Fosta nomenclatură utecistă merge mai departe

Prima decizie politică majoră de după 1989 privitoare la trecutul nostru totalitar – aceea prin care în decembrie anul trecut preşedintele Traian Băsescu a condamnat oficial regimul comunist drept criminal şi ilegitim – continuă să nu atragă după sine minimele efecte obligatorii.

Motivele sînt simple. Păruiala politică ocupă cea mai mare parte a timpului cuantificat pe cap de parlamentar, ministru, preşedinte. Grija zilei de mîine spre irosirea zilei de azi ocupă, la fel, pentru mulţi din societatea civilă cea mai mare parte a timpului cuantificat pe cap de locuitor. Mulţi dintre liderii de opinie sînt şi ei prea ocupaţi de păstrarea împărţirii pe caste şi tabere pentru a-şi mai putea face timp să ţină subiectul viu şi să reclame politicienilor ca decizia preşedintelui de condamnare a comunismului să nu rămînă doar un gest formal.

O lege a lustraţiei ar trebui să fie prima consecinţă obligatorie a condamnării comunismului. Personal, nu cred că o astfel de lege va fi votată de actualul parlament, dintr-un motiv elementar: conform unei anchete jurnalistice la care m-am mai referit şi în urmă cu cîteva luni, cînd subiectul părea a fi de actualitate, aprox. 10% din parlamentarii actualului legislativ ar cădea sub incidenţa unei astfel de legi. Altfel spus, ar trebui să-şi voteze singuri plecarea acasă. Desigur că nu putem ignora şi pe unii din membrii lustrabili ai executivului şi complicităţile acestora cu legiuitorii, astfel că o lege a lustraţiei pare cu atît mai mult lipsită de şanse de a fi votată.

S-a vorbit mult de foştii ofiţeri de securitate şi de foştii activişti de partid, care ar trebui excluşi din funcţii şi demnităţi publice. În schimb s-a vorbit puţin sau aproape deloc de foştii nomenclaturişti din rîndul Uniunii Tineretului Comunist şi al Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti. Pesemne că tendinţa de uitare a trecutului vinovat a fost asociată şi cu aceea de iertare a păcatelor tinereţii. La fel cum, prin comparaţie, „micuţul Titulescu” (mă refer la Victor Ponta) ar fi infinit mai supus iertării decît fostul său mentor Adrian Năstase, din motive de vîrstă. Dar iată că preşedintele tineretului PSD nu a fost reţinut, tot din motive de vîrstă, să-şi trădeze mentorul pentru a accede în ierarhia „partidului mare”.

Nu vreau să spun nimic altceva decît că este greşită ideea conform căreia nomenclaturiştii UTC şi ai asociaţiilor studenţeşti „nu aveau putere” în fostul regim. Au avut-o şi înainte de 89, iar mulţi dintre ei o au şi în zilele noastre.

Un exemplu recent este numirea prorectorului Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative de la Bucureşti, Ani Matei, în funcţia de director general al Direcţiei de învăţămînt superior din Ministerul Educaţiei. E drept că Ani Matei a fost numit în această funcţie în urma unui concurs.

Întrebarea este dacă înaintea concursului nu ar fi trebuit ca Ministerul Educaţiei să impună şi un criteriu moral, avînd în vedere că actualul administrator al învăţămîntului superior din România, Ani Matei, a fost între 1985-1989 membru în Comitetul Central al UTC şi preşedintele Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România.

Foşti activişti ai UTC şi UASCR sînt şi în Parlamentul României, şi în executiv. Lustrabili, ca şi Ani Matei, dar care am convingerea că nu vor fi prea curînd lustraţi. Dimpotrivă, realitatea arată că ei acced în funcţii, printr-o convertire formală la noile cerinţe ale societăţii.