FDP: sfârşit de epocă

Ce prăbuşire! Atât de adâncă, atât de dureroasă! Este ceasul cel mai amar al FDP, a admis liberalul Christian Lindner, la aflarea primelor rezultate. Cifrele oficiale vorbesc despre un scor de 4,8 procente. Cu zece mai puţin decât acum patru ani. Şi: pentru prima oară în istoria Republicii Federale, FDP nu are loc în Bundestag.

Şeful liberalilor renani, Lindner, un tip de regulă strălucitor, avea, în primul interviu televizat al serii alegerilor, o mină împietrită. Aşa arată dezamăgirea. Să plonjezi din record în record; de la maxim istoric la minim istoric- Dureros. Prima consecinţă: Luni, preşedintele partidului, Philipp Rösler, şi-a anunţat demisia din această funcţie.

"A fost o notă de plată", comentează politologul Ulrich von Alemann. "FDP a comis erori - în politica sa, în platforma program, în alegerea conducerii şi în derularea campaniei". S-au succedat, aceste erori, pe parcursul întregului mandat parlamentar. Patru ani de prăbuşire continuă, începând chiar din zilele ce au urmat alegerilor din 2009. Sub presiunea liberalilor şi ai CSU, Guvernul Merkel avea să decidă reducerea TVA-ului pentru industria hotelieră; aproape concomitent a fost făcută publică o donaţie de ordinul milioanelor de euro pe care un antreprenor din branşă a făcut-o liberalilor. "FDP a fost instantaneu catalogat drept partid clientelar, de interese, având ca obiectiv simplificarea vieţii marilor plătitori de impozite", aminteşte von Alemann.

Căderea în sondaje a preşedintelui partidului, Guido Westerwelle, l-a determinat pe acesta spă demisioneze, în 2011, din funcţiile de vicecancelar şi şef al FDP. Dar picajul a continuat şi sub noul lider, Philipp Rösler. Minimul absolut avea să fie atins în 2012, cu ocazia alegerilor regionale din Saarland: doar 1,2 procente din sufragii. Un anti-record absolut în istoria partidului.

Au existat şi redresări - dar acestea s-au produs doar acolo unde liderii locali s-au îndepărtat de politica promovată la centru: Christian Lindner, de exemplu, în Renania de Nord - Vestfalia, a obţinut, în alegerile regionale, 8,6%. Sau Wolfgang Kubicki în Schleswig-Holstein, cu 8,2 procente.

În cei 64 de ani scurşi de la primele alegeri din Republica Federală, FDP a reuşit să-i petreacă pe cei mai mulţi la guvernare - 52. Nici măcar conservatorii cancelarei Merkel nu au atâţia (doar 44). Între 1969 şi 1998 au fost constanta în coaliţia majoritară, deşi alegerile au fost câştigate când de creştin-democraţi, când de social-democraţi.

O parte din cauzele eşecului liberalilor se ascund în succesul acumulat de Angela Merkel. Poate chiar cea mai mare parte a pierderilor FDP se regăseşte în acumulările cancelarei, susţine von Alemann. Succesul din 2009 s-a datorat în primul rând votanţilor care aşteptau schimbarea, dezamăgiţi la vremea aceea de Marea Coaliţie şi de CDU. Iar aceşti dezamăgiţi şi-au văzut acum de drum, sugerează politologul german: "Probabil că dacă nu ar fi existat Alternativa pentru Germania, FDP-ul ar fi prins un loc în Bundestag".

În acest moment, după ce au zburat din parlamentul regional din Bavaria şi au intrat "la mustaţă" în Hessa, liberalii mai sunt reprezentaţi în legislativele a 9 din cele 16 landuri şi mai guvernează într-unul singur. Ce urmează? Dispare partidul? Nu, crede Ulrich von Alemann: "FDP este un partid cu greutate. FDP are o istorie mare. Liberalii sunt reprezentaţi la mai toate nivelele, sunt bine ancoraţi în societate. Scorul de duminică nu înseamnă sfârşitul FDP".

Ce soluţii au? Să recăştige credibilitatea în chestiuni ce ţin de economie şi drepturi civile - în special combinând cele două teme. Christian Lindner, fost secretar general, ar putea fi omul ideal pentru redresarea FDP. Reconstrucţia va fi dificilă. Dar, cel puţin, timpul e de partea liberalilor - patru ani, până la viitoarele alegeri parlamentare.