Feţele istoriei, revoluţia şi literatura contemporană

O filozofie a disidenţei este schiţată de Gabriel Andreescu în cuprinsul cărţii intitulate „L-am urît pe Ceauşescu”. Autorul îşi argumentează demersul în mai multe planuri. El evocă activitatea, rolul cîtorva din personalităţile disidenţei româneşti, urmăreşte destinele post revoluţionare ale unor colaboratori ai securităţii, îşi exprimă propria ură faţă de Ceauşescu:

A-l ierta pe Ceauşescu nu este o problemă personală. Eu l-am urît pe Ceauşescu pentru că ura reprezintă revolta mea mistuitoare faţă de răul inferior făcut pe lume de acest scelerat. Iar revolta nu-mi aparţine mie, fiinţei mele întîmplătoare. Revolta aceasta este chiar dovada, evident impersonală, că lumea are un sens.

Vladimir Tismăneanu propune, de pe poziţiile politologiei, o contextualizare europeană a Revoluţiei Române în volumul intitulat „Despre 1989. Naufragiul utopiei”.

Expertul în istoria comunismului scrie: Natura Revoluţiei Române, inclusiv recurgerea la violenţă şi masacru, se explică prin caracterul impenitent stalinist al dictaturii comuniste (…). Asemenea celorlalte revoluţii din 1989, a fost un fenomen social total, o explozie de spontaneitate democratică, o afirmare a libertăţii în lupta împotriva despotismului ideocratic. Extrem de grav însă, în cazul României postdecembriste, este faptul că nici constituţia libertăţii, ca sinteză între legalitate şi legitimitate, nici datoria memoriei traumei totalitare, în formă instituţionalizată şi prescrisă la nivel pedagogic, nu s-au întrupat încă în mod credibil în noul corp politic şi social.

Absenţa acestei „întrupări” poate fi doar parţial „compensată” de publicarea unor memorii sau de antologarea unor mărturii. Dan Lungu însumează amintirile unor martori oculari din ţară şi străinătate, legate de Revoluţia Română, în antologia „Strada Revoluţiei numărul 89”, apărută, ca şi restul volumelor citate, tot la editura Polirom.

Dar, pe lîngă aceste apariţii de ultimă oră, legate de evenimentele petrecute în urmă cu 20 de ani, mai există remarcabile tentative de a surprinde, în planul beletristicii, întîmplările istoriei mari şi mărunte.

Lucian Dan Teodorovici propune o viziune mai relaxată, tragi-comică, burlescă, a realităţii româneşti post-decembriste în volumul de proze scurte intitulat „Atunci i-am ars două palme”, lansat în traducere germană la Pop Verlag.

Rodica Binder l-a întîlnit pe Lucian Dan Teodorovici la ediţia din această toamnă a Tîrgului Internaţional de Carte de la Frankfurt pe Main, unde l-a invitat să citească la microfon, pentru ascultătorii noştri, un fragment din volumul amintit.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Alexandra Sora