1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
Sport

Finala Champions League: Jürgen Klopp și marea lovitură

Mark Hallam | Marko Langer
26 mai 2018

Zâmbetul. Ochelarii. Barba. Jürgen Klopp este demult marcă înregistrată și antrenor celebru. Dar a început foarte de jos. Va reuși el opera carierei sale în finala Champions League de la Kiev?

https://p.dw.com/p/2yLoV
UEFA Champions League Halbfinale | AS Rom - FC Liverpool - Jürgen Klopp
Jürgen Klopp este foarte iubit de fanii lui LiverpoolImagine: Getty Images/J. Finney

La Anfield Road, în biroul său șic colorat în roșu și alb, culorile tradiționale ale FC Liverpool, echipă pe care o manageriază, Jürgen Klopp este deseori intervievat de diverse echipe de jurnaliști sportivi. A fost fostul mare fotbalist englez Gary Lineker, acum prezentator al unei populare emisiuni fotbalistice. Lineker l-a întrebat pe Klopp de ce are harta Angliei pe perete: ca să știu cum să ajung la jucătorii mei, a răspuns în glumă antrenorul german. Mai târziu, înainte să știe că al său Liverpool va juca finala Champions League împotriva lui Real Madrid, Klopp a fost intervievat de moderatorul "Sky" Jörg Wontorra, care l-a întrebat despre o legendă a clubului englez - antrenorul Bill Shankly, una din cele mai respectate figuri din istoria acestei echipe. Klopp a fost întrebat dacă ar putea să le explice tinerilor cine a fost acest Shankly. Klopp a răspuns: "Sper că nu e nevoie să explici azi prea mult cine a fost Bill Shankly. Poți afla repede cu o căutare pe Internet."

"Mândru să fiu numit un 'Scouser'"

Pentru cei care nu vor să îl caute online, William 'Bill' Shankly a fost un fotbalist scoțian care a devenit celebru ca antrenor al FC Liverpool. El a fost manager pe Anfield Road între 1959 și 1974 și i-a condus pe "Reds" din mediocritatea eșalonului secund până în vârful absolut al fotbalului european. În 1973 el a adus primul titlu internațional al clubului: Cupa UEFA, câștigată în fața Borussiei Mönchengladbach. Shankly a fost Liverpool, dar a început, la fel ca Klopp, în calitate de străin (scoțian). "Chiar dacă sunt scoțian, am fost mereu mândru să fiu numit 'Scouser'", a declarat Shankly, care a încetat din viață în 1981 la Liverpool, oraș în care există un monument de bronz în memoria sa. "Scous" este un dialect vorbit la Liverpool, unul dificil de înțeles chiar și pentru numeroși englezi.

La fel ca și Klopp, Shankly era cunoscut pentru replicile sale memorabile. De exemplu: "Există oameni care cred că fotbalul ar fi o chestiune de viață și de moarte. Mie nu-mi place atitudinea asta. Pot să vă asigur că pentru mine fotbalul este mult mai mult decât atât."

Großbritannien FC Liverpool Bild Trainer Jürgen Klopp & Statue von Bill Shankly
Jürgen Klopp și statuia lui Bill Shankly, antrenorul legendar al FC LiverpoolImagine: Imago/Sportimage

Așteptând cu nerăbdare jocul următor

Klopp și-a descris viziunea despre fotbal în discuția sa cu Lineker: el vrea să-i facă pe spectatori să aștepte cu maximă nerăbdare meciul următor. Când fanii abia părăsesc stadionul după ultimul meci, ei ar trebui să se gândească deja la următorul. Fotbalul ca dependență în sens pozitiv, ca iubire adevărată.

Această dragoste pentru acest sport și pentru minge a adus-o Klopp cu el. A cunoscut-o mai întâi și și-a însușit-o pe terenurile de amatori din Germania. Jürgen Klopp a fost și el fotbalist, dar unul cu succes limitat și fără prea mult talent. Pe finalul carierei, a ajuns totuși să joace în divizia germană secundă. Și ca antrenor a început foarte de jos: la 21 de ani era preparator fizic la tineretul lui Eintracht Frankfurt. La FSV Mainz 05 a început ascensiunea sa fulminantă ca antrenor, care i-a adus, ca manager al Borussiei Dortmund, titlul de campion al Germaniei (2011, 2012), Cupa Germaniei (2012) și disputarea finalei Champions League (2013), pierdută în fața lui Bayern München. Klopp vrea să facă acum un pas și mai în față cu Liverpool, având șansa să câștige sâmbătă, 26 mai, finala Ligii Campionilor - o adevărată încoronare a unei cariere la care nu mulți se așteptau. 

"In Klopp we trust"

El îi încântă pe oamenii din Liverpool cu stilul său deschis, de cele mai multe ori binedispus. "In Klopp we trust" - o inscripție care se poate citi pe multe afișe în stadion. Nu se poate mai mult. Klopp știe cum stau lucrurile: "Este clar un lucru când ajungi aici la Liverpool - toată lume așteaptă cu înfrigurare noi titluri". Știe că trebuie să câștige aceste titluri pentru a rămâne pe val.

Acum are această șansă, împreună cu un ansamblu din care fac parte atacanți ca Mohammed Salah, Roberto Firmino și Sadio Mané, o tripletă care a înscris nu mai puțin de 29 de goluri în acest sezon de Champions League. Mai ales succesul fulminant al lui Salah îi este atribuit lui Jürgen Klopp.

O versiune modernă

Când Jürgen Klopp a sosit la Liverpool în octombrie 2015, a dat o declarație plină de modestie: "Sunt un om cu totul normal. Vin din regiunea Schwarzwald (Pădurea Neagră)". A fost o paralelă la colegul său de breaslă José Mourinho, numit "the special one", iar Klopp s-a prezentat râzând drept "the normal one." Este o frază care arată că anumite expresii rostite de Klopp sunt de efect, chiar dacă nu total adevărate. Dacă va reuși să-i învingă pe cei de la Real Madrid în finala Champions League, cu siguranță că antrenorul german de 50 de ani va deveni definitiv "very special". O versiune modernă a legendarului Bill Shankly, după cum crede fostul jucător al celor de la Liverpool, Mark Lawrenson. Un triumf la Kiev îi va face pe fanii lui FC Liverpool să se întrebe dacă managerul lor va rămâne alături de echipă sau va pleca spre alte realizări. Pentru că, în caz de victorie, lista celor care și l-ar dori pe Klopp va deveni una foarte lungă.