Foştii comunişti germani sunt pe val
1 septembrie 2009Faptul că în estul Germaniei alianţele de culoare roşie, ce i-ar cuprinde pe foştii comunişti pe de-o parte şi social-democraţi pe de altă parte, sunt foarte posibile, nu reprezintă câtuşi de puţin o noutate. După alegerile desfăşurate în landul Saarland, o astfel de coaliţie, cu participarea suplimentară a Verzilor, ar putea deveni realitate şi în vestul Germaniei. Şi, asta, în pofida dezavuării prompte, de către social-democraţi, a scenariului de posibilă colaborare cu Stânga în privinţa formării unui guvern la nivel naţional.
Fapt este că, spre deosebire de statele fostului bloc comunist, unde prezenţa la guvernare a moştenitorilor fostelor grupări comuniste nu oripilează pe nimeni, în Germania, situaţia a fost şi rămâne diferită. De ce? Dintr-un motiv foarte simplu. Comuniştii au fost, pe bună dreptate sau nu, înfieraţi şi făcuţi responsabili de divizarea Germaniei. Ceea ce nu înseamnă, însă, că influenţa lor politică în estul ţării a fost diminuată sau că nu s-au bucurat de succes încă din anii 90.
Prim-minstru din rândurile post-comuniştilor
În vreme ce în landul Saxonia - Anhalt, Stânga a tolerat Guvernul minoritar al social-democraţilor, în Mecklenburg - Pomerania Anterioară, cele două formaţiuni politice au fuzionat de-a dreptul. Ca să nu mai vorbim despre Berlin, acolo unde, din 2001, există de asemenea o alianţă între cele două partide. Germania a cunoscut aşadar combinaţii politice felurite.
Ceea ce nu s-a mai pomenit până acum este ca un land să fie condus de un prim-ministru al Stângii. Un astfel de scenariu ar putea deveni însă realitate. În Turingia, de pildă, social-democraţii şi post-comuniştii revendică deopotrivă funcţia de prim-ministru, cei din urmă având însă un avantaj de nouă procente. În pofida configuraţiei politice, parlamentarul social-democrat Franz Münterfering rămâne ferm pe poziţii.
"Nu vom vota pentru un prim-ministru al Stângii", a spus Münterfering.
Criza identitară
Unii analişti susţin, de ceva vreme, că social-democraţii germani ar putea trece printr-o criză identitară. Atât în vest, cât şi în est, ei se consideră în continuare adevăraţii reprezentanţi politici pe eşichierul politic de stânga. Din punct de vedere istoric, această abordare este perfect valabilă. Cu o menţiune: începând cu sfârşitul anilor 90, mulţi social-democraţi au trecut în barca ex-comuniştilor, considerând politica economică a SPD-ului neoliberală.
Autor: Marcel Fürstenau / Vlad Drăghicescu
Redactor: Cristi Ştefănescu