Festivalul Enescu - o manifestare la superlativ, accesibilă tuturor iubitorilor de muzică

Medana Weident: Domnule Boris Gruhl, vă aflaţi pentru a doua oara deja la Festivalul "George Enescu". Ce v-a impresionat în aceste prime zile de festival?

Boris Gruhl: Mă bucur să revin la festival. Acum, după primele trei zile, înţeleg şi mai bine de ce mi-am dorit să fiu din nou aici. În acest timp relativ scurt am putut vedea foarte mult. Concerte extraordinare, cum a fost cel de deschidere, fiind o plăcere să ascult Simfonia I de George Enescu, mai ales cu o orchestră atât de minunată cum este Residentie Orkest, Filarmonica din Haga, şi, prin contrast, în partea a doua a programului, cea de -a X-a Simfonie de Şostakovici. Un program extraordinar ales pentru deschiderea unui astfel de festival, aflat la cea de-a XX-a sa ediţie. Am asistat şi la concerte de cameră foarte interesante, mi-au plăcut deosebit de mult lucrările prezentate în primă audiţie ale unor tineri compozitori români. Constat că viaţa muzicală românească este foarte interesantă şi efervescentă. În Germania, nu prea ai, din păcate, ocazia să asculţi această muzică. Şi de aceea prezenţa la un astfel de festival e o bună ocazie de a cunoaşte creaţia muzicală românească contemporană.

Publicul tânăr entuziast şi receptiv

Ceea ce m-a mai impresionat în acest an este publicul tânăr numeros, foarte receptiv, entuziast. E o plăcere să fiu aici şi să văd acest mare entuziasm - fie la marile concerte de la Sala Palatului, fie la concertele de cameră cu muzica secolului XXI. Sunt oameni foarte interesaţi să asculte acest tip de muzică şi ascultă cu sufletul la gură.

Apoi am asistat la mult aşteptata premieră a operei wagneriene "Lohengrin" - şi aceasta o surpriză. M-a impresionat prestaţia orchestrei Operei Naţionale Bucureşti. A fost frumos să ascult această muzică wagneriană, interpretată cu un altfel de temperament. Este, de fapt, ceea ce m-a impresionat cel mai mult. Sigur că a fost şi o plăcere să reascult marile staruri internaţionale, precum Johan Botha sau Emily Magee, dar m-au surpins plăcut şi vocile interpreţilor români. Mi-aş dori să ascult odată această montare a "Lohengrin" de la Opera bucureşteană doar cu distribuţie românească. 

M.W.: Un motiv în plus să reveniţi la Bucureşti încă înaintea ediţiei viitoare a Festivalului Enescu...

B.G.: Da, ar fi frumos, pentru a cunoaşte viaţa muzicală românească din afara festivalului, despre care am auzit că este foarte interesantă şi plină de surprize.

Un festival pentru toţi iubitorii de muzică

M.W.: Ce credeţi că deosebeşte acest festival de alte mari festivaluri internaţionale?

B.G.: În primul rând este un festival deschis pentru toţi. După câte am înţeles, preţurile sunt foarte reduse faţă de cele din occident, fiind accesibile, aşadar, tuturor melomanilor. Apoi există şi serii de concerte de muzică contemporană cu intrarea gratuită. Programul festivalului este la un nivel extrem de ridicat, invitaţi fiind cele mai mari orchestre, cei mai de seamă dirijori şi solişti la ora actuală pe plan internaţional, fără a fi, însă, un festival al "covoarelor roşii", în care să vezi doar personalităţi în ţinută de gală, ci este un festival pentru oamenii care iubesc şi vor să asculte această muzică. Asta mi se pare extraordinar şi în această atmosferă mă simt bine.

Receptivitatea muzicii enesciene în occident

M.W.: Da, este în primul rând un festival pentru oamenii de aici, pentru mulţi dintre cei care nu-şi pot permite să călătoarească pe mapamond pentru a vedea un concert sau altul cu o orchestră, un dirijor sau un solist anume.
Să ne oprim atenţia asupra creaţiei enesciene, care ocupă un loc central în acest festival. Programul actualei ediţii cuprinde, de pildă, pentru prima dată, toate cele cinci simfonii ale lui George Enescu.

B.G.: Lucru care mi se pare foarte important şi îmi pare rău că nu pot rămâne mai mult pentru a asculta mai multă muzică de Enescu - toate simfoniile şi alte compoziţii ale sale. În Germania am extrem de rar această ocazie. Din păcate nu se cunoaşte mult prea mult din muzica sa dincolo de cele două rapsodii şi e regretabil că muzica acestui compozitor, care a jucat un rol decisiv în secolul XX, nu este cunoscută cum s-ar cuveni. Există totuşi înregistrări pe disc cu lucrări enesciene în interpretarea unor mari orchestre şi mari dirijori. În repertoriul sălilor de concerte germane, Enescu figurează într-o prea mică măsură. Şi din acest motiv festivalul oferă o şansă pentru a asculta mai multă muzică de Enescu, de a te informa asupra biografiei şi creaţiei compozitorului în Muzeul care îi este consacrat.

M.G.: Una dintre cele mai frumoase înregistrări pe CD, făcute în occident, este, după părerea mea, cea a "Octuorului" cu Gidon Kremer şi Kremerata Baltica, interpretare pe care o vom asculta şi la Bucureşti în cadrul festivalului.

B.G.: Cu doi ani în urmă, la ediţia din 2009, am cumpărat o mulţime de CD-uri cu înregistrări de Enescu şi am ascultat mult, inclusiv frumoasele înregistrări istorice cu George Enescu la pian, la vioară sau la pupitrul orchestrei, interpretându-şi propriile compoziţii. Odată la doi ani îmi reîmprospătez colecţia de înregistrări şi e bine să ştiu că există un loc în care pot asculta şi această muzică. E plăcut să observ la unii dintre compozitorii tineri români aceste influenţe ale universului muzical enescian - sonorităţi şi colorit similare.

M.W.: Revenind la ceea ce spuneaţi mai înainte, de ce credeţi că în Germania muzica lui Enescu nu este cunoscută şi interpretată în măsura în care s-ar cuveni?

B.G.: Enescu a trăit o bună parte din viaţă în occident, la Paris. Nu a fost singurul în această situaţie. Unii au intrat în uitare, forţat, în timpul nazismului, pentru că muzica lor nu avea voie să fie interpretată. O parte dintre aceşti compozitori figurează din nou în repertoriul scenelor de operă, mai cu seamă a celor mici şi mijlocii. Dar impresia mea este că în afară de nume mari ca Penderecki sau, în ultimii ani, a unora dintre compozitorii din ţările Baltice, cei a căror activitate s-a întins până în anii '50, fie că au trăiat doar în Europa de Est, fie că au părăsit la un moment dat Estul şi au trăit în occident, nu au ajuns cu adevărat la cunoştinţa publicului german. Cu excepţia celor care proveneau din ţari cu care Germania avea relaţii mai strânse. Realitatea e că, din păcate, pentru multă vreme, viaţa culturală din România, a rămas, în mare parte, necunsocută în Germania. Şi de aceea acest festival reprezintă o cale de a îndrepta lucrurile. În Germania, mai ales în fosta RDG, au existat cântăreţi şi cântăreţe de operă din România, care au făcut acolo carieră, ceea ce nu a dus, însă, şi la popularizarea muzicii româneşti. Numele lui Enescu este, fireşte, cunoscut, dar în ce priveşte amploarea şi diversitatea creaţiei sale, mai există mult de descoperit.

Bucureştiul, un oraş al contradicţiilor

M.W.: În 2009 aţi fost pentru prima dată în România. Vă aflaţi acum pentru a doua oară în Bucureşti. Cum vi se pare oraşul, atmosfera de aici?

B.G.: Ca şi acum doi ani, Bucureştiul mi se pare un oraş al contradicţiilor puternice. De astă dată m-a frapat şi mai mult faptul că Bucureştiul este un oraş într-o permanentă schimbare. La orice colţ de stradă se renovează, se restaurează, se reface ceva căzut pradă timpului, pentru a scoate la lumină cât mai mult din substanţa istorică, din strălucirea metropolei de odinioară. Acolo unde mai e posibil, desigur. E trist să vezi că nu totul se mai poate reface, că au fost distruse clădiri pentru totdeauna. De aici şi zgomotul permanent al acestui oraş, pe care nu l-aş considera neapărat ceva negativ, ci mai de grabă pulsul oraşului. Frumos este şi parfumul său levantin. Ca străin mă simt foarte bine aici. Seara domneşte o atmosferă foarte plăcută pe străzi, mai ales în centrul vechi, în jurul străzii Lipscani. E plăcut că la un asmenea festival ai unde merge după concertul de la miezul nopţii, să bei un pahar de vin roşu sau alb românesc şi să mănânci ceva, fără a sta singur la masă. E un oraş în care ai mult de văzut şi de ascultat. Dacă eşti bine organizat, uneori poţi urmări chiar patru concerte pe zi. Mi-ar plăcea ca, poate data viitoare, să văd mai mult din ţară, făcând o excursie la munte sau la mare. Festivalul poate fi, ca atare, şi un punct de plecare pentru a cunoaşte mai mult din ţară. Mai ales că festivalul nu se limitează doar la Bucureşti, ci are loc şi în alte oraşe ale României.

Autor: Medana Weident
Redactor: Petre M. Iancu