1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Fostul general Jaruselsky se consideră nevinovat

Thomas Rautenberg/ Catrinel Preda3 octombrie 2008

În procesul intentat la Varşovia sub acuzaţia de "crime comuniste", Jaruselsky a declarat că este nevinovat

https://p.dw.com/p/FTEE
Ultimul lider comunist al Polniei, generalul Jaruselski şi fostul secretar al partidului comunsit polonez, Stanislav KaniaImagine: AP

Fostul şef de stat şi de partid al Poloniei, ex-generalul Jaruselski în vârstă de 85 de ani şi alţi şapte membri ai guvernului de odinioară toţi octogenari sunt acuzaţi că au comis între 1981-1982 crime comuniste. În noaptea spre 13 decembrie 1981, ca şef al Consiliului militar de salvare naţională Jaruselski a decretat starea de război pentru a distruge sindicatul Solidaritatea.

Mai multe mii de critici ai regimului au fost reţinuţi iar câteva zeci de polonezi au murit în cursul acţiunilor brutale întreprinse de poliţii şi armată. În faţa tribunalului, fostul general a declarat că decretarea stării de război în interes naţional a reprezentat răul cel mai mic. Numai în acest fel a putut fi evitată o intervenţie militară a Moscovei. Jaruselski şi-a exprimat regretul şi compasiunea faţă de victimele represiunii, afirmând că punerea sa sub acuzaţie este „motivată politic” şi este „comandată” de fraţii Lech şi Jaroslav Kaczynski, preşedintele şi fostul premier al Poloniei.

Fostul general s-a pregătit temeinic pentru proces. Peste două ore el şi-a apărat cauza proprie precizând că: „neobişnuit de dramatica şi dificilă decizie a fost dictată de o situaţie extremă. În acest fel Polonia a fost apărată faţă de o catastrofă naţională mult mai gravă”.

Trupele Tratatului de la Varşovia sub conducerea Moscovei s-au aflat în decembrie 1981 pregătite să intervină militar în Polonia. Fostul general şi-a asumat toată responsabilitatea pentru ceea ce a făcut bine sau rău în condiţiile reale de atunci. A declarat că regretă, deploră şi cere iertare dar nu poate accepta învinuirile aşa cum i se aduc în actul de acuzaţie.

Majoritatea polonezilor a considerat intervenţia armatei în contextul problemelor grave de aprovizionare cu bunuri şi energie la început de iarnă, ca fiind bine venită. Prin impunerea legii marţiale sindicatul Solidaritatea din opoziţie a fost interzis iar activiştii lui în frunte cu liderul, laureatul de mai târziu al premiului Nobel pentru pace, Lech Walesa, arestaţi.

Astăzi fostul general se consideră a face parte din procesul de democratizare al Poloniei, argumentând că: „prin instituirea stării de război puterea agresivă a sindicatului Solidaritatea a fost barată. Şi în această logică legea marţială a contribuit la accelerarea schimbării situaţiei pe plan internaţional care a înlesnit crearea de structuri democratice în Polonia”.

Decretarea stării de război ca impuls al schimbării democratice în Polonia nu este considerată doar de procuratură un argument scos din burtă de fostul general. Istoricul polonez Jerzy Eisler se îndoieşte că judecătorii din Varşovia ar putea ajunge la o abordare juridică a legii marţiale. Pentru veteranii armatei populare generalul Jaruselski rămâne un erou, iar pentru rudele minerilor din Wujek care şi-au pierdut viaţa, amintirea arată cu totul altfel.

Tribunalul nu poate amesteca argumentele istorice şi în acest fel aprecierea istorică a legii marţiale va fi diferită. În cazul în care fostul general şi ceilalţi şapte inculpaţi vor fi găsiţi vinovaţi ei sunt pasibili de pedepse privative de libertate de până la 10 ani. Datorită stării precare de sănătate a fostului general o condamnare a sa este mai mult ca improbabilă. Procesul va fi continuat pe 6 octombrie.