare a unor cazuri marginale nu justifică adoptarea de legi discriminatorii. Şi cu atât mai puţin isteria.