Flacăra adevărului | România | DW | 16.01.2019
  1. Inhalt
  2. Navigation
  3. Weitere Inhalte
  4. Metanavigation
  5. Suche
  6. Choose from 30 Languages
Publicitate

România

Flacăra adevărului

E posibil ca, la nivelul ei de alfabetizare şi mancurtizare, Dăncilă să creadă în "adevărul" propriilor minciuni. Nu e singura care le şi colportează şi s-ar putea să le dea şi crezare. Dar adevărul încă n-a murit.

Niederschlagung Prager Frühling 1968 (picture-alliance/AP Photo/P. Winterbach)

Tanc sovietic invadând Piaţa Venceslas din Praga, în 1968

Cum e când adevărul ne arde cu adevărat? Unii o ştiu. O ştia Jan Palach. Şi a şi spus-o după ce s-a imolat acum exact 50 de ani, dându-şi foc în piaţa Venceslas din capitala cehă, în semn de protest nu doar împotriva invaziei trupelor statelor comuniste şi sugrumării libertăţii reprezentate de Primăvara de la Praga. Ci şi împotriva deznădejdii, indiferenţei şi resemnării, pe scurt, împotriva fatalismului în faţa cruzimii sinistrului moloh rus, comunist şi totalitar, împotriva letargiei care-i cuprinsese pe compatrioţii săi, după invazia trupelor din statele Pactului de la Varşovia.

Înainte de a-şi turna găleata de benzină în cap şi a se aprinde în capitala patriei lui Jan Hus, alt mare luptător pentru libertate, ars pe rug pentru "erezie" în 1415,  Palach studiase intens istoria. Şi biografia eroului său, Hus. Devastat de spectacolul tancurilor sovietice, trimisese Uniunii Scriitorilor cehoslovaci o scrisoare explicându-şi protestul ca tentativă de a-i trezi pe oameni ”din disperarea în care e pe cale să sucombe ţara”. Apoi s-a transformat în torţă vie, una alergând nebuneşte în piaţa Venceslas, până ce un un trecător curajos s-a aruncat asupra ei şi a stins-o cu propriul său palton.

Ajuns în spital, Palach a supravieţuit doar câteva zile, dar a mai apucat să-i mărturisească unei doctoriţe că ”omul are datoria de a combate răul cum poate”. Mă înclin adânc în cinstea sa.

Am auzit de el, pe larg, la Europa Liberă, într-o epocă în care, copil fiind, am avut ca atâţia alţii naivitatea de a crede că România s-a despărţit definitiv de marele rău şi a apucat-o, irevocabil, pe  calea libertăţii. În fond, Ceauşescu refuzase participarea la violul în grup comis de Kremlin şi de aliaţii sovieticilor în casa cehilor şi slovacilor.

Datorită lui Palach şi odiosului flirt ulterior al lui Ceauşescu cu despoţii totalitari asiatici n-avea să treacă mult înainte ca şi românii să se trezească şi ei, rând pe rând. 

Exemplul lui Palach, fie-i  memoria binecuvântată, avea să mă determine să refuz să mai mai las îndoctrinat de portavocile propagandei comuniste. Iar glasurile disidenţilor şi ale Europei Libere, ale unor posturi ca Deutsche Welle, BBC şi Vocea Americii aveau să mă ajute, în faţa asaltului minciunii naţional-comuniste, să caut drumul spre adevăr.

După 1989, minciuna avea să-şi ia, însă, plenar, revanşa. Am văzut-o şi auzit-o în aceste zile zbenguindu-se nonşalant în Parlamentul European. În al cărui plen Viorica Dăncilă a avut tupeul incomensurabil de a declara, fără vreo jenă manifestă, că "niciun român nu poate să spună că Guvernul Român a luat o decizie împotriva justiției". 

Iată minciuna groasă, grobiană, personificată şi sfruntată, cum cotropeşte ea în pas de sârbă sălile instituţiilor europene. Iat-o cum se etalează insolent la cârma lor şi le mânjeşte, decredibilizându-le, cum au pătat blindatele sovietice, bâtele şi beciurile KGB-ului istoria cehilor şi a Europei.

Dar minciuna Dăncilei nu e doar a ei. Îndoctrinarea, propaganda, strâmbarea adevărului întru manipularea şi lichidarea minţilor românilor nu e în primul rând şi înainte de orice opera ei. Sau a lui Dragnea.  E chiar posibil ca, la nivelul lor de alfabetizare şi mancurtizare, Dragnea şi Dăncilă să creadă în "adevărul" propriilor minciuni. Nu sunt singurii care le şi colportează, le acreditează şi s-ar putea să le dea şi crezare. În fond, în capul lor s-ar putea să se fi instalat  profund convingerea că români "adevăraţi" sunt doar pesediştii, din specia celor care susţin cleptocraţia.

Urcarea minciunii pe tronul României şi Europei e opera celor care, prin  televiziuni de stiri false, livrează de ani şi decenii în casele românilor un amestec toxic de invenţii, de semiadevăruri, de false interpretări, de zvonuri şi scorneli benigne doar în aparenţă, în fapt fatale, un amalgam de plăsmuiri de falşi duşmani, ca ”statul paralel”. E realizarea celor care se pricep, savant, să aburească astfel, încât românii să nu priceapă diferenţa dintre "a iniţia" o normă europeană şi a o valida şi adopta în variantă criminală. Ca, spre pildă, legea recursului compensatoriu.

Ori dintre SRI şi poliţia politică a regimului comunist. Este lucrarea celor care conving oameni altminteri cât se poate de oneşti să creadă că scornelile sunt uşă de biserică, iar hoţul înstăpânit asupra lor un om cinstit, care nu le fură libertatea şi averea, ci îi apară şi îi ajută.

E performanţa celor care, ani la rând, le-au furat şi maculat românilor reperele. Şi i-au determinat pe mulţi să confunde patriotismul autentic al unor Iuliu Maniu, Noel Bernard, Vlad Georgescu, Neculai C-tin Munteanu, Doina Cornea, sau Mihai Şora, cu naţionalismul nihilist, antisemit, xenofob, rasist şi antidemocratical legionarilor, al Securităţii comuniste şi al nomenclaturii ceauşiste.

Sistematica spălare pe creier efectuată prin războiul hibrid dus împotriva românilor de instrumentele de agitprop ale postcomunismului şi neo-naţionalismului reşapat, împreună cu aliaţii lor de la Moscova, a făcut posibilă reapariţia coşmarului. A condiţionat restauraţia ceauşistă şi edificarea sub regimul Dragnea a statului naţional-securist. Care-şi permite, prin una din instituţiile sale, pe nume CNA, să cenzureze şi să pedepsească adevărul.

Şi să-l ostracizeze, prin suspendarea emisiunii unui post ca Realitatea tv, care i-a apărat, în stricatul şi ipocritul peisaj publicistic românesc, pe cetăţenii maltrataţi şi gazaţi de jandarmi la 10 august 2018.

A condamna acest post, dar a nu pune la punct televiziunile de linşaj mediatic, care-i induc grav în eroare, de ani şi decenii, pe spectatori, la ordinul patronilor lor securisto-cleptocraţi, lansează un mesaj clar: adevărul rămâne, din unghiul regimului, un "duşman al poporului".

Va continua, deci, să fie reprimat. În aceste condiţii nu e de mirare că defecta democraţie românească a sucombat. Uimitor e că mai există români care n-au abandonat lupta pentru adevăr.

Şi pentru libertate. Al cărei simbol rămâne de-a pururea Jan Palach. E lupta pe care a dus-o decenii la rând şi Europa Liberă. Deşi are efectul unui duş glacial, întrucât confirmă dureros regresul şi reşuta în antidemocraţie, la 30 de ani scurşi de la Revoluţie, salut din inimă revenirea Europei Libere în România de dincoace de Prut. E o şansă de renaştere pentru asasinatul stat de drept 

Dar va putea ea, cu banii Congresului american, să contracareze, de una singură, ponderea strivitoare a minciunii pesediste? Sau cea, nu mai puţin ecrasantă, a propagandei putiniste? Defel. Oricât ar anima-o flacăra adevărului, va avea nevoie de ajutor. Şi de setea noastră de informaţie curată.