1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Fascinanta căutare a unui vaccin (SpotMedia.ro)

6 iulie 2020

Cum pregătește România cea mai grea iarnă? Câteva declarații și informații indică faptul că guvernele încep să se pregătească pentru declanșarea unor campanii de vaccinare, începând cu luna ianuarie anul viitor.

https://p.dw.com/p/3eqiD
Un medic ii administreaza unui pacient un vaccin antigripal
Imagine: picture-alliance/dpa/R. Guenther

“În acest moment, trăim în lumea pe care anti-vacciniștii și-o doresc. Suntem într-o perioadă în care cunoaștem neajunsurile existenței unui vaccin pentru această boală cu toate consecințele care decurg de aici”, a declarat, în exclusivitate pentru SpotMedia.ro, medicul Gindrovel Dumitra, coordonatorul Grupului de Vaccinologie din Societatea Națională de Medicină a Familiei.

În România nu se fac pregătiri speciale cu privire la posibila apariție a noului vaccin, dar se încearcă rezolvarea cererii imense de vaccin antigripal care va veni odată cu toamna, dar și declanșarea unei campanii de imunizare cu clasicul ser pneumococic, anti-tuberculoză.

“Vrem să vaccinăm persoanele de peste 65 de ani pentru că există studii care arată că, în cazul infectării cu noul coronavirus, complicațiile apărute la nivelul aparatului respirator, în cadrul acestei categorii de vârstă, pot fi limitate în urma acestui vaccin”, a declarat medicul Gindrovel Dumitra pentru SpotMedia.ro.

De asemenea, acesta a mai adăugat că și-ar dori ca în România să fie făcute 5 milioane de doze de vaccin antigripal, începând cu luna octombrie 2020.

“Știu că această cifră e extrem de optimistă, dar vaccinarea în masă pentru gripă ajută sistemul sanitar pentru că se elimină afecțiunile provocate de această epidemie și, în acest fel, nu vom pune presiune pe secțiile de terapie intensivă, lăsându-le libere pentru cazurile de infecții COVID-19”, a declarat medicul Gindrovel Dumitra pentru SpotMedia.ro.

Pentru comparație, în sezonul 2019-2020, prin sistemul medical de stat au fost achiziționate un 1.500.000 de doze de vaccin antigripal, iar din farmacii au mai fost cumpărate de către populație peste 500.000 de doze. 

Cele mai multe doze de vaccin antigripal au fost distribuite în anul 2009, e vorba de 3 milioane, o bună parte dintre acestea, fiind produse în România, de Institutul “Cantacuzino”. Acesta a fost falimentat între timp, iar acum autoritățile încearcă repornirea lui.

Coordonatorul Grupului de Vaccinologie a spus că atingerea cifrei de 3 milioane de doze este una optimistă. El crede că pot fi imunizate pentru gripă peste 2 milioane de persoane, începând cu toamna acestui an.

Primul vaccin doar va ameliora boala, nu va stopa răspândirea ei

Joi, 2 iulie, oficialii din Spania, citați de cotidianul “El Pais”, au anunțat că o campanie de vaccinare la nivelul întregii țări va putea începe, cel mai probabil, în luna ianuarie 2021. 

„Suntem optimiști că va exista un vaccin, că vom putea determina care va fi cel mai bun vaccin și că va fi disponibil pentru sistemul de sănătate spaniol atunci când siguranța și eficacitatea acestuia vor fi suficient dovedite. Credem că la începutul anului viitor va fi momentul în care vom avea dozele pregătite cu toate garanțiile necesare”, a spus Pedro Duque, ministrul Științei din Spania.

În România, strategia de vaccinare împotriva COVID-19 va fi realizată de Ministerul Sănătății, iar campania de vaccinare se va desfășura, cel mai probabil, “prin rețeaua medicilor de familie”, a precizat medicul Gindrovel Dumitra.

Uniunea Europeană a investit în soluția propusă de Universitatea Oxford, susținută de gigantul farmaceutic AstraZeneca. Aceasta e una dintre cele mai avansate, intrând în faza a treia de testare, pe zeci de mii de oameni. Mai mulți specialiști spun că vaccinul de la Oxford ar putea fi aprobat de autoritățile medicale până la sfârșitul acestui an.

În faza a treia de testare mai este și vaccinul susținut de guvernul chinez, cel al companiei CanSino, iar cel al companiei Moderna, susținut de guvernul american, a anunțat în data de 2 iulie că amână intrarea în faza a treia din motive care țin de realizarea protocoalelor de testare, intrare care fusese programată inițial pentru 9 iulie.

Kate Bingham, președintele grupului de lucru pentru vaccinul din Marea Britanie, a declarat că se așteaptă ca unul dintre vaccinurile aflate în acest moment în faze evoluate de testare să fie gata până „la începutul anului viitor”, dar este foarte posibil ca primele vaccinuri să „ajute doar la ameliorarea simptomelor”, astfel încât oamenii să dezvolte forme de boală mult mai ușoare, nereușindu-se protejarea completă a acestora. 

Vaccinul Oxford face parte din categoria soluțiilor care ameliorează boala, dar nu stopează răspândirea virusului.

Citiți articolul integral AICI