1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Nicolas Sarkozy, condamnat la închisoare pentru corupție

1 martie 2021

Fostul șef de stat francez a fost condamnat pentru corupție la trei ani de închisoare, dintre care doi cu suspendare.

https://p.dw.com/p/3q3xZ
Franța Nicolas Sarkozy corupție
Politicianul conservator Nicolas Sarkozy a fost președintele Franței între 2007 și 2012Imagine: Blondet Eliot/ABACA/picture alliance

Sarkozy, în vârstă de 66 de ani nu va ajunge totuşi la închisoare, ci își va executa pedeapsa acasă, sub supraveghere electronică. Judecătorii Palatului de Justiție din Paris au considerat drept dovedit că Nicolas Sarkozy ar fi încercat să mituiască un judecător. Potrivit acuzării, fostul președinte i-ar fi oferit, în 2007, judecătorului Gilbert Azibert un post foarte bun în Monaco, în schimbul unor informații cu acces restrâns privind anchetele asupra finanțării campaniei sale electorale.

Sarkozy a respins mereu toate acuzațiile și a susținut că ar fi victima unor povești inventate. El a fost șef al statului francez în perioada 2007-2012 și rămâne un influent politician conservator. Sarkozy are la dispoziție acum zece zile pentru a face apel.

Donații ilegale în campania electorală?

Sarkozy este al doilea președinte al Franţei, după Jacques Chirac, condamnat pentru corupție. Judecătorul Azibert a cercetat, în 2007, acuzațiile aduse lui Sarkozy de acceptare a unor donații ilegale de la moștenitoarea concernului cosmetic L'Oreal, Liliane Bettencourt.

Dovezile în acest sens ar fi reieșit din fragmente de convorbiri dintre Sarkozy și avocatul său Thierry Herzog, după ce politicianul a părăsit funcția prezidențială. Discuția acestora ar fi fost interceptată și ascultată în contextul anchetării unei alte acuzații privind o finanțare ilegală din Libia a campaniei sale electorale.

Pe lângă Sarkozy, au fost puși sub acuzație atât judecătorul Azibert, care nu a primit ulterior niciun post în Monaco, cât și avocatul Thierry Herzog. Și aceștia au primit tot pedepse de trei ani de închisoare, din care doi cu suspendare. Procesul de la sfârșitul anului trecut a fost urmărit cu mare interes în Franța. 

os/maw (dpa, rtr, afp)